Moldova va avea un nou Program național de ordine și securitate publică pentru anii 2026-2030. Cabinetul de miniștri a avizat în acest sens proiectul, care are drept obiective modernizarea intervențiilor polițienești, reducerea timpului de reacție la urgențe și creșterea siguranței cetățenilor, transmite IPN.
Noul program este aliniat Strategiei de dezvoltare a afacerilor interne pentru perioada 2022-2030, Agendei 2030 și angajamentelor prevăzute în Acordul de asociere cu Uniunea Europeană. În proiect sunt propuse reorganizarea și regionalizarea structurilor polițienești, investițiile în digitalizare și consolidarea cooperării interinstituționale în fața riscurilor hibride.
Ministra afacerilor interne, Daniella Misail-Nichitin, a declarat că prin acest program timpul de reacție la apelurile 112 va fi redus, iar patrulele vor fi extinse, în special la nivel local, astfel încât fiecare cetățean să se simtă protejat, indiferent în ce regiune se află.
Structurile de ordine publică vor fi reorganizate pe regiuni, dotate cu echipamente moderne și instruite pentru intervenții rapide și profesioniste, inclusiv în cazul manifestațiilor sau protestelor, a adăugat ministra. Ea a precizat că programul pune accent pe protecția drepturilor omului, combaterea violenței și apropierea activității polițienești de comunitate. „Prin acest program Ministerul Afacerilor Interne își reafirmă angajamentul de a construi un climat de ordine publică durabil, centrat pe cetățean”, a adăugat ministra.
Șefa de la MAI a explicat că investițiile în digitalizare și interoperabilitate vor îmbunătăți colaborarea între autorități și managementul resurselor, contribuind la servicii eficiente pentru populație.
Conform proiectului, implementarea Programului național de ordine și securitate publică 2026-2030 va contribui la creșterea încrederii cetățenilor în instituțiile statului. Prin modernizarea echipamentelor, investiții în infrastructură, formare profesională și proceduri standardizate de intervenție, Guvernul urmărește crearea unui mediu sigur și predictibil, aliniat standardelor europene.
The post Un nou program național de ordine și securitate publică, aplicat până în 2030 appeared first on ipn.md.
MAI MULT IPN






