Igor Boțan: Situația din regiunea transnistreană este într-o continuă degradare

Prezența redusă la urne la așa-zisul scrutin pentru pretinsul soviet suprem din regiunea transnistreană indică o demoralizare profundă a populației și o lipsă de încredere în structurile politice ale regimului de la Tiraspol. Declarația aparține expertului Igor Boțan și a fost făcută în cadrul dezbaterii publice: „Transnistria: „alegerile” curente și alegerea civilizațională prin prismă istorică”, organizată de Agenția de presă IPN. Potrivit expertului, cifrele oficiale și contextul politic arată o degradare sistemică, atât la nivel social, cât și economic și instituțional, dar și politic.

Igor Boțan a explicat faptul că participarea redusă la scrutinul din regiune și absența candidaților alternativi reflectă o stare generală de demobilizare și lipsă de perspectivă în rândul populației.

„Din 396 de mii de cetățeni cu drept de vot din regiune, au participat 102 mii, ceea ce reprezintă 26%. În 2/3 din circumscripții nu au fost candidați de alternativă. A fost un singur candidat și asta spune multe despre așa-zisele alegeri. Deja nu mai au persoane care doresc să candideze pentru funcția de deputat în așa-zisul soviet suprem. Ceea ce demonstrează că regiunea este într-o depresie foarte adâncă economică, socială și politică. Situația din regiune este în continuă degradare. Nu în zadar se spune că regiunea a rămas una a pensionarilor și militarilor”, a precizat expertul permanent al proiectului.

Igor Boțan afirmă că așa-zisele alegeri din regiunea separatistă reprezintă rezultatul direct al unui proces orchestrat și susținut din exterior de peste trei decenii. „A fost o rebeliune într-o parte a teritoriului Republicii Moldova, susținută din exterior, de Federația Rusă. Avem un amalgam de fenomene care au avut loc acum 35 de ani, iar consecințele le vedem și astăzi”, a mai spus Igor Boțan.

Expertul a precizat că încercările Republicii Moldova de a avansa spre o soluție politică au fost constant zădărnicite de poziția Tiraspolului, influențată de Moscova. „Din punct de vedere legal, autoritățile constituționale au adoptat la 22 iulie 2005 o lege care oferă acestei regiuni un potențial statut de autonomie în cadrul Republicii Moldova. În aprilie 2012, la Viena, a avut loc ședința în formatul „5+2” în cadrul căreia s-a aprobat formula OSCE cu trei coșuri, Tiraspolul a semnat acest document, iar ulterior cei de la Tiraspol au fost admonestați de Rusia pentru că au semnat acel document. De atunci, liderii de la Tiraspol vorbesc doar de două coșuri, cel umanitar și cel economic, refuzând să discute despre reglementarea politică a acestui conflict”, a punctat expertul Igor Boțan.

Dezbaterea publică „Transnistria: „alegerile” curente și alegerea civilizațională prin prismă istorică” este ediția a 58-a din ciclul „Impactul trecutului asupra proceselor de consolidare a încrederii și păcii”. Agenția de Presă IPN desfășoară acest proiect cu sprijinul Fundației germane „Hanns Seidel”.

The post Igor Boțan: Situația din regiunea transnistreană este într-o continuă degradare appeared first on ipn.md.

ULTIMA ORĂ

Starea militarului rănit cu arma rămâne critică

Militarul care s-a rănit cu arma este în stare...

Președinția cipriotă a Consiliului UE prioritizează securitatea și extinderea Uniunii

Consolidarea securității și a capacității de apărare, precum și...

Inspecție la stații de alimentare auto, după sesizările șoferilor despre calitatea motorinei

Statul inițiază controale la stațiile de alimentare cu combustibil,...

Bugetul Procuraturii crește în 2026 cu 15 milioane de lei

Bugetul Procuraturii pentru anul curent depășește 519 milioane de...

Adunarea Națională a Franței a votat recunoașterea permiselor moldovenești

Adunarea Națională a Franței a aprobat Acordul cu Republica...

A fost suspendată ratificarea acordului UE-SUA, din cauza tensiunilor legate de Groenlanda

Ratificarea acordului comercial între Uniunea Europeană și Statele Unite...

Premierul Munteanu la Davos: România – principalul partener al Republicii Moldova

Republica Moldova construiește legături energetice, rutiere și educaționale cu...

ULTIMA ORĂ

Trafic parțial suspendat pe bulevardul Dimitrie Cantemir din Chișinău: Restricțiile, valabile până la 21 iunie

În perioada 20 mai – 21 iunie, traficul rutier pe bulevardul Dimitrie Cantemir, pe tronsonul până la sensul giratoriu din Piața Constantin Negruzzi din Capitală,...

Trăim în Moldova – cea mai săracă țară din Europa!

Moldova se află pe ultimul loc în Europa după venitul pe cap de locuitor, potrivit datelor FMI pentru 2025. Ucraina, devastată de război, și...

Important

Trafic parțial suspendat pe bulevardul Dimitrie Cantemir din Chișinău: Restricțiile, valabile până la 21 iunie

În perioada 20 mai – 21 iunie, traficul rutier pe bulevardul Dimitrie Cantemir, pe tronsonul până la sensul giratoriu din Piața Constantin Negruzzi din Capitală, va fi suspendat parțial. Potrivit autorităților, restricțiile sunt impuse în legătură cu executarea unor lucrări planificate, în baza dispoziției emise de Primăria municipiului Chișinău. Oamenii legii îndeamnă șoferii să își planifice din timp traseele și să se informeze despre modificările în circulație, pentru a evita ambuteiajele...

Carburanți pentru situații de criză: R. Moldova introduce sistemul „oil stocks”

Republica Moldova lansează procesul de formare a stocurilor de urgență de produse petroliere, în cantități echivalente cu 90 de zile de import sau 61 de zile de consum intern. Obligativitatea va fi instituită gradual, iar cantitatea totală urmează să fie asigurată în termen de până la opt ani de la data aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

Carburanți pentru situații de criză: R. Moldova introduce sistemul „oil stocks”

Republica Moldova lansează procesul de formare a stocurilor de urgență de produse petroliere, în cantități echivalente cu 90 de zile de import sau 61 de zile de consum intern. Obligativitatea va fi instituită gradual, iar cantitatea totală urmează să fie asigurată în termen de până la opt ani de la data aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

Șeful MGB transnistrean se plânge rușilor că administrația de la Chișinău s-ar implica în alegerile liderului regiunii

Șeful pretinsului minister al securității din stânga Nistrului, Valeri Ghebos, s-a plâns într-un interviu presei ruse că administrația constituțională de la Chișinău ar intenționa să se implice în alegerea noului lider al regiunii. Așa-numitul scrutin urmează să aibă loc în decembrie. Conform lui, serviciile de securitate ar planifica să exercite presiuni, șantaj și să intimideze membrii pretinsei comisii electorale din regiunea autoproclamată. „Ne așteptăm la o presiune sporită din partea serviciilor...

VIDEO Trei tineri din Strășeni, arestați pentru trafic de droguri: Poliția a ridica peste un kilogram de mefedronă

Trei tineri cu vârste de 18 și 20 de ani, originari din Strășeni, au fost reținuți și plasați în arest preventiv pentru comercializarea drogurilor în Capitală. În urma perchezițiilor efectuate la domiciliile acestora, oamenii legii au ridicat peste un kilogram de mefedronă. Suspecții ar fi activat în calitate de curieri pentru un magazin online de pe Telegram, având misiunea de a distribui substanțele narcotice prin ascunzișuri. Poliția menționează că au fost ridicate peste...

Primul magazin oficial Nike din Moldova – deja deschis în Chișinău

Știați că în Chișinău s-a deschis, în sfârșit, magazinul oficial Nike? Primul și singurul din Moldova. Ați fost deja acolo? Încă nu? Atunci e momentul perfect să îl vizitați, pentru că este exact nivelul pe care l-am așteptat cu toții atât de mult. Pe bulevardul D. Cantemir, 6 s-a deschis nu doar un magazin, ci The post Primul magazin oficial Nike din Moldova – deja deschis în Chișinău appeared...

Primul magazin oficial Nike din Moldova – deja deschis în Chișinău

Știați că în Chișinău s-a deschis, în sfârșit, magazinul oficial Nike? Primul și singurul din Moldova. Ați fost deja acolo? Încă nu? Atunci e momentul perfect să îl vizitați, pentru că este exact nivelul pe care l-am așteptat cu toții atât de mult. Pe bulevardul D. Cantemir, 6 s-a deschis nu doar un magazin, ci The post Primul magazin oficial Nike din Moldova – deja deschis în Chișinău appeared...