Peste un milion de puieți, plantați în weekend în cadrul campaniei Generația Pădurii

În acest weekend, au fost plantați peste 1,2 milioane de puieți pe o suprafață de 286 de hectare, în cadrul campaniei de împădurire „Generația Pădurii”. La acțiune au participat peste 8 300 de voluntari din întreaga țară, transmite IPN.

Ministerul Mediului precizează că, alături de aproximativ 2 000 de silvicultori care au coordonat activitățile în cele 130 de locații stabilite, au lucrat studenți, profesori, angajați ai instituțiilor publice, reprezentanți ai ONG-urilor, companii, diplomați și localnici.

Cea mai mare acțiune de împădurire s-a desfășurat în satul Mihailovca, unde Guvernul, împreună cu voluntari din raionul Cimișlia și localnicii din sat au plantat 110 000 de puieți pe o suprafață de 27 de hectare.

Pe lângă noile plantații, au fost realizate și lucrări de completare în zonele împădurite în anii anteriori, acolo unde a fost necesar. Aceste activități au avut loc atât pe terenurile puse la dispoziție de primării, cât și în fondul forestier administrat de Agenția „Moldsilva”.

Campania „Generația Pădurii” a debutat pe 15 noiembrie și se va desfășura până pe 15 decembrie. În această perioadă, organizatorii își propun să extindă suprafața împădurită cu minimum 3 500 de hectare la nivel național.

The post Peste un milion de puieți, plantați în weekend în cadrul campaniei Generația Pădurii appeared first on ipn.md.

MAI MULT IPN

ULTIMA ORĂ

Noaptea Muzeelor e marcată sâmbătă la Chișinău cu program extins și intrare gratuită

Noaptea Muzeelor este marcată sâmbătă la Chișinău: mai multe...

Apel deschis pentru finanțare de proiecte prin Visegrad+ Grants

Organizațiile neguvernamentale, instituțiile educaționale și autoritățile publice locale din...

Agenda evenimentelor pentru sâmbătă, 23 mai

Are loc proclamarea locală a canonizării Sfintei Mărturisitoare Blandina...

Producția industrială a crescut cu peste 12% în martie

Producția industrială a Republicii Moldova a crescut în luna...

Consiliul de Supraveghere al TRM a luat act de demisia lui Vlad Țurcanu

Cu cinci voturi „pro” și două „împotrivă”, Consiliul de...

Ana Groza este noua președintă a Confederației Naționale a Patronatului din Moldova

Ana Groza, directoarea executivă a Asociației Investitorilor Străini din...

ULTIMA ORĂ

Noaptea Muzeelor e marcată sâmbătă la Chișinău cu program extins și intrare gratuită

Noaptea Muzeelor este marcată sâmbătă la Chișinău: mai multe muzee din capitală vor avea program extins și intrare gratuită. Potrivit Ministerului Culturii, evenimentul oferă vizitatorilor...

VIDEO | Ion Ceban anunță începerea lucrărilor pe strada 31 August 1989: „Au fost tergiversate intenționat”

Primarul General al municipiului Chișinău, Ion Ceban spune că, după aproape trei ani de blocaje și modificări de proiect, municipalitatea este pregătită să înceapă...

Important

Noaptea Muzeelor e marcată sâmbătă la Chișinău cu program extins și intrare gratuită

Noaptea Muzeelor este marcată sâmbătă la Chișinău: mai multe muzee din capitală vor avea program extins și intrare gratuită. Potrivit Ministerului Culturii, evenimentul oferă vizitatorilor posibilitatea de a descoperi patrimoniul, arta, istoria și cultura națională, transmite IPN. Potrivit MC, Muzeul Național de Istorie va fi deschis între orele 10:00 și 24:00, iar Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală – între 11:00 și 24:00. De asemenea, Muzeul Național de Artă...

Cine sunt ultimii patru concurenți care s-au calificat în marea finală Românii au talent 2026

Cea de-a treia semifinală a sezonului 16 Românii au talent a adus pe scenă momente impresionante şi multă emoţie. La finalul serii, publicul şi juriul au decis cine sunt ultimii concurenţi care merg în Marea Finală din 29 mai.The post Cine sunt ultimii patru concurenți care s-au calificat în marea finală Românii au talent 2026 first appeared on Nexta.ro.

Ploile torențiale au provocat haos în țară: O persoană dispărută, gospodării afectate și arbori doborâți

O persoană este dată dispărută în urma inundațiilor provocate de ploile torențiale din 22 mai. Salvatorii și polițiștii continuă căutările în localitatea Hîrjauca, raionul Călărași, după ce trei automobile au fost luate de ape. Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), precipitațiile abundente au provocat creșterea debitului de apă evacuat dintr-un bazin acvatic, iar apa a ieșit din albie, inundând carosabilul. În cele trei mașini se aflau cinci...

Taina criptelor din Sibiu. Biserica Ursulinelor este luată cu asalt de turiști. Cine a fost Sfânta Ursula și legătura cu Maria Tereza

După ce a fost lăsată ani de zile într-un avansat stadiu de degradare, Biserica Ursulinelor, una dintre bijuteriile de patrimoniu istoric ale Sibiului, a fost parțial reabilitată cu ajutorul voluntarilor inimoși de la Ambulanța Monumentelor și redată circuitului turistic. Biserica în stil gotic ridicată de călugării franciscani are o istorie de peste jumătate de secol, care este gata să-și etaleze misterele celor dornici de o experiență inedită.  Amplasată pe Str....