Horoscop 17 noiembrie – o să vă meargă bine din punct de vedere financiar

Horoscop 17 noiembrie – o zi cu de toate. O să ne evaluăm starea sufletească și o să vedem că avem suficiente motive să fim mulțumiți cu ceea ce avem, iar pentru restul o să ne luptăm în continuare.

SCORPION
Vă parvin răspunsuri și aprobări, și o să încheiați cu brio un capitol, putând deschide altul, că aveți resurse și veți primi și ajutor. Se poate semna un contract și o să vă meargă bine din punct de vedere financiar, pentru că va exista o finanțare pe tot parcursul acestuia.

SĂGETĂTOR
O reușită în sfera socială: v-au fost recunoscute meritele, v-ați câștigat un nume și urmează o schimbare favorabilă – poate vă duceți la un alt serviciu. O să vă caute cineva care speră să vă armonizați, că aveți multe în comun, și puteți forma un cuplu dacă nu aveți partener de viață.

CAPRICORN
Vi se fac oferte de lucru și o să vă gândiți dacă e o activitate pe gustul vostru sau visați la altceva care vi s-ar potrivi mai bine. Se poate să apelați la rezerve ca să luați acele lucruri pe care și le doresc ai voștri și astfel să le faceți o bucurie.

VĂRSĂTOR
Se poate să vă aflați într-o competiție pentru câștigarea unui premiu și aveți mari șanse să fiți printre câștigători, poate chiar locul întâi. O să vă intre acei bani pe care i-ați revendicat în ultima vreme și veți avea de cheltuială – poate păstrați ceva și pentru sărbători.

PEȘTI
Poate vi se face o ofertă de lucru în străinătate și e posibil să nu vă displacă, dar trebuie întrebată și familia, să vedeți ce părere are. Se poate să aveți de semnat niște acte și o să insistați acolo unde trebuie ca să le obțineți la timp.

BERBEC
Se poate să vă asociați cu niște oameni ca să serviți o cauză, să fiți sub umbrela unei fundații și să vă simțiți apreciați, dar pare că va urma și un efort din partea voastră. Poate organizați o ieșire la sfârșit de săptămână și îi faceți o surpriză partenerului de viață.

TAUR
Se poate să vi se propună un extrajob, să vorbiți în public despre un subiect de mare interes și să fie o rampă de lansare pentru voi. E posibil să luați diverse lucruri pentru casă și să vă reamenajați interiorul, poate ați făcut recent și câteva reparații sau zugrăveli.

GEMENI
Poate vi s-a aprobat un credit și o să aveți bani de casă, de mașină, să călătoriți, să urmați niște cursuri sau să-i trimiteți pe copii într-o tabără. Se poate să vă combinați cu niște parteneri de afaceri într-o treabă mai complicată și să fie un rezultat de succes la final.

RAC
O să primiți ajutor din partea unor oameni care vă apreciază, poate și pentru că vor avea și ei un beneficiu de pe urma acelei activități, și o să fie o upgradare la serviciu sau în societate. O să primiți niște bani de la serviciu, dar e posibil să aveți de luat și din particular, și o să se adune o sumă frumușică în cont.

LEU
Se poate să vă adunați într-un grup de oameni cu pasiuni comune și să lucrați împreună, să petreceți mai mult timp împreună, inclusiv în excursii. O să vă bucurați de vizita cuiva care s-ar putea să vă ceară iertare pentru ceva ce a greșit și va dori să se întoarcă în viața voastră.

FECIOARĂ
Poate vi se cere ajutorul, o fi cineva din familie bolnav, și o să încercați să le faceți viața mai ușoară ca să fiți și voi împăcați sufletește. Pot fi și probleme cu mașina: fie o duceți la reparat, fie o schimbați dacă considerați că nu mai merită reparată.

BALANȚĂ
Vești de bun augur la voi: poate revine cineva după o pauză în relație, iar dacă a făcut anumite schimbări, e posibil să continuați povestea de dragoste. Se poate să găsiți o ofertă avantajoasă de city break și să fie cadoul vostru pentru ființa iubită.

ULTIMA ORĂ

Horoscop 2 mai – zodia care astăzi va primi o surpriză financiară

Horoscop 2 mai - o zi frumoasă. Ne bucurăm,...

Horoscop 1 mai – Rac- e un moment bun să refaceți o căsnicie

Horoscop 1 mai - O zi de sărbătoare. Avem...

Horoscop 30 aprilie – e undă verde la călătorii și vacanțe

Horoscop 30 aprilie - o zi cu noutăți. O...

Horoscop 29 aprilie – zodia pentru care urmează o cerere în căsătorie

Horoscop 29 aprilie - O zi a provocărilor. O...

Horoscop 28 aprilie – zodia care va primi bani din surse colaterale

Horoscop 28 aprilie - o zi reușită. O să...

Horoscop 27 aprilie – Zodia care va primi bani în plus la salariu

Horoscop 27 aprilie - o zi cu rezolvări. O...

Horoscop 26 aprilie – zodia pentru care apare o cheltuială

Horoscop 26 aprilie - o zi cu de toate....

ULTIMA ORĂ

Republica Moldova și Italia lansează un proiect de cooperare pentru alinierea sectorului agricol național la cerințele Uniunii Europene

Cooperare moldo-italiană pentru modernizarea agriculturii şi proiecte de aliniere la standardele UE pentru consolidarea cooperativelor, au fost subiectele de bază discutate de ministra Agriculturii și...

VIDEO | Ion Ceban acuză o „catastrofă ecologică” la Sîngera și un business ilegal cu gunoiul

Primarul General al municipiului Chișinău și președintele MAN, Ion Ceban, susține că situația legată de depozitarea deșeurilor la Sîngera reprezintă o „catastrofă ecologică” și...

Important

Republica Moldova și Italia lansează un proiect de cooperare pentru alinierea sectorului agricol național la cerințele Uniunii Europene

Cooperare moldo-italiană pentru modernizarea agriculturii şi proiecte de aliniere la standardele UE pentru consolidarea cooperativelor, au fost subiectele de bază discutate de ministra Agriculturii și Industriei Alimentare, Ludmila Catlabuga, în cadrul unei întrev...

Republica Moldova și Italia lansează un proiect de cooperare pentru alinierea sectorului agricol național la cerințele Uniunii Europene

Cooperare moldo-italiană pentru modernizarea agriculturii şi proiecte de aliniere la standardele UE pentru consolidarea cooperativelor, au fost subiectele de bază discutate de ministra Agriculturii și Industriei Alimentare, Ludmila Catlabuga, în cadrul unei întrev...

„Un om drag, un prieten, un frate și un fiu iubit”. Halterofilul Ghenadii Dudoglo decedat în Franța, a fost adus acasă: Unde își pot...

Familia halterofilului Ghenadii Dudoglo a anunțat detaliile ceremoniei de rămas bun, după decesul acestuia în Franța. Într-un mesaj emoționant, apropiații le mulțumesc tuturor celor care le-au fost alături în aceste zile dificile și îi îndeamnă pe cei care l-au cunoscut să vină să-i aducă un ultim omagiu, pe 3 mai, la Chișinău.

VIDEO // Fermierii vor putea cumpăra produse fitosanitare și îngrășăminte cu plata în rate și scutire de TVA

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA), în parteneriat cu Agenția pentru Dezvoltarea și Modernizarea Agriculturii (ADMA), pregătește lansarea unui mecanism de sprijin financiar menit să faciliteze accesul producătorilor agricoli la inputuri esențial...

VIDEO Reinvent Moldova 2.0: Osmochescu despre reguli simple în afaceri și pedepse rapide pentru încălcări

Republica Moldova trebuie să creeze reguli „clare și lejere” pentru mediul de afaceri, dar și să sancționeze prompt orice încălcare, a declarat ministrul Economiei, Eugen Osmochescu, în cadrul evenimentului Reinvent Moldova 2.0 organizat de grupul media Realitatea. Oficialul a subliniat că rolul statului este să faciliteze accesul companiilor pe piață, funcționarea și chiar ieșirea din piață, însă în același timp autoritățile trebuie să intervină rapid acolo unde apar nereguli, inclusiv...

VIDEO 11 turiști au murit, iar alți 31 au fost răniți, după ce un autobuz s-a răsturnat în Mexic

Cel puțin 11 persoane au murit, iar alte 31 au fost rănite după ce un autobuz plin cu turiști s-a prăbușit în vestul Mexicului, scrie Reuters. Autoritățile locale au transmis că vehiculul venea din statul Jalisco, iar la un moment dat șoferul a pierdut controlul asupra direcției. Din această cauză, autobuzul a ieșit de pe carosabil și s-a răsturnat. În urma accidentului a fost stabilit că toate victimele și persoanele rănite...

Ministerul Agriculturii anunţă o serie de seminare practice pentru crescătorii de ovine și caprine în trei regiuni ale țării

Sectorul creșterii micilor rumegătoare din Republica Moldova primește un nou impuls prin intermediul unei inițiative de instruire profesională. Centrul de Consiliere Agricolă și Rurală (CCAR), în parteneriat cu UCIP IFAD (Unitatea Consolidată pentru Implementarea P...