Două persoane au fost reținute pe faptul contrabandei cu muniții spre România

Două persoane au fost reținute pe faptul contrabandei cu muniții la punctul de trecere a frontierei Leuşeni, spre România. Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale anunță că a fost creat un grup mixt de urmărire penală și că au fost ridicate mai multe mijloace de probă, transmite IPN.

Pe lângă ofițerii de urmărire penală și de investigație ai Serviciului Vamal, în grup au fost incluși ofițeri din cadrul Inspectoratului Național de Investigații și ai Inspectoratului General al Poliției de Frontieră.

Urmărirea penală a fost inițiată în baza articolului din Codul penal care se referă la introducerea sau scoaterea de pe teritoriul Republicii Moldova a armelor și munițiilor interzise în circuitul civil sau supuse autorizării.

PCCOCS menționează că, potrivit informațiilor preliminare, camionul nu a traversat frontiera cu Ucraina.

Presa din România a relatat joi despre un camion încărcat cu muniții, condus de un cetățean moldovean, care a fost oprit la intrarea în România. Serviciul Vamal al Republicii Moldova a venit ulterior cu precizări, subliniind  că verificarea camionului în Vama Leușeni-Albița a fost rezultatul unei acțiuni coordonate între autoritățile vamale ale Republicii Moldova și României.

The post Două persoane au fost reținute pe faptul contrabandei cu muniții spre România appeared first on ipn.md.

MAI MULT IPN

ULTIMA ORĂ

Apel deschis pentru finanțare de proiecte prin Visegrad+ Grants

Organizațiile neguvernamentale, instituțiile educaționale și autoritățile publice locale din...

Agenda evenimentelor pentru sâmbătă, 23 mai

Are loc proclamarea locală a canonizării Sfintei Mărturisitoare Blandina...

Producția industrială a crescut cu peste 12% în martie

Producția industrială a Republicii Moldova a crescut în luna...

Consiliul de Supraveghere al TRM a luat act de demisia lui Vlad Țurcanu

Cu cinci voturi „pro” și două „împotrivă”, Consiliul de...

Ana Groza este noua președintă a Confederației Naționale a Patronatului din Moldova

Ana Groza, directoarea executivă a Asociației Investitorilor Străini din...

Încă patru cazuri de febră Q în Republica Moldova

În Republica Moldova au fost confirmate încă patru cazuri...

Piața creditelor ipotecare din Rusia s-a redus cu peste 50% în primele patru luni din 2026

Piața creditelor ipotecare din Rusia s-a redus la mai...

ULTIMA ORĂ

Pentagonul publică noi documente despre OZN-uri şi mărturii despre posibile întâlniri cu civilizații extraterestre

Departamentul de Război al SUA a publicat un nou set de documente declasificate despre fenomene anormale neidentificate, inclusiv relatări ale astronauților misiunii Apollo 12, rapoarte...

VIDEO | Ion Ceban anunță începerea lucrărilor pe strada 31 August 1989: „Au fost tergiversate intenționat”

Primarul General al municipiului Chișinău, Ion Ceban spune că, după aproape trei ani de blocaje și modificări de proiect, municipalitatea este pregătită să înceapă...

Important

Pentagonul publică noi documente despre OZN-uri şi mărturii despre posibile întâlniri cu civilizații extraterestre

Departamentul de Război al SUA a publicat un nou set de documente declasificate despre fenomene anormale neidentificate, inclusiv relatări ale astronauților misiunii Apollo 12, rapoarte CIA din perioada Războiului Rece și observații misterioase în apropierea unor baze nucleare americane. Pentagonul susține că materialele fac parte dintr-un amplu efort de transparență privind investigațiile legate de OZN-uri și posibile întâlniri cu viață extraterestră.The post Pentagonul publică noi documente despre OZN-uri şi...

Pentagonul publică un nou set de imagini cu OZN-uri și mărturii ale martorilor

Materialele includ peste 50 de videoclipuri și documente, unele dintre ele bazate pe mărturii directe ale militarilor și civililor. Inițiativa parte dintr-un program lansat de administrația Donald Trump.  Aceasta are ca scop desecretizarea unor informații despre OZN-uri observate în spațiul aerian. Potrivit Pentagonului, primul lot de documente publicat la începutul lunii mai a generat peste un miliard de accesări pe platforma online creată special pentru arhivarea acestor materiale. Noile imagini acoperă...

Coaliții mari doar pentru funcții, oameni puși în funcții pentru privilegii. Bolojan, despre erorile pe care PNL nu trebuie să le repete

Ilie Bolojan a vorbit, vineri, la aniversarea a 151 de ani de la înființarea PNL, despre lucrurile pe care n-ar mai trebui să le repete liberalii. „Eu consider că au fost niște erori pe care le-am făcut în anii trecuți. Un lucru important este că partidele politice, în general, au creat așteptări cetățenilor noștri care nu pot fi onorate de situația noastră bugetară, creînd așteptări prea mari, generând o retorică...