Moldova va delega gradual competențele comerciale către UE, Rodica Crudu

Republica Moldova va începe, treptat, delegarea competențelor legate de relațiile comerciale către Uniunea Europeană, având în vedere că politica comercială reprezintă o competență exclusivă a Comisiei Europene. Declarația a fost făcută de Rodica Crudu, secretar general adjunct al Guvernului, într-un interviu acordat agenției IPN.

Potrivit Rodicăi Crudu, Republica Moldova a construit un dialog politic solid cu toate statele și va continua să întărească acest parcurs. De asemenea, Rodica Crudu a subliniat că, fiind membră a Organizației Mondiale a Comerțului din 2001, Moldova a integrat în acordurile sale bilaterale toate clauzele asumate de statele membre ale OMC.

În plus, în cadrul implementării Acordului de Asociere, Chișinăul a notificat Comisia Europeană cu privire la toate acordurile comerciale semnate, asigurându-se că acestea sunt aliniate principiilor Uniunii Europene. „La momentul aderării, Comisia va deveni portavocea noastră în relațiile strategice, iar partenerii vor fi notificați corespunzător”, a precizat Rodica Crudu.

Secretarul general adjunct al Guvernului a precizat că urmează să fie elaborat un plan de acțiune pentru a stabili etapele transferului de competențe către Comisia Europeană, odată cu avansarea procesului de aderare.

The post Moldova va delega gradual competențele comerciale către UE, Rodica Crudu appeared first on ipn.md.

MAI MULT IPN

ULTIMA ORĂ

IPN | Agenda culturală | 23 mai

Este prezentat spectacolul nocturn „Edmond” în cadrul Festivalului internațional...

Apel deschis pentru finanțare de proiecte prin Visegrad+ Grants

Organizațiile neguvernamentale, instituțiile educaționale și autoritățile publice locale din...

Agenda evenimentelor pentru sâmbătă, 23 mai

Are loc proclamarea locală a canonizării Sfintei Mărturisitoare Blandina...

Producția industrială a crescut cu peste 12% în martie

Producția industrială a Republicii Moldova a crescut în luna...

Consiliul de Supraveghere al TRM a luat act de demisia lui Vlad Țurcanu

Cu cinci voturi „pro” și două „împotrivă”, Consiliul de...

Ana Groza este noua președintă a Confederației Naționale a Patronatului din Moldova

Ana Groza, directoarea executivă a Asociației Investitorilor Străini din...

Încă patru cazuri de febră Q în Republica Moldova

În Republica Moldova au fost confirmate încă patru cazuri...

ULTIMA ORĂ

Premierul Senegalului critică Franța si Occidentul care vor să „impună homosexualitatea restului lumii”

Premierul senegalez Ousmane Sonko a acuzat Occidentul, și în special Franța, că încearcă să își „impună diktatul cultural” asupra restului lumii prin promovarea homosexualității….The post...

VIDEO | Ion Ceban anunță începerea lucrărilor pe strada 31 August 1989: „Au fost tergiversate intenționat”

Primarul General al municipiului Chișinău, Ion Ceban spune că, după aproape trei ani de blocaje și modificări de proiect, municipalitatea este pregătită să înceapă...

Important

Premierul Senegalului critică Franța si Occidentul care vor să „impună homosexualitatea restului lumii”

Premierul senegalez Ousmane Sonko a acuzat Occidentul, și în special Franța, că încearcă să își „impună diktatul cultural” asupra restului lumii prin promovarea homosexualității….The post Premierul Senegalului critică Franța si Occidentul care vor să „impună homosexualitatea restului lumii” first appeared on Nexta.ro.

Weekend sportiv la Chișinău: Mii de participanți, așteptați la VeloHora, „Delfinul Vesel” și turneul „Tudor Jubîrcu”, pe 23-24 mai

Primăria Chișinău invită locuitorii capitalei la un nou sfârșit de săptămână dedicat sportului, mișcării și competițiilor sportive de amploare, organizate în mai multe locații din oraș.

SUA pregătesc un „plan B” pentru a redeschide Strâmtoarea Ormuz. Marco Rubio: „Țările NATO ar putea contribui”

Secretarul de stat american Marco Rubio a declarat că Washingtonul pregătește un „plan B” pentru redeschiderea Strâmtorii Ormuz, inclusiv o posibilă opțiune militară, în cazul în care Iranul refuză să deblocheze această rută strategică pentru comerțul energetic mondial. Oficialul american a spus că SUA preferă o soluție negociată, dar avertizează că aliații trebuie să fie pregătiți și pentru un scenariu de escaladare.The post SUA pregătesc un „plan B” pentru...

Caz tulburător: doi copii, de 3 și 5 ani, au fost abandonați de mama lor pe o șosea în Portugalia. Le-a lăsat biscuiți, nu...

Un caz tulburător de abandon face turul lumii. Doi copii francezi, în vârstă de 3 și 5 ani, au fost abandonați pe marginea unui drum la sud de Lisabona, în Portugalia. Cei doi frați au fost găsiți, speriați și plângând, de un șofer, care a alertat autoritățile.  Un bărbat și o femeie, despre care presa locală a relatat că ar fi mama și tatăl vitreg al celor doi băieți...