„Școala sportivă de fotbal” va fi creată la Chișinău din două instituții fuzionate

Școlile sportive specializate de fotbal nr. 1 și nr. 2 fuzionează, iar instituția rezultată va fi denumită „Școala sportivă specializată de fotbal din Chișinău”. Proiectul de reorganizare a fost avizat astăzi de Guvern, transmite IPN.

Decizia este orientată spre modernizarea și eficientizarea activității ambelor instituții di subordinea Ministerului Educației și Cercetării. Școala nr. 1 va absorbi întreaga structură a Școlii nr. 2, iar patrimoniul acesteia va fi transmis instituției absorbante, conform regulilor privind administrarea bunurilor publice. Ministerul urmează să creeze, în termen de 30 de zile, comisia responsabilă de reorganizare, de transferarea bunurilor, drepturilor și obligațiilor.

Elevii Școlii sportive nr. 2 vor continua activitatea în aceleași grupe, dar în cadrul noii instituții. Activitatea instructiv-educativă nu va fi afectată, iar cei 228 de sportivi vor putea beneficia de infrastructura modernizată a Școlii nr. 1, unde au fost realizate investiții în ultimii ani. Personalul va fi transferat conform Codului muncii, iar acolo unde acest lucru nu este posibil se vor acorda toate drepturile salariale prevăzute de lege, dă asigurări MEC. Totodată, potrivit proiectului, fuziunea va permite și economisirea unor resurse, care vor putea fi direcționate către dezvoltarea infrastructurii și mărirea numărului de specialiști.

Autoritățile precizează că reorganizarea este necesară pentru adaptarea școlilor sportive la realitățile actuale și pentru creșterea performanțelor. Fotbalul este cea mai populară ramură sportivă din țară, iar autoritățile își propun să formeze o instituție unică, cu o bază sportivă modernă, antrenori calificați și condiții mai bune pentru pregătirea copiilor.

La Școala nr. 2 activează în prezent un director, doi șefi-adjuncți, 11 antrenori și personal administrativ și tehnic. Toate aceste posturi vor fi evaluate în procesul de reorganizare. Proiectul urmează să intre în vigoare odată cu publicarea în Monitorul Oficial.

The post „Școala sportivă de fotbal” va fi creată la Chișinău din două instituții fuzionate appeared first on ipn.md.

MAI MULT IPN

ULTIMA ORĂ

IPN | Agenda culturală | 22 mai

Are loc lansarea volumului „Hora înfometaților” de Lilia Calancea...

Circulația autobuzelor și troleibuzelor din Chișinău, perturbată din cauza ploii

Circulația autobuzelor și troleibuzelor din municipiul Chișinău, pe rutele...

Agenda evenimentelor pentru vineri, 22 mai

Are loc conferința internațională de endourologie cu genericul: „Endourologie...

Dr. Decebal Fodor: Chirurgia robotică, soluţie ideală în cazul cancerului de rect/ Ne dorim ca pacientul, când se întoarce sănătos acasă, să aibă viaţa...

Chirurgia robotică este soluţia ideală în cazul pacienţilor cu cancer de rect, principalul motiv fiind acela că o astfel de intervenţie dă pacientului şansa unei...

Împreună cu toți deputații din opoziție, Renato Usatîi a cerut mai mult respect și mai puține restricții în Parlament: „Сetățenii așteaptă soluții și rezultate,...

Liderul fracțiunii Partidului Nostru, Renato Usatîi, a criticat practicile de cenzură din actualul legislativ, într-o declarație comună a opoziției parlamentare, făcută după ce microfonul...

Important

Dr. Decebal Fodor: Chirurgia robotică, soluţie ideală în cazul cancerului de rect/ Ne dorim ca pacientul, când se întoarce sănătos acasă, să aibă viaţa...

Chirurgia robotică este soluţia ideală în cazul pacienţilor cu cancer de rect, principalul motiv fiind acela că o astfel de intervenţie dă pacientului şansa unei vieţi normale după operaţie, spune chirurgul Decebal Fodor. Medicul explică faptul că sunt şi afecţiuni pentru care nu robotul chirurgical este soluţia, iar în astfel de cazuri se apelează la intervenţia laparoscopică sau operaţia clasică.The post Dr. Decebal Fodor: Chirurgia robotică, soluţie ideală în...

Toată lumea știe, Shakespeare în Bănie. „WILL matters” la Craiova

Toată lumea știe, Shakespeare în Bănie. Festivalul „WILL matters” la Craiova a demarat. Programul din 2026 al Festivalului Internaţional Shakespeare, care are loc între 21 şi 31 mai la Craiova, reuneşte 450 de spectacole şi evenimente, desfăşurate în peste 60 de spaţii din Craiova şi zona metropolitană, cu artişti, companii, regizori şi creatori din întreaga lume. WILL matters/Voinţa naşte materie” Tema din acest an este „WILL matters / Voinţa naşte materie”,...

Alertă cu dronă în Țările Baltice pentru a treia zi consecutivă. Avioanele NATO s-au ridicat de la sol

Letonia a declanșat din nou alerta din cauza încălcării spațiului aerian de către o dronă. Potrivit militarilor letoni, cel puțin o dronă a fost observată în apropierea orașului Krāslava, iar avioanele de vânătoare ale NATO s-au ridicat imediat de la sol, scrie Reuters. Aceasta este a treia zi consecutivă în care o dronă este detectată în spațiul aerian al Țărilor Baltice. Cu o zi în urmă, o alertă a fost...

Macron susţine abrogarea ”Codului Negru”, edicte regale din secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea, niciodată abrogate privind sclavia, şi evocă problema sensibilă a ”reparaţiilor”

Preşedintele francez Emmanuel Macron a susţinut joi abrogarea simbolică a ”Codului Negru”, angajată de către Parlament, şi şi-a evocat îndelung ”reflecţia” la problema sensibilă a ”reparaţiilor” cu privire la sclavie care, în opinia sa, presupun mai întâi ”recunoaşterea” şi care nu vor putea să fie niciodată ”totale”, relatează AFP.The post Macron susţine abrogarea ”Codului Negru”, edicte regale din secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea, niciodată abrogate privind sclavia, şi...