„Orașul care unește”: campania care spune poveștile refugiaților din Chișinău

Municipalitatea lansează campania „Chișinău – orașul care unește”, menită să evidențieze eforturile de sprijin și măsurile dedicate integrării familiilor refugiate în viața orașului, transmite IPN.

Chișinăul găzduiește aproape 50,5 mii de persoane beneficiare de protecție temporară din Ucraina, ceea ce reprezintă peste 60% din totalul înregistrat în Republica Moldova, anunță un comunicat de presă al Primăriei, în contextul campaniei lansate.

Potrivit sursei citate, inițiativa pune în valoare parcursul oamenilor care s-au stabilit la Chișinău și care, treptat, au reușit să-și găsească un loc de muncă și să acceseze servicii publice esențiale.

„Campania va prezenta și modul în care 10 784 de copii și tineri refugiați sunt integrați în grădinițele și școlile municipale, unde beneficiază de educație și activități în condiții egale”, se arată în comunicat.

Primăria promovează o integrare bazată pe sprijin, informare și relații constructive, precizând că „un oraș bine organizat și deschis contribuie la stabilitate socială și la o conviețuire armonioasă pentru toți locuitorii săi”.

The post „Orașul care unește”: campania care spune poveștile refugiaților din Chișinău appeared first on ipn.md.

MAI MULT IPN

ULTIMA ORĂ

IPN | Agenda culturală | 24 mai

Are loc festivalul „Bate toba, lăutare” /Satul Văleni, raionul...

Premierul anunță sprijin pentru localitățile afectate de ploi în raionul Călărași

Premierul Alexandru Munteanu a mers în raionul Călărași, în...

Agenda evenimentelor pentru duminică, 24 mai

Se desfășoară turneul internațional profesionist masculin de tenis Moldova...

Bărbat găsit înecat la Dereneu, după ploile puternice

Un bărbat a fost găsit mort în localitatea Dereneu,...

Moldovenii dețin aur de peste un miliard de dolari, expert în economie

Averea moldovenilor sub formă de aur este estimată în...

Peste 300 de salvatori și pompieri au fost mobilizați după ploile torențiale

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a intervenit pentru...

Peste 300 de tineri instrumentiști au participat la Festivalul fanfarelor din Chișinău

Peste 300 de tineri instrumentiști au participat la cea...

ULTIMA ORĂ

Linia electrică ce leagă Moldova de România a căzut din nou. Recomandare de economisire a energiei

Linia de 400 kV care leagă România de Republica Moldova şi Ucraina a căzut noaptea trecută ca urmare a condiţiilor meteo nefavorabile. Locuitorii din Republica...

Maia Sandu, după furtunile devastatoare: „Ultimele 24 de ore au fost foarte complicate”

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a transmis un mesaj de urgență după ce ploile torențiale din ultimele 24 de ore au afectat grav zeci...

Important

Linia electrică ce leagă Moldova de România a căzut din nou. Recomandare de economisire a energiei

Linia de 400 kV care leagă România de Republica Moldova şi Ucraina a căzut noaptea trecută ca urmare a condiţiilor meteo nefavorabile. Locuitorii din Republica Moldova primesc curent electric în continuare, dar autorităţile le-au recomandat să nu risipească energia în orele de vârf. România ar urma să trimită energie în regim insularizat, prin liniiile de …The post Linia electrică ce leagă Moldova de România a căzut din nou. Recomandare...

Linia electrică ce leagă Moldova de România a căzut din nou. Recomandare de economisire a energiei

Linia de 400 kV care leagă România de Republica Moldova şi Ucraina a căzut noaptea trecută ca urmare a condiţiilor meteo nefavorabile. Locuitorii din Republica Moldova primesc curent electric în continuare, dar autorităţile le-au recomandat să nu risipească energia în orele de vârf. România ar urma să trimită energie în regim insularizat, prin liniiile de …The post Linia electrică ce leagă Moldova de România a căzut din nou. Recomandare...

(video) „Există viață chiar dacă astăzi vrei să mori!” Irina Rimes a lansat un adevărat antidot pentru sufletele rănite. Ce detaliu ascunde videoclipul

Irina Rimes lovește din nou la rândul inimii! Îndrăgita artistă din Republica Moldova a lansat o nouă piesă, extrem de așteptată de comunitatea sa de fani, care promite să devină noul imn al celor care au iubit și au suferit. Noua producție muzicală este descrisă deja ca un adevărat pansament pentru suflet, scrie SHOK.md.

Zelenski numește „incorectă” propunerea Germaniei de aderare a Ucrainei ca membru asociat al UE

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, afirmă, într-o scrisoare adresată liderilor Uniunii Europene (UE), că propunerea Germaniei de a acorda Ucrainei statutul de membru „asociat” al UE este „incorectă”, deoarece ar lăsa Kievul fără voce în cadrul blocului european, scrie Reuters.

Copac uriaș căzut peste o alee din parcul Kiseleff. Zona rămâne sub monitorizare

Un copac uriaș s-a prăbușit sâmbătă dimineață în centrul Capitalei, în parcul Kiseleff, și a căzut peste o alee intens circulată, fără a provoca victime, autoritățile declanșând verificări la fața locului.The post Copac uriaș căzut peste o alee din parcul Kiseleff. Zona rămâne sub monitorizare first appeared on Nexta.ro.

Florin Talpan îl bagă la cheltuială pe Gigi Becali: „Daune morale de 20.000 de euro!”. Taxat pentru prejudicii de imagine

Procesul a fost deschis de Florin Talpan în anul 2024.The post Florin Talpan îl bagă la cheltuială pe Gigi Becali: „Daune morale de 20.000 de euro!”. Taxat pentru prejudicii de imagine first appeared on Nexta.ro.

Plan secret la Washington: Trump se pregătește să lovească „decisiv” Iranul. Mișcări suspecte la Casa Albă înainte de posibilul atac

Escaladare majoră între Washington și Teheran. Președintele american Donald Trump ar lua în calcul lansarea unei operațiuni militare „decisive” împotriva Iranului, în urma blocajului negocierilor diplomatice, potrivit Axios.The post Plan secret la Washington: Trump se pregătește să lovească „decisiv” Iranul. Mișcări suspecte la Casa Albă înainte de posibilul atac first appeared on Nexta.ro.