Vin, turism și sprijin european: Premierul Munteanu a vizitat Crama Mircești

Cu podgorii care se întind pe 15 hectare, Crama Mircești, care include și un complex turistic, și-a setat ca obiectiv să producă anual 100 de mii de sticle de vin, din soiuri locale și europene. Toate sunt exportate către consumatori din România, Polonia, Canada, China și Japonia. Afacerea, sprijinită financiar prin fonduri europene, a fost vizitată de premierul Alexandru Munteanu în cadrul vizitei sale de lucru în raionul Ungheni, transmite IPN.

Premierul a apreciat eforturile depuse pentru păstrarea tradiției vinificației și a încurajat continuarea inițiativelor care aduc beneficii economice și turistice întregii regiuni.

Pentru promovarea turismului local, compania a beneficiat în 2021 de un sprijin financiar de 30 de mii de euro, în cadrul programului „EU4Moldova: Regiuni-cheie”, finanțat de Uniunea Europeană, potrivit unui comunicat de presă al Guvernului.

Grantul a fost folosit pentru dotarea a opt camere de hotel cu mobilier și echipamente moderne. Complexul oferă servicii de cazare, organizează drumeții și tururi vitivinicole, precum și vizite la meșterii populari.

În septembrie 2024 a fost inaugurat un nou traseu de drumeție – „Mica Toscana din Moldova”, cu o lungime de aproximativ 80 de kilometri, care leagă Crama Mircești de punctul de trecere a frontierei Sculeni.

The post Vin, turism și sprijin european: Premierul Munteanu a vizitat Crama Mircești appeared first on ipn.md.

ULTIMA ORĂ

Starea militarului rănit cu arma rămâne critică

Militarul care s-a rănit cu arma este în stare...

Președinția cipriotă a Consiliului UE prioritizează securitatea și extinderea Uniunii

Consolidarea securității și a capacității de apărare, precum și...

Inspecție la stații de alimentare auto, după sesizările șoferilor despre calitatea motorinei

Statul inițiază controale la stațiile de alimentare cu combustibil,...

Bugetul Procuraturii crește în 2026 cu 15 milioane de lei

Bugetul Procuraturii pentru anul curent depășește 519 milioane de...

Adunarea Națională a Franței a votat recunoașterea permiselor moldovenești

Adunarea Națională a Franței a aprobat Acordul cu Republica...

A fost suspendată ratificarea acordului UE-SUA, din cauza tensiunilor legate de Groenlanda

Ratificarea acordului comercial între Uniunea Europeană și Statele Unite...

Premierul Munteanu la Davos: România – principalul partener al Republicii Moldova

Republica Moldova construiește legături energetice, rutiere și educaționale cu...

ULTIMA ORĂ

Ploi de scurtă durată și maxime de până la +23 de grade Celsius, prognozate pentru ziua de miercuri

Meteorologii prognozează pentru ziua de miercuri, 20 mai, ploi de scurtă durată, izolat cu descărcări electrice și maxime de până +23 de grade Celsius, informează...

Renato Usatîi, vicepreședintele Comisiei pentru securitate, propune măsuri noi de securitate în armată după tragedia de la Cahul: controale mai stricte și reguli clare...

În cadrul audierilor desfășurate pe platforma Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică privind incidentul produs la 10 mai 2026 în cadrul Brigăzii 3...

Important

Ploi de scurtă durată și maxime de până la +23 de grade Celsius, prognozate pentru ziua de miercuri

Meteorologii prognozează pentru ziua de miercuri, 20 mai, ploi de scurtă durată, izolat cu descărcări electrice și maxime de până +23 de grade Celsius, informează MOLDPRES. Potrivit Autorității de Meteorologie și Monitoring de Mediu, cerul va fi variabil pe &i...

Ploi de scurtă durată și maxime de până la +23 de grade Celsius, prognozate pentru ziua de miercuri

Meteorologii prognozează pentru ziua de miercuri, 20 mai, ploi de scurtă durată, izolat cu descărcări electrice și maxime de până +23 de grade Celsius, informează MOLDPRES. Potrivit Autorității de Meteorologie și Monitoring de Mediu, cerul va fi variabil pe &i...

Ploi de scurtă durată și maxime de până la +23 de grade Celsius, prognozate pentru ziua de miercuri

Meteorologii prognozează pentru ziua de miercuri, 20 mai, ploi de scurtă durată, izolat cu descărcări electrice și maxime de până +23 de grade Celsius, informează MOLDPRES. Potrivit Autorității de Meteorologie și Monitoring de Mediu, cerul va fi variabil pe &i...

Tragedie în SUA: Trei persoane ucise într-o moschee din San Diego

Un nou atac armat zguduie Statele Unite. Trei persoane au fost ucise într-o moschee din orașul San Diego, statul California, după ce doi adolescenți au deschis focul în incinta centrului islamic. Cei doi suspecți au fost găsiți morți la scurt timp după atac, în apropierea lăcașului de cult. Anchetatorii iau în calcul varianta unui suicid. Motivațiile atacatorilor sunt deocamdată necunoscute, dar poliția nu exclude versiunea unui atac islamofob.

Premieră în Europa: Un urs polar a fost depistat cu gripă aviară

La un urs polar mort din arhipelagul arctic Svalbard a fost depistată gripa aviară, acesta fiind primul caz în care virusul a fost identificat la această specie în Europa. Anunțul a fost făcut marți, 19 mai, de o agenție guvernamentală norvegiană, transmite G4media.ro. Institutul Veterinar Norvegian a transmis într-un comunicat că a detectat gripa aviară și la o morsă moartă din Svalbard, care se află aproximativ la jumătatea distanței dintre...

Traficul pe un tronson de pe bulevardul Dimitrie Cantemir, sistat parțial timp de o lună: Vezi perimetrul vizat pentru a evita zona

Poliția informează că, în perioada 20 mai – 21 iunie, va fi suspendat parțial traficul rutier pe bulevardul Dimitrie Cantemir, pe tronsonul până la sensul giratoriu din Piața Constantin Negruzzi.

Alunițele suspecte, un semnal de alarmă: Specialiștii avertizează asupra melanomului

Numărul cazurilor de cancer de piele este în continuă creștere în Republica Moldova. Peste 10.900 de moldoveni se află sub supravegherea medicilor, iar cea mai agresivă formă, melanomul, afectează aproape 1.300 de persoane. Specialiștii avertizează că soarele și solariile sunt principalii inamici și ne îndeamnă să verificăm orice modificare a alunițelor înainte de a fi prea târziu.