România susține deschiderea primelor clustere de negociere cu Republica Moldova, Ilie Bolojan

La nivelul Uniunii Europene trebuie identificate cât mai rapid soluții pentru lansarea primelor clustere de negociere cu Republica Moldova, iar România rămâne un susținător ferm al acestui obiectiv. Declarația a fost făcută de premierul de la București, Ilie Bolojan, la o conferință de presă comună cu omologul de la Chișinău, Alexandru Munteanu, aflat în vizită oficială în România, transmite IPN.

„România a fost, este și va rămâne partenerul strategic și cel mai apropiat susținător al Republicii Moldova. Faptele o demonstrează. Vom menține un dialog extrem de dinamic între miniștrii noștri și vom continua să aprofundăm proiectele comune, în beneficiul cetățenilor de pe ambele maluri ale Prutului”, a declarat premierul Ilie Bolojan.

Șeful Guvernului român a felicitat delegația Moldovei pentru rezultatele alegerilor parlamentare din 28 septembrie și pentru mandatul pro-european exprimat de cetățenii Republicii Moldova, subliniind că acest lucru s-a realizat „în ciuda unui asalt nemaiîntâlnit la adresa democrației”.

La rândul său, premierul Republicii Moldova, Alexandru Munteanu, a evidențiat relația specială între Chișinău și București, precum și rolul României ca partener strategic și susținător al parcursului european al Republicii Moldova.

 „Altădată se puneau garduri de fier între noi, azi ne construim punți trainice: interconectare energetică, drumuri și poduri, libertate de circulație, schimburi comerciale, parteneriate educaționale și culturale”, a remarcat Alexandru Munteanu.

Printre proiectele comune menționate de cei doi lideri se numără linia electrică Suceava-Bălți, modernizarea conexiunii feroviare Iași-Ungheni cu fonduri europene, construcția podului de la Ungheni legat de autostrada A8, fiind primul pod peste Prut construit în ultimii 60 de ani, și facilitarea tranzitului la punctele de frontieră, cu obiectivul de a reduce timpul de așteptare la hotare.

Premierul Munteanu a apreciat și cooperarea în domeniul educației și al culturii, menționând peste 100 de proiecte comune de cercetare, spectacole și evenimente desfășurate pe ambele maluri ale Prutului.

The post România susține deschiderea primelor clustere de negociere cu Republica Moldova, Ilie Bolojan appeared first on ipn.md.

MAI MULT IPN

ULTIMA ORĂ

IPN | Agenda culturală | 24 mai

Are loc festivalul „Bate toba, lăutare” /Satul Văleni, raionul...

Premierul anunță sprijin pentru localitățile afectate de ploi în raionul Călărași

Premierul Alexandru Munteanu a mers în raionul Călărași, în...

Agenda evenimentelor pentru duminică, 24 mai

Se desfășoară turneul internațional profesionist masculin de tenis Moldova...

Bărbat găsit înecat la Dereneu, după ploile puternice

Un bărbat a fost găsit mort în localitatea Dereneu,...

Moldovenii dețin aur de peste un miliard de dolari, expert în economie

Averea moldovenilor sub formă de aur este estimată în...

Peste 300 de salvatori și pompieri au fost mobilizați după ploile torențiale

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a intervenit pentru...

Peste 300 de tineri instrumentiști au participat la Festivalul fanfarelor din Chișinău

Peste 300 de tineri instrumentiști au participat la cea...

ULTIMA ORĂ

Incendiu la o clinică medicală în construcție din Oradea. Fondatorul este un fost ministru al Sănătății

Un incendiu a izbucnit vineri seară la o clădire aflată în construcție pe Calea Clujului, parte a proiectului de extindere a Clinicii Medena din Oradea,...

ULTIMA ORĂ | Procurorul General Machidon rupe tăcerea despre cei 75.000 de euro

Procurorul General Alexandru Machidon a publicat sâmbătă un mesaj personal prin care răspunde controversei publice legate de suma de 75.000 de euro descoperită în...

Important

Incendiu la o clinică medicală în construcție din Oradea. Fondatorul este un fost ministru al Sănătății

Un incendiu a izbucnit vineri seară la o clădire aflată în construcție pe Calea Clujului, parte a proiectului de extindere a Clinicii Medena din Oradea, fără a se înregistra victime, dar cu pagube materiale la nivelul acoperișului.The post Incendiu la o clinică medicală în construcție din Oradea. Fondatorul este un fost ministru al Sănătății first appeared on Nexta.ro.

Zeci de mii de oameni protestează în Serbia împotriva președintelui Aleksandar Vučić

Manifestația a fost organizată în principal de mișcarea studențească din Serbia, care a reușit să mobilizeze participanți din mai multe orașe ale țării. Coloane de mașini și grupuri de protestatari au ajuns în capitală încă din cursul zilei, mulți purtând pancarte și mesaje cu sloganul „Studenții câștigă”, notează Associated Press. Protestele au la bază un val mai larg de nemulțumiri anti-corupție declanșat după tragedia din noiembrie 2024, când prăbușirea unei...

Filmul „Fjord” regizat de Cristian Mungiu a primit patru premii la Cannes, înaintea galei de premiere

Filmul „Fjord”, regizat de Cristian Mungiu, a primit patru premii la Cannes, înaintea galei de premiereThe post Filmul „Fjord” regizat de Cristian Mungiu a primit patru premii la Cannes, înaintea galei de premiere first appeared on Nexta.ro.

Donald Trump afirmă că oscilează între un acord cu Iranul și reluarea războiului

Președintele american Donald Trump a afirmat sâmbătă, în declarații acordate telefonic publicației Axios și postului CBS News, că oscilează între încheierea unui acord cu Iranul și reluarea ostilităților, adăugând că deocamdată analizea...