Pădure nouă la Negureni: acțiune de plantare pe 10 hectare de teren

Campania de împădurire #GenerațiaPădurii a continuat sâmbătă, 23 noiembrie, în localitatea Negureni din raionul Telenești, unde a fost plantată o nouă pădure pe o suprafață de 10 hectare, transmite IPN.

Acțiunea a avut loc datorită unui parteneriat dintre Ministerul Mediului, Agenția Moldsilva și actorul Emilian Crețu, care a contribuit cu puieții necesari, precizează un comunicat de presă al ministerului. Echipei s-au alăturat localnicii și voluntarii, printre care și militari.

„Atunci când instituțiile statului, agenții economici, primăriile și voluntarii își unesc eforturile, lăsăm pădure în urma noastră. Țara și fiecare cetățean au de câștigat”, a declarat ministrul Gheorghe Hajder.

Împădurirea la Negureni va continua și în primăvara anului viitor, când vor fi plantate alte 35 de hectare de pădure în aceeași zonă.

Prin Programul Național de Extindere și Reabilitare a Pădurilor, inițiat de președinta Maia Sandu, suprafața împădurită a țării urmează să crească cu 145 ha.

The post Pădure nouă la Negureni: acțiune de plantare pe 10 hectare de teren appeared first on ipn.md.

MAI MULT IPN

ULTIMA ORĂ

Avem deplină încredere în viitorul european al Moldovei. Interviu IPN cu ambasadoarea Liukkonen

Republica Moldova a înregistrat progrese importante pe calea aderării...

Maia Sandu, la Praga: Cehia rămâne un susținător constant al parcursului european al Moldovei

Republica Cehă rămâne un susținător constant al parcursului european...

Aproximativ 100 de școli din țară urmează să fie reorganizate în acest an

Ministerul Educației și Cercetării estimează că aproximativ 100 de...

Creștinii ortodocși îl prăznuiesc astăzi pe Sfântul Nicolae

Creștinii ortodocși de stil vechi prăznuiesc astăzi mutarea moaștelor...

IPN | Agenda culturală | 22 mai

Are loc lansarea volumului „Hora înfometaților” de Lilia Calancea...

Circulația autobuzelor și troleibuzelor din Chișinău, perturbată din cauza ploii

Circulația autobuzelor și troleibuzelor din municipiul Chișinău, pe rutele...

Circulația autobuzelor și troleibuzelor din Chișinău, perturbată din cauza ploii

Circulația autobuzelor și troleibuzelor din municipiul Chișinău, pe rutele...

ULTIMA ORĂ

Zeci de mii de atacuri cibernetice au loc zilnic în România. De ce majoritatea companiilor sunt vulnerabile

Cele mai multe companii nu sunt pregătite în cazul unui atac cibernetic. Nu doar că riscă să piardă bani, dar afacerile pot fi blocate complet....

ULTIMA ORĂ | PAS pierde un consilier local la Durlești

Consilierul local Tudor Bucșan a anunțat că părăsește fracțiunea PAS Durlești și Partidul Acțiune și Solidaritate, afirmând că va activa în continuare ca ales...

Important

Zeci de mii de atacuri cibernetice au loc zilnic în România. De ce majoritatea companiilor sunt vulnerabile

Cele mai multe companii nu sunt pregătite în cazul unui atac cibernetic. Nu doar că riscă să piardă bani, dar afacerile pot fi blocate complet. Iar statisticile spun că se întâmplă tot mai des. The post Zeci de mii de atacuri cibernetice au loc zilnic în România. De ce majoritatea companiilor sunt vulnerabile first appeared on Nexta.ro.

Festivalul Internaţional Shakespeare 2026 schimbă harta Craiovei – Spectacole gratuite în pieţe, cartiere şi localităţile metropolitane

Festivalul Internaţional Shakespeare Craiova 2026 prezintă secţiunile care duc teatrul în mijlocul oraşului şi al comunităţilor sale: Shakespeare Squares şi Shakespeare Metropolitan. Până în 31 mai, Shakespeare iese din sălile de spectacol şi ajunge în pieţe, în cartiere, în localităţile din zona metropolitană şi la Promenada Mall Craiova, prin spectacole şi evenimente cu acces gratuit care transformă locuri familiare în scene ale jocului, imaginaţiei şi participării.The post Festivalul Internaţional...

Emisiunea „Late Show” cu Stephen Colbert, difuzată pentru ultima dată: invitatul special Paul McCartney a interpretat „Hello Goodbye”

Paul McCartney a interpretat „Hello Goodbye” în timp ce a stins luminile la Teatrul Ed SullivanThe post Emisiunea „Late Show” cu Stephen Colbert, difuzată pentru ultima dată: invitatul special Paul McCartney a interpretat „Hello Goodbye” first appeared on Nexta.ro.

Camion încărcat cu piatră, răsturnat în judeţul Bistriţa-Năsăud. Încărcătura a venit peste cabina în care se află şoferul. Salvatorii au reuşit să ia legătura...

Un autocamion încărcat cu piatră s-a răsturnat, vineri dimineaţă, pe un drum din judeţul Bistriţa-Năsăud. Încărcătura a venit peste cabina în care se află şoferul, acesta rămânând blocat în interior. Salvatorii au reuşit să ia legtura cu bărbatul, care este conştient.The post Camion încărcat cu piatră, răsturnat în judeţul Bistriţa-Năsăud. Încărcătura a venit peste cabina în care se află şoferul. Salvatorii au reuşit să ia legătura cu acesta, fiind...

Mai multe apartamente avariate şi zeci de oameni evacuaţi, dintr-un bloc din Cluj-Napoca, din cauza unui incendiu produs la o ghenă de gunoi. Focul,...

Mai multe apartamente au fost degradate şi zeci de oameni s-au evacuat, joi seară, din locuinţele lor situate într-un bloc din municipiul Cluj-Napoca, după ce un incendiu a izbucnit la o ghenă de gunoi situată în apropierea imobilului. Focul a fost cauzat, cel mai probabil, de o ţigară aruncată aprinsă.The post Mai multe apartamente avariate şi zeci de oameni evacuaţi, dintr-un bloc din Cluj-Napoca, din cauza unui incendiu produs...