Parada militară din București va reuni peste 2 900 de militari și 200 de mijloace tehnice

Parada militară de 1 Decembrie din București va reuni peste 2 900 de militari și peste 200 de mijloace tehnice. Ceremonia oficială va începe la ora 11:00, cu defilarea detașamentelor militare și a tehnicii pe sub Arcul de Triumf. Zona va fi survolată de 45 de aeronave, transmite IPN.

Alături de militarii români, vor defila și 240 de militari din Franța, Macedonia de Nord, Republica Moldova, Polonia, Portugalia, Spania, SUA, precum și militari din țările aliate care contribuie la structurile NATO de pe teritoriul României, precizează Biroul de presă al Ministerului Apărării Naționale de la București.

După încheierea paradei, publicul prezent în Piața Arcul de Triumf va putea vizita expoziția de tehnică militară, care va fi deschisă până la ora 14:30.

Evenimentele din București se vor încheia cu tradiționala retragere cu torțe a militarilor Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul”, pe traseul Palatul Cercului Militar Național – Bd. Timișoara, începând cu ora 19:00.

Sărbătorirea celor 107 ani de la Marea Unire va fi marcată și la Alba Iulia, cu depuneri de coroane și jerbe de flori la Monumentul „Marii Uniri”, începând cu ora 13:15. Va urma o ceremonie cu defilare de trupe, cu participarea a peste 1.000 de militari și specialiști din structurile de stat.

Drapelul național va fi arborat în toate instituțiile militare din țară, iar la bordul navelor maritime și fluviale se va ridica Marele Pavoaz.

Republica Moldova participă la parada militară din România din anul 2014. Anul acesta, detașamentul moldovenesc este format din pacificatori ai Batalionului 22 de Menținere a Păcii „Căști Albastre”, precum și din Grupul port-drapel, reprezentat de militarii din Compania Garda de Onoare. Formația Armatei Naționale va fi condusă de locotenent-majorul Boris Răileanu, recent revenit din misiunea de menținere a păcii EUFOR ALTHEA din Bosnia și Herțegovina.

The post Parada militară din București va reuni peste 2 900 de militari și 200 de mijloace tehnice appeared first on ipn.md.

ULTIMA ORĂ

Starea militarului rănit cu arma rămâne critică

Militarul care s-a rănit cu arma este în stare...

Președinția cipriotă a Consiliului UE prioritizează securitatea și extinderea Uniunii

Consolidarea securității și a capacității de apărare, precum și...

Inspecție la stații de alimentare auto, după sesizările șoferilor despre calitatea motorinei

Statul inițiază controale la stațiile de alimentare cu combustibil,...

Bugetul Procuraturii crește în 2026 cu 15 milioane de lei

Bugetul Procuraturii pentru anul curent depășește 519 milioane de...

Adunarea Națională a Franței a votat recunoașterea permiselor moldovenești

Adunarea Națională a Franței a aprobat Acordul cu Republica...

A fost suspendată ratificarea acordului UE-SUA, din cauza tensiunilor legate de Groenlanda

Ratificarea acordului comercial între Uniunea Europeană și Statele Unite...

Premierul Munteanu la Davos: România – principalul partener al Republicii Moldova

Republica Moldova construiește legături energetice, rutiere și educaționale cu...

ULTIMA ORĂ

(video) „Ce ați făcut cu mașina mea?!” Scandal în plină zi, în capitală. Un Audi de lux, parcat pe loc pentru persoane cu dizabilități,...

Un Audi, parcat neregulamentar pe un loc destinat persoanelor cu dizabilități, a fost ușor avariat în timpul evacuării. Incidentul a avut loc pe strada...

Renato Usatîi, vicepreședintele Comisiei pentru securitate, propune măsuri noi de securitate în armată după tragedia de la Cahul: controale mai stricte și reguli clare...

În cadrul audierilor desfășurate pe platforma Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică privind incidentul produs la 10 mai 2026 în cadrul Brigăzii 3...

Important

(video) „Ce ați făcut cu mașina mea?!” Scandal în plină zi, în capitală. Un Audi de lux, parcat pe loc pentru persoane cu dizabilități,...

Un Audi, parcat neregulamentar pe un loc destinat persoanelor cu dizabilități, a fost ușor avariat în timpul evacuării. Incidentul a avut loc pe strada Alexandru cel Bun din capitală.

(video) „Ce ați făcut cu mașina mea?!” Scandal în plină zi, în capitală. Un Audi de lux, parcat pe loc pentru persoane cu dizabilități,...

Un Audi, parcat neregulamentar pe un loc destinat persoanelor cu dizabilități, a fost ușor avariat în timpul evacuării. Incidentul a avut loc pe strada Alexandru cel Bun din capitală.

Premieră în spațiul NATO: un avion F-16 românesc a doborât o dronă ucraineană

Un avion românesc F-16 a doborât o dronă ucraineană care a intrat în spațiul aerian al Estoniei. Incidentul a avut loc luni, 18 mai, iar decizia de neutralizare a aparatului de zbor care survola teritoriul unei țări membre NATO reprezintă o premieră, scrie MediaFax. NATO a confirmat, la rândul său, că aeronavele de vânătoare F-16 românești, implicate în misiunea de poliție aeriană a Alianței în zona baltică, din Lituania, au...

Medic de familie: „Asistența medicală primară reprezintă pilonul de bază al sistemului de sănătate”

Sistemul de asistență medicală primară din Republica Moldova se confruntă simultan cu provocările digitalizării și cu un deficit tot mai accentuat de medici de familie, în timp ce responsabilizarea pacienților privind prevenția rămâne o dificultate majoră. Declarațiile au fost făcute de Lidia Golubaș, medic de familie și șefa Centrului de Sănătate din satul Măgdăcești, raionul Criuleni, în cadrul emisiunii „Bună Dimineața” de la Moldova 1, cu ocazia Zilei profesionale...

Gripa sezonieră bate în retragere: În Moldova au fost înregistrate patru cazuri

În perioada 11-17 mai 2026, în Republica Moldova au fost înregistrate 1.453 de cazuri de infecții acute ale căilor respiratorii superioare, majoritatea la copii, numărul acestora fiind în scădere cu 15% față de săptămâna precedentă. Tot în această perioadă, au fost raportate patru cazuri de gripă sezonieră, cu unul mai mult comparativ cu săptămâna precedentă. Toate cazurile au fost înregistrate în municipiul Chișinău. Potrivit Agenției Naționale pentru Sănătate Publică (ANSP), în...

Țările membre ale UE care susțin Rusia sau Iranul ar putea rămâne fără bani de la bloc

UE ar putea, pe viitor, să retragă finanțarea acordată țărilor în curs de dezvoltare care susțin Rusia sau Iranul. Acest lucru a fost declarat de șefa diplomației europene, Kaja Kallas, în cadrul unei declarații făcute înaintea reuniunii miniștrilor ...

Două turiste din România, dispărute după prăbușirea unei clădiri în Germania. Operațiunea de salvare dificilă: Risc de scurgeri de gaz și moloz instabil

Două turiste din România, în vârstă de 25 și 26 de ani, și un bărbat de 48 de ani cu dublă cetățenie bulgaro-germană sunt date dispărute după prăbușirea unei clădiri istorice în orașul german Görlitz, în urma unei presupuse explozii de gaz, scrie adevărul.ro.