Companiile se pot înscrie pentru expoziția „Fabricat în Moldova”

Camera de Comerț și Industrie a anunțat deschiderea înscrierilor pentru expoziția națională „Fabricat în Moldova”, care se va desfășura în perioada 11-15 februarie. Evenimentul, aflat la cea de-a 23-a ediție, va aduna aproximativ 400 de companii autohtone și va pune accent pe promovarea produselor locale, sub sloganul „Acasă, autentic, consumăm autohton”, transmite IPN.

Ediția din acest an va prezenta, în premieră, platforma European Enterprise Network (EEN), oferind companiilor autohtone oportunitatea de a organiza întâlniri bilaterale online, prezentări de produse, atragerea de investiții și identificarea de parteneri de afaceri sau importatori, cu suportul experților specializați.

CCI precizează că, prin intermediul platformei, companiile vor avea și acces la legislația europeană, precum și la diverse instrumente care le vor sprijini în extinderea pieței de desfacere externe.

Președintele Camerei de Comerț, Sergiu Harea, a subliniat importanța susținerii și promovării producătorilor autohtoni, pentru a-i ajuta să devină cunoscuți nu doar pe piața națională, ci și pe cea internațională.

Expoziția va avea loc la Moldexpo și va reuni producători din diverse sectoare, inclusiv agroindustrial, alimentar, băuturi, precum și din industria textilă, încălțăminte, mobilier și alte domenii de producție manufacturieră.

Perioada de înscriere pentru expoziția națională „Fabricat în Moldova” este deschisă până pe 12 ianuarie.

The post Companiile se pot înscrie pentru expoziția „Fabricat în Moldova” appeared first on ipn.md.

MAI MULT IPN

ULTIMA ORĂ

Apel deschis pentru finanțare de proiecte prin Visegrad+ Grants

Organizațiile neguvernamentale, instituțiile educaționale și autoritățile publice locale din...

Agenda evenimentelor pentru sâmbătă, 23 mai

Are loc proclamarea locală a canonizării Sfintei Mărturisitoare Blandina...

Producția industrială a crescut cu peste 12% în martie

Producția industrială a Republicii Moldova a crescut în luna...

Consiliul de Supraveghere al TRM a luat act de demisia lui Vlad Țurcanu

Cu cinci voturi „pro” și două „împotrivă”, Consiliul de...

Ana Groza este noua președintă a Confederației Naționale a Patronatului din Moldova

Ana Groza, directoarea executivă a Asociației Investitorilor Străini din...

Încă patru cazuri de febră Q în Republica Moldova

În Republica Moldova au fost confirmate încă patru cazuri...

Piața creditelor ipotecare din Rusia s-a redus cu peste 50% în primele patru luni din 2026

Piața creditelor ipotecare din Rusia s-a redus la mai...

ULTIMA ORĂ

Poziționare surpriză pe scena politică. Ce fel de partid ar trebui să fie PNL în viziunea lui Bolojan

Ilie Bolojan, președintele PNL, a declarat vineri, la dezbaterea „Modernizarea cu rădăcini istorice”, organizată de Partidul Național Liberal și Institutul pentru Studii Populare, în seria...

VIDEO | Ion Ceban anunță începerea lucrărilor pe strada 31 August 1989: „Au fost tergiversate intenționat”

Primarul General al municipiului Chișinău, Ion Ceban spune că, după aproape trei ani de blocaje și modificări de proiect, municipalitatea este pregătită să înceapă...

Important

Poziționare surpriză pe scena politică. Ce fel de partid ar trebui să fie PNL în viziunea lui Bolojan

Ilie Bolojan, președintele PNL, a declarat vineri, la dezbaterea „Modernizarea cu rădăcini istorice”, organizată de Partidul Național Liberal și Institutul pentru Studii Populare, în seria de evenimente care marchează 151 de ani de existență ai partidului, că PNL „trebuie să se definească mai clar ca un partid conservator-liberal”.The post Poziționare surpriză pe scena politică. Ce fel de partid ar trebui să fie PNL în viziunea lui Bolojan first appeared...

Scenariul lui Adrian Țuțuianu (AEP), dacă mâine s-ar dizolva Parlamentul: „Instituțiile ar fi luate prin surprindere”

Adrian Țuțuianu, președintele Autorității Electorale Permanente (AEP), a declarat că legislația actuală din România nu permite organizarea eficientă a unor alegeri parlamentare anticipate. El a făcut această precizare în contextul discuțiilor apărute pe fondul crizei politice privind posibilitatea dizolvării Parlamentului. Adrian Țuțuianu a precizat că, deși alegerile parlamentare anticipate sunt prevăzute în Constituție, nu există o legislație care să reglementeze concret organizarea acestora. Potrivit lui, lipsesc normele care să stabilească...

Drumuri afectate de ploi: pericol de accidente rutiere în mai multe raioane

În contextul Codului Galben de instabilitate atmosferică și al ploilor abundente din ultimele ore, pe mai multe sectoare ale drumurilor naționale au fost depistate depuneri de nămol și acumulări semnificative de apă. Aceste condiții creează pericol de acvaplanare și cresc riscul producerii accidentelor rutiere, informează Administrația Națională a Drumurilor. „Echipele de drumari intervin operativ pentru curățarea părții carosabile în raioanele Ungheni, Călărași, Orhei, Telenești, dar și în alte zone afectate...

Egiptul va livra gaze cipriote către Europa, devenind centrul energetic dominant al Mediteranei de Est

Egiptul va livra gaze cipriote către Europa, după ce a încheiat un acord energetic cu Qatarul, relatează Euronews. QatarEnergy și ExxonMobil au semnat un acord cu Egiptul, pentru a transporta gaze naturale cipriote către instalațiile de lichefiere egiptene. Acestea vor fi, ulterior, exportate către Europa. Acordul reprezintă cel mai recent semn că Egiptul devine centrul energetic dominant al Mediteranei de Est. Gazele pot fi dezvoltate prin infrastructura deja existentă Acordul semnat între...

Urs văzut în municipiul Câmpina, în zona Şcolii de Agenţi de Poliţie/ Autorităţile au emis mesaj RO-Alert

Un urs a fost văzut, vineri seară, în municipiul Câmpina, al doilea mare oraş din judeţul Prahova. Animalul a fost observat în zona Şcolii de Agenţi de Poliţie, iar autorităţile au emis mesaj RO-Alert. Şi în staţiunea Azuga un urs a intrat în zonele locuite.The post Urs văzut în municipiul Câmpina, în zona Şcolii de Agenţi de Poliţie/ Autorităţile au emis mesaj RO-Alert first appeared on Nexta.ro.