Președintele Asociației Patronale a Industriei Turismului din Republica Moldova (APIT), Sergiu Manea, a participat astăzi la o întrevedere oficială cu prim-ministrul desemnat Alexandru Munteanu, în cadrul platformei Consiliului Economic pe lângă Prim-ministru, alături de reprezentanți ai altor organizații patronale.
În cadrul discuției, APIT a reiterat importanța continuării reformelor structurale în domeniul turismului, propunând subordonarea directă a Oficiului Național al Turismului către Prim-ministru — ca semnal al prioritizării reale a sectorului la nivel guvernamental.
Printre alte propuneri înaintate se numără alinierea legislației turistice la standardele Uniunii Europene și consolidarea dialogului public-privat, în conformitate cu Legea nr. 976/2000 privind patronatele, pentru a spori eficiența politicilor publice.
APIT și-a exprimat deschiderea totală pentru colaborare cu viitorul Guvern, subliniind că turismul nu mai poate fi tratat ca un domeniu decorativ, ci trebuie integrat ferm în strategia economică națională.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul APIT în dialog cu prim-ministrul desemnat Alexandru Munteanu: Turismul trebuie tratat ca sector strategic apare prima dată în Realitatea.md.
MAI MULT REALITATEA
