Ultima zi de campanie electorală pentru alegerile locale noi din 16 noiembrie

Astăzi este ultima zi în care mai pot fi desfășurate acțiuni de agitație electorală pentru alegerile locale noi din această duminică. Potrivit Comisiei Electorale Centrale, agitația electorală este strict interzisă atât în ziua scrutinului, cât și în ajunul acestuia, iar continuarea acesteia constituie contravenție și se sancționează, transmite IPN.

În aceste două zile, candidații nu mai pot participa la emisiuni TV sau radio, iar autoritățile publice locale și difuzorii de publicitate sunt obligați să îndepărteze materialele electorale afișate în spațiile publice. Interdicția nu se aplică informațiilor deja plasate în mediu online.

CEC precizează că, în perioada de restricții, concurenții electorali nu mai au voie să efectueze operațiuni financiare în conturile marcate cu „Fond electoral”.

Pe 16 noiembrie vor avea loc alegeri locale noi pentru funcția de primar în satul Bașcalia din raionul Basarabeasca, în satul Ustia din raionul Glodeni, în orașul Leova, în comuna Cremenciug din raionul Soroca, dar și în comunele Călinești și Natalievca din raionul Fălești. Totodată, în Călinești și în orașul Leova vor fi alese și consilie locale.

The post Ultima zi de campanie electorală pentru alegerile locale noi din 16 noiembrie appeared first on ipn.md.

MAI MULT IPN

ULTIMA ORĂ

IPN | Agenda culturală | 24 mai

Are loc festivalul „Bate toba, lăutare” /Satul Văleni, raionul...

Premierul anunță sprijin pentru localitățile afectate de ploi în raionul Călărași

Premierul Alexandru Munteanu a mers în raionul Călărași, în...

Agenda evenimentelor pentru duminică, 24 mai

Se desfășoară turneul internațional profesionist masculin de tenis Moldova...

Bărbat găsit înecat la Dereneu, după ploile puternice

Un bărbat a fost găsit mort în localitatea Dereneu,...

Moldovenii dețin aur de peste un miliard de dolari, expert în economie

Averea moldovenilor sub formă de aur este estimată în...

Peste 300 de salvatori și pompieri au fost mobilizați după ploile torențiale

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a intervenit pentru...

Peste 300 de tineri instrumentiști au participat la Festivalul fanfarelor din Chișinău

Peste 300 de tineri instrumentiști au participat la cea...

ULTIMA ORĂ

Greșeala pe care o fac majoritatea grădinarilor când plantează roșii

Roșiile preferă un sol cu pH între 6,0 și 6,6. Solul argilos – un amestec de argilă, nisip și nămol – este considerat ideal. Solul...

ULTIMA ORĂ | Procurorul General Machidon rupe tăcerea despre cei 75.000 de euro

Procurorul General Alexandru Machidon a publicat sâmbătă un mesaj personal prin care răspunde controversei publice legate de suma de 75.000 de euro descoperită în...

Important

Greșeala pe care o fac majoritatea grădinarilor când plantează roșii

Roșiile preferă un sol cu pH între 6,0 și 6,6. Solul argilos – un amestec de argilă, nisip și nămol – este considerat ideal. Solul nisipos funcționează și el, cu condiția să fie îmbogățit cu compost. Un sol bine drenat și bogat în nutrienți permite rădăcinilor să pătrundă adânc și să se hrănească eficient, conform marthastewart.com. Roșiile în ghiveci, reguli diferite Pentru ghivece, solul de grădină nu este recomandat. Experții sugerează...

SUA și Iranul, „tot mai aproape” de un acord, afirmă Trump, pe fondul speculațiilor privind o nouă ofensivă americană

Președintele american Donald Trump a declarat sâmbătă că negociatorii Statelor Unite și ai Iranului sunt „tot mai aproape” de finalizarea unui acord care să pună capăt războiului, potrivit unui interviu acordat CBS News, citat de Reuters. Liderul de la Casa Albă a afirmat că un acord final ar împiedica Iranul să obțină arma nucleară și …The post SUA și Iranul, „tot mai aproape” de un acord, afirmă Trump, pe...

Ilie Bolojan: Eliminând risipa și privilegiile vom transmite ideea că acolo unde e un liberal este ordine

Ilie Bolojan, a declarat, sâmbătă, la Iaşi, că viitorul politic al PNL depinde de capacitatea partidului de a respecta comunităţile locale şi de a demonstra seriozitate în administraţie, punctând că are încredere că liberalii pot rămâne una dintre principalele opţiuni pentru electorat.The post Ilie Bolojan: Eliminând risipa și privilegiile vom transmite ideea că acolo unde e un liberal este ordine first appeared on Nexta.ro.

Impas în negocierile de pace în Ucraina. Rubio: „Nu ne interesează întâlnirile interminabile care nu duc nicăieri”

Secretarul american de Stat Marco Rubio a recunoscut că negocierile de pace privind Ucraina au ajuns într-un impas. SUA nu vor mai media între Ucraina și Rusia, deocamdată, a anunțat secretarul de Stat la reuniunea miniștrilor de Externe ai NATO de la Helsingborg, Suedia. El a adăugat că Washingtonul este gata să continue să medieze dacă discuțiile vor deveni constructive, relatează Digi24 cu referire la focus.de. „Eram singurii cu care...

Polonia vrea extrădarea fostului ministru al Justiției, Zbigniew Ziobro, care a fugit în SUA și s-a angajat în presă, deși încă este deputat

Polonia analizează în prezent dacă fostul ministru al Justiției, Zbigniew Ziobro, a încălcat legea după ce a fugit în Statele Unite, deși se confruntă în țară cu 26 de acuzații penale, scrie POLITICO. Mai mult, Ziobro este încă deputat și vicepreședintele partidului de opoziție „Lege și Justiție” din Polonia. Înainte de fuga în Statele Unite, Zbigniew Ziobro se afla în Ungaria din 2025, după ce Viktor Orban i-a acordat ministrului...