Patru fotbaliști, obligați să joace tot meciul. Noi reguli FMF pentru Liga 7777 în trei sezoane

Patru fotbaliști moldoveni ar putea fi prezenți pe teren pe toată durata meciului în Liga 7777. Comitetul pentru organizarea competițiilor al Federației Moldovenești de Fotbal a propus introducerea treptată a noului sistem, transmite IPN.

La ședința de astăzi a comitetului FMF a fost propusă implementarea sistemului în decursul următoarelor trei sezoane calendaristice.

În sezonul 2026-2027 cel puțin un fotbalist moldovean U21 și un fotbalist moldovean U23 trebuie să se afle pe teren pe toată durata meciului. În sezonul 2027-2028 cel puțin un fotbalist moldovean U21, unul U23 și încă un fotbalist moldovean de orice categorie de vârstă trebuie să joace întreg meciul. În sezonul 2028-2029, cel puțin un fotbalist moldovean U23 și trei fotbaliști moldoveni de orice categorie de vârstă trebuie să fie pe teren pe toată durata partidei.

De asemenea, la ședința comitetului pentru organizarea competițiilor a fost propusă creșterea taxei de înregistrare pentru legitimarea unui jucător străin, de la 10 mii la 15 mii de euro.

The post Patru fotbaliști, obligați să joace tot meciul. Noi reguli FMF pentru Liga 7777 în trei sezoane appeared first on ipn.md.

MAI MULT IPN

ULTIMA ORĂ

IPN | Agenda culturală | 22 mai

Are loc lansarea volumului „Hora înfometaților” de Lilia Calancea...

Circulația autobuzelor și troleibuzelor din Chișinău, perturbată din cauza ploii

Circulația autobuzelor și troleibuzelor din municipiul Chișinău, pe rutele...

Circulația autobuzelor și troleibuzelor din Chișinău, perturbată din cauza ploii

Circulația autobuzelor și troleibuzelor din municipiul Chișinău, pe rutele...

Circulația autobuzelor și troleibuzelor din Chișinău, perturbată din cauza ploii

Circulația autobuzelor și troleibuzelor din municipiul Chișinău, pe rutele...

Agenda evenimentelor pentru vineri, 22 mai

Are loc conferința internațională de endourologie cu genericul: „Endourologie...

Agenda evenimentelor pentru vineri, 22 mai

Are loc conferința internațională de endourologie cu genericul: „Endourologie...

Agenda evenimentelor pentru vineri, 22 mai

Are loc conferința internațională de endourologie cu genericul: „Endourologie...

ULTIMA ORĂ

Anthropic negociază cu Microsoft un acord pentru cipuri AI, după investiţia de 5 miliarde de dolari

Microsoft poartă discuţii cu Anthropic pentru furnizarea cipurilor sale dedicate inteligenţei artificiale Maia, într-un posibil acord care ar consolida poziţia gigantului american în competiţia pentru...

Împreună cu toți deputații din opoziție, Renato Usatîi a cerut mai mult respect și mai puține restricții în Parlament: „Сetățenii așteaptă soluții și rezultate,...

Liderul fracțiunii Partidului Nostru, Renato Usatîi, a criticat practicile de cenzură din actualul legislativ, într-o declarație comună a opoziției parlamentare, făcută după ce microfonul...

Important

Anthropic negociază cu Microsoft un acord pentru cipuri AI, după investiţia de 5 miliarde de dolari

Microsoft poartă discuţii cu Anthropic pentru furnizarea cipurilor sale dedicate inteligenţei artificiale Maia, într-un posibil acord care ar consolida poziţia gigantului american în competiţia pentru infrastructura AI, transmite CNBC.The post Anthropic negociază cu Microsoft un acord pentru cipuri AI, după investiţia de 5 miliarde de dolari first appeared on Nexta.ro.

Rubio spune că Cuba este o amenințare pentru SUA. Havana îl acuză de „minciuni”

Secretarul de stat american Marco Rubio a declarat că Cuba reprezintă o „amenințare la adresa securității naționale” pentru SUA, iar probabilitatea unui acord pașnic „nu este mare”, scrie BBC Comentariile sale vin la doar o zi după ce SUA l-au acuzat pe fostul președinte cubanez Raúl Castro de o serie de infracțiuni grave, legate de …The post Rubio spune că Cuba este o amenințare pentru SUA. Havana îl acuză...

Congresul SUA reia propunerea de eliminare a schimbării orei de două ori pe an

Comisia pentru Energie și Comerț a votat cu 48 la 1 în favoarea Sunshine Protection Act, proiect ce ar putea fi inclus într-o lege mai amplă privind transporturile din SUA. Susținătorii măsurii spun că schimbarea orei de două ori pe an afectează somnul, crește riscul accidentelor rutiere și al incidentelor la locul de muncă. În opinia lor, mai multă lumină seara, inclusiv iarna, ar avea și efecte economice pozitive. Trump salută...

Preţurile petrolului s-au retras joi de la maximele sesiunii, pe fondul speranţelor privind un acord între Statele Unite şi Iran

Preţurile petrolului s-au retras joi de la maximele atinse în timpul sesiunii, după ce investitorii au început să spere că Statele Unite şi Iran ar putea ajunge la un acord care să împiedice reluarea războiului, transmite CNBC.The post Preţurile petrolului s-au retras joi de la maximele sesiunii, pe fondul speranţelor privind un acord între Statele Unite şi Iran first appeared on Nexta.ro.

Trump anunţă pe Truth Social trimiterea a 5.000 de militari americani ”suplimentari” în Polonia

Preşedintele american anunţă joi pe reţeaua sa Truth Social trimiterea a 5.000 de militari americani în Polonia şi îşi justifică această decizie prin relaţia bună pe care o are cu preşedintele naţionalist Karol Nawrocki, ales în urmă cu aproape un an, relatează AFP.The post Trump anunţă pe Truth Social trimiterea a 5.000 de militari americani ”suplimentari” în Polonia first appeared on Nexta.ro.

Se poate construi o nouă magistrală de metrou în Militari Residence? Inginer structurist: Construcțiile de lângă linie trebuie monitorizate și expertizate

Mariana Garștea, președinte al Asociației Profesionale pentru Monitorizare Geotehnică și Structurală, a explicat, în emisiunea „Cu Gândul la București”, cât de fezabilă este o nouă magistrală de metrou în zona Chiajna – Militari Residence. Potrivit inginerului structurist, România are un mediu profesional care să poată limita riscurile structurale și geotehnice care se pot crea în zonă în urma unor săpături pentru metrou. Mariana Garștea a explicat cât de fezabilă este...

Cum reușește creierul să dea sens imaginilor pe care le vedem

Cercetarea, publicată în revista iScience, a fost realizată pe șoareci și s-a concentrat asupra cortexului vizual, regiunea creierului responsabilă de interpretarea imaginilor. Neuronii primesc mii de semnale prin conexiuni numite sinapse, dar nu reacționează la toate la fel. Oamenii de știință au descoperit că aceștia urmează anumite „reguli” pentru a decide ce informații sunt importante. Pentru studiu, cercetătorii au urmărit activitatea neuronilor în timp ce șoarecii priveau imagini alb-negru aflate în...