Meteorologii anunță că în prima zi de iarnă va ploua. Precipitații slabe de scurtă durată vor cădea în unele regiuni, la acest sfârșit de săptămână și în noaptea de duminică spre luni. Ceață va fi preponderent în orele de noapte și dimineață, transmite IPN.
Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, în noaptea de 1 decembrie temperatura aerului va oscila între +2 și +8 grade Celsius, iar pe parcursul zilei de luni vor fi între +5 și +10.
În weekend, în nopțile de sâmbăta și duminică, temperaturile vor urca de la +2 la +8 grade, iar maximele termice vor oscila între +5 și +12 grade Celsius.
Potrivit specialiștilor, precipitațiile din această perioadă au fost cauzate de ciclonul Adel, format pe 25 noiembrie în bazinul Mării Mediterane. Ciclonul a adus în România o răcire bruscă a vremii, ploi abundente, vânt puternic și ninsori în zonele montane. În Moldova, efectele ciclonului au fost mai puțin accentuate, comunică SHS.
The post Prima zi de iarnă aduce ploi și ceață appeared first on ipn.md.