Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a semnat vineri, 24 octombrie 2025, un decret privind conferirea distincțiilor de stat unor personalități marcante din domeniul literaturii, în semn de recunoaștere a meritelor deosebite în promovarea culturii naționale.
Distincțiile au fost acordate pentru succese remarcabile în activitatea de creație literară, contribuția la promovarea valorilor culturale și spirituale, precum și pentru susținerea identității culturale a Republicii Moldova.
Medalia „Meritul Civic” a fost acordată scriitorilor Nicolae Popa și Victor Prohin.
Medalia „Mihai Eminescu” a fost conferită scriitorilor Grigore Chiperi, Ion Găină, Petru Popa, criticului literar Lucia Țurcanu, precum și scriitorilor români Eugen Uricaru și Lucian Vasiliu.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul Scriitori și critici literari, decorați de Președinta Republicii Moldova apare prima dată în Realitatea.md.
MAI MULT REALITATEA
