Elevii alolingvi cu certificat B2 vor primi „10” din oficiu la BAC la Limba română

Elevii alolingvi vor putea primi la BAC nota „10” din oficiu la Limba și literatura română dacă au promovat examenul de certificare a competențelor de comunicare în limba română în clasele a X–XII-a și dețin un certificat cu nivelul B2 sau superior, conform Cadrului European Comun de Referință pentru Limbi. Propunerea a fost discutată cu peste 200 de profesori și va intra în vigoare după aprobarea acesteia de către Comisia Națională de Examene, transmite IPN.

„Dacă un elev demonstrează deja că are un nivel avansat de comunicare în limba română, este firesc ca acest rezultat să fie recunoscut de sistemul educațional fără probe suplimentare”, a declarat ministrul Dan Perciun, citat într-un comunicat de presă al Ministerului Educației și Cercetării.

Directoarea Agenției Naționale pentru Curriculum și Evaluare, Lilia Ivanov, a subliniat că această decizie vine în sprijinul elevilor care depun eforturi constante pentru a-și perfecționa cunoștințele de limbă română.

După finalizarea consultărilor cu profesorii, propunerea va fi transmisă Comisiei Naționale de Examene.

Potrivit Regulamentului privind examenul național de bacalaureat, nota „10” din oficiu la proba de limbă străină este acordată candidaților care au susținut, în clasele a X–XII-a, examene cu recunoaștere internațională pentru certificarea competențelor lingvistice. Începând cu sesiunea din 2024, nota „10” din oficiu se acordă și candidaților care au susținut examene internaționale pentru certificarea competențelor în domeniul informaticii.

The post Elevii alolingvi cu certificat B2 vor primi „10” din oficiu la BAC la Limba română appeared first on ipn.md.

MAI MULT IPN

ULTIMA ORĂ

Apel deschis pentru finanțare de proiecte prin Visegrad+ Grants

Organizațiile neguvernamentale, instituțiile educaționale și autoritățile publice locale din...

Agenda evenimentelor pentru sâmbătă, 23 mai

Are loc proclamarea locală a canonizării Sfintei Mărturisitoare Blandina...

Producția industrială a crescut cu peste 12% în martie

Producția industrială a Republicii Moldova a crescut în luna...

Consiliul de Supraveghere al TRM a luat act de demisia lui Vlad Țurcanu

Cu cinci voturi „pro” și două „împotrivă”, Consiliul de...

Ana Groza este noua președintă a Confederației Naționale a Patronatului din Moldova

Ana Groza, directoarea executivă a Asociației Investitorilor Străini din...

Încă patru cazuri de febră Q în Republica Moldova

În Republica Moldova au fost confirmate încă patru cazuri...

Piața creditelor ipotecare din Rusia s-a redus cu peste 50% în primele patru luni din 2026

Piața creditelor ipotecare din Rusia s-a redus la mai...

ULTIMA ORĂ

Dr. Florina Rad: Depresia pentru copii şi adolescenţi nu înseamnă neapărat să stea la pat şi să nu mai vorbească, să nu mai comunice...

Conferenţiarul dr. Florina Rad, medic psihiatru, atrage atenţia că depresia pentru copii şi adolescenţi nu înseamnă neapărat să stea la pat şi să nu mai...

VIDEO | Ion Ceban anunță începerea lucrărilor pe strada 31 August 1989: „Au fost tergiversate intenționat”

Primarul General al municipiului Chișinău, Ion Ceban spune că, după aproape trei ani de blocaje și modificări de proiect, municipalitatea este pregătită să înceapă...

Important

Dr. Florina Rad: Depresia pentru copii şi adolescenţi nu înseamnă neapărat să stea la pat şi să nu mai vorbească, să nu mai comunice...

Conferenţiarul dr. Florina Rad, medic psihiatru, atrage atenţia că depresia pentru copii şi adolescenţi nu înseamnă neapărat să stea la pat şi să nu mai comunice cu nimeni, ci iritabilitatea este simptomul principal.The post Dr. Florina Rad: Depresia pentru copii şi adolescenţi nu înseamnă neapărat să stea la pat şi să nu mai vorbească, să nu mai comunice cu nimeni/ Iritabilitatea este, de fapt, simptomul principal first appeared on...

Dr. Florina Rad: Depresia pentru copii şi adolescenţi nu înseamnă neapărat să stea la pat şi să nu mai vorbească, să nu mai comunice...

Conferenţiarul dr. Florina Rad, medic psihiatru, atrage atenţia că depresia pentru copii şi adolescenţi nu înseamnă neapărat să stea la pat şi să nu mai comunice cu nimeni, ci iritabilitatea este simptomul principal.The post Dr. Florina Rad: Depresia pentru copii şi adolescenţi nu înseamnă neapărat să stea la pat şi să nu mai vorbească, să nu mai comunice cu nimeni/ Iritabilitatea este, de fapt, simptomul principal first appeared on...

Daniel Pancu, aproape de despărţirea de CFR Cluj: “Mi se îndeplinesc foarte multe condiţii, aproape toate în altă parte”

Tehnicianul Daniel Pancu a declarat, vineri seară, că este aproape de despărţirea de CFR Cluj, el precizând că “în altă parte” i se îndeplinesc aproape toate condiţiile.The post Daniel Pancu, aproape de despărţirea de CFR Cluj: “Mi se îndeplinesc foarte multe condiţii, aproape toate în altă parte” first appeared on Nexta.ro.

Conf. dr. Florina Rad, medic psihiatru: Mediul digital, la un moment dat, poate să devină el însuşi o adicţie/ Trebuie să ne uităm nu...

Mediul digital utilizat în mod excesiv poate, la un moment dat, să devină el însuşi o adicţie, afirmă conferenţiar doctor Florina Rad, medic psihiatru la Spitalul Obregia din Capitală. Ea aminteşte că Organizaţia Mondială a Sănătăţii a stabilit că important nu e doar cât timp petrec copiii şi adolescenţii în mediul online, ci şi ce anume vizualizează şi ce activităţi înlocuieşte statul în faţa ecranelor.The post Conf. dr. Florina...

Proiectul Legii salarizării va fi publicat luni. Ministrul Muncii: „Suntem pe o pistă și un început bun”

Ministrul interimar al Muncii, Dragoş Pîslaru, a afirmat, la TVR Info, că nu poate garanta că proiectul legii salarizării unitare în sistemul bugetar va fi „un succes”, acest lucru urmând a se vedea în Parlament, la vot, însă odată cu acordul partidelor, „care pare că este un gest de maturitate şi de responsabilitate, suntem pe …The post Proiectul Legii salarizării va fi publicat luni. Ministrul Muncii: „Suntem pe o...

Risc sporit de producere a accidentelor rutiere și acvaplanare. AND îndeamnă șoferii să evite deplasările neesențiale

Administraţia Națională a Drumurilor (AND) avertizează șoferii despre riscul sporit de producere a accidentelor rutiere și acvaplanare pe drumurile naționale, în urma precipitațiilor puternice, comunică MOLDPRES. Potrivit AND, în urma ploilor abundente, pe...

Google contestă hotărârea unei instanțe din SUA privind monopolul în domeniul căutărilor

Google a susținut că judecătorul american Amit Mehta a comis erori juridice în hotărârea sa din 2024, în care s-a constatat că compania a blocat ilegal concurența prin plata unor sume de miliarde de dolari anual către firme, printre care Apple, pentru a fi motorul de căutare implicit pe dispozitivele noi. Acordurile nu au împiedicat producătorii de dispozitive și dezvoltatorii de browsere să promoveze servicii de căutare rivale, precum Bing...