În anul de studii 2025–2026, 1113 studenți din 24 de țări au ales să studieze în Republica Moldova. Față de anul trecut, numărul a crescut cu 376.
Cei mai mulți studenți străini s-au înscris la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” (300), Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” (279), Universitatea Tehnică a Moldovei (273), Universitatea de Stat din Moldova (161) și Academia de Studii Economice din Moldova (100).
La USMF au venit tineri din India, Israel, Franța, Maroc și alte țări. La „Ion Creangă”, cei mai mulți studenți sunt din România și Ucraina, iar la UTM – din India. Studenții au ales domenii precum medicină, educație, traducere, afaceri, animație sau psihologie. La master, cei mai mulți au fost admiși la Universitatea „Ion Creangă”.
Secretarul de stat Adriana Cazacu spune că acest interes arată că universitățile din Moldova sunt tot mai căutate de tinerii din străinătate.
Pentru atragerea studenților, Ministerul Educației, cu sprijinul Băncii Mondiale, a investit aproape un milion de euro în dezvoltarea programelor și în pregătirea profesorilor. Peste 280 de cadre didactice au fost instruite pentru a preda în limba engleză.
Șase programe de la patru universități sunt în proces de acreditare internațională.
De asemenea, Ministerul promovează studiile în Moldova, în special în India, și a lansat platforma informativă studyinmd.mec.gov.md.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul Universitățile din Moldova atrag tot mai mulți studenți din țări precum India, Franța și Maroc apare prima dată în Realitatea.md.
MAI MULT REALITATEA

