Fosta șefă a diplomației UE, Federica Mogherini, reținută într-un dosar de fraudă

Fosta șefă a diplomației Uniunii Europene, Federica Mogherini, a fost una dintre cele trei persoane reținute marți de poliția belgiană, în cadrul unei ample anchete privind fraudarea finanțării unei academii pentru tineri diplomați din Bruges, Belgia, transmite IPN cu referire la Euractiv.

Poliția belgiană a efectuat percheziții la sediul serviciului diplomatic al UE, la Colegiul Europei și la domiciliile suspecților, în cadrul unei anchete privind presupusa utilizare abuzivă a fondurilor UE.

Un purtător de cuvânt al Colegiului, unde Federica Mogherini este rector din 2020, a declarat că nu știe dacă aceasta a fost reținută și a refuzat să comenteze situația. Federica Mogherini a condus Serviciul European de Acțiune Externă (SEAE) între anii 2014 și 2019 și este directorul Academiei din 2022.

Parchetul European (EPPO) precizează că este vorba despre proiectul Academiei Diplomatice a Uniunii Europene – un program de formare de nouă luni pentru diplomați juniori din statele membre, atribuit de SEAE Colegiului Europei din Belgia, în perioada 2021-2022, în urma unei proceduri de licitație.

Ancheta se concentrează asupra faptului dacă Colegiul Europei și/sau reprezentanții acestuia au fost informați în prealabil cu privire la criteriile de selecție ale procedurii de licitație și au avut motive suficiente să creadă că li se va atribui implementarea proiectului, înainte de publicarea oficială a anunțului de licitație de către SEAE. Există suspiciuni că, în timpul procesului de licitație pentru program, articolul 169 din Regulamentul financiar referitor la concurența loială a fost încălcat și că informații confidențiale legate de achiziția în curs au fost comunicate unuia dintre candidații care participau la licitație.

The post Fosta șefă a diplomației UE, Federica Mogherini, reținută într-un dosar de fraudă appeared first on ipn.md.

ULTIMA ORĂ

Starea militarului rănit cu arma rămâne critică

Militarul care s-a rănit cu arma este în stare...

Președinția cipriotă a Consiliului UE prioritizează securitatea și extinderea Uniunii

Consolidarea securității și a capacității de apărare, precum și...

Inspecție la stații de alimentare auto, după sesizările șoferilor despre calitatea motorinei

Statul inițiază controale la stațiile de alimentare cu combustibil,...

Bugetul Procuraturii crește în 2026 cu 15 milioane de lei

Bugetul Procuraturii pentru anul curent depășește 519 milioane de...

Adunarea Națională a Franței a votat recunoașterea permiselor moldovenești

Adunarea Națională a Franței a aprobat Acordul cu Republica...

A fost suspendată ratificarea acordului UE-SUA, din cauza tensiunilor legate de Groenlanda

Ratificarea acordului comercial între Uniunea Europeană și Statele Unite...

Premierul Munteanu la Davos: România – principalul partener al Republicii Moldova

Republica Moldova construiește legături energetice, rutiere și educaționale cu...

ULTIMA ORĂ

O femeie din Italia a lăsat moștenire 570.000 de euro unor călugări. Ce au făcut nepoții ei când au aflat

Moștenirea unei femei din Italia, decedată în 2019, a ajuns în centrul unei anchete aflate pe rolul Parchetului din Monza. Cazul vizează o avere considerabilă...

Cine este Minodora Calistru-Prisacu care a făcut public cazul Ludmilei Vartic

Femeia care a făcut primele dezvăluiri, sub protecția anonimatului, care arată că femeiea care a semnat cu pseudonimul Minodora Calistru-Prisacu se numeşte Rodica Calistru....

Important

O femeie din Italia a lăsat moștenire 570.000 de euro unor călugări. Ce au făcut nepoții ei când au aflat

Moștenirea unei femei din Italia, decedată în 2019, a ajuns în centrul unei anchete aflate pe rolul Parchetului din Monza. Cazul vizează o avere considerabilă — o casă și peste jumătate de milion de euro în conturi — lăsată inițial călugărilor benedictini ai mănăstirii din Dumenza, în provincia Varese, relatează știrileprotv.ro. Decizia a fost contestată de doi nepoți ai femeii, care au prezentat un al doilea testament, mai recent, în...

Ucraina a creat prima bombă aeriană a țării după un an şi jumătate de eforturi și este pregătită pentru luptă

Ministrul ucrainean al apărării, Mihailo Fedorov, a anunţat luni, 18 mai curent, finalizarea lucrărilor pentru crearea primei bombe aeriene a Ucrainei, la capătul a 17 luni de eforturi care au dus la crearea unui dispozitiv care va începe în curând să fie utilizat în situaţii reale de luptă, relatează antena3.ro. „Dezvoltarea sa a durat 17 luni. Proiectilul cântăreşte 250 de kilograme”, a scris ministrul Fedorov pe contul său de pe...

Poliţia din Austria a înregistrat aproape 500 de tentative de atacuri cibernetice asupra Eurovision

Poliţia din Austria a înregistrat circa 500 de atacuri cibernetice asupra concursului muzical Eurovision, desfăşurat la Viena, au spus luni autorităţile, scrie antena3.ro. Potrivit lui Michael Takacs, comandantul poliţiei federale din Austria, tentativele de sabotaj cibernetic au fost dejucate. Atacurile au vizat nu doar site-ul Eurovision, ci şi sistemele pentru controlul accesului pe arena care a găzduit evenimentul. Autorii atacurilor au încercat să perturbe, să încetinească sau să dezactiveze sistemele,...

Peste 3.000 de morți în Liban de la reluarea conflictului dintre Israel și Hezbollah, în ciuda armistițiului

Atacurile israeliene au ucis 3.020 de persoane în Liban de la reluarea, pe 2 martie, a ostilităților dintre Israel și gruparea pro-iraniană Hezbollah, potrivit unui nou bilanț oficial publicat luni. Violențele continuă în pofida unui armistițiu intrat în vigoare la mijlocul lunii aprilie, relatează Agerpres.

(video) Violeta Gașițoi, după ce avocatele au fost impuse să transcrie materialele cauzei Vartic „în caiet”: Am sesizat oficiul Înaltului Comisar ONU pentru Drepturile...

Avocata Violeta Gașițoi, care reprezintă succesorii victimei în dosarul privind decesul Ludmilei Vartic, anunță că a sesizat mai multe instituții internaționale și naționale după ce Procuratura sectorului Râșcani ar fi restricționat accesul apărării la materialele cauzei penale. „Prin ordonanța emisă de procuror, ni s-a comunicat foarte clar că avem dreptul să mergem la organul de urmărire penală, să stăm în biroul polițistului și să ne facem notițe într-un...

VIDEO Atac sângeros comis de un adolescent în Turcia: a ucis patru persoane şi a rănit alte opt

Patru persoane au fost ucise şi alte opt au fost rănite luni, 18 mai curent, de un adolescent înarmat în apropierea oraşului Mersin, în sudul Turciei, scrie adevărul.ro. Potrivit agenţiilor de ştiri private DHA şi IHA, suspectul, care este încă în libertate, a deschis mai întâi focul într-un restaurant, ucigând proprietarul şi un angajat şi rănind mai mulţi clienţi, înainte de a împuşca mortal alţi doi bărbaţi în timp ce...

Horoscop 19 mai – Veți intra într-o combinație partenerială pe sufletul vostru

Horoscop 19 mai - o zi chiar frumoasă. Avem inspirație, nici energia nu ne lipsește și o să ne putem atinge scopurile, să bifăm niște câștiguri. TAUR Or să vă fie recompensate niște eforturi și o să capătați bani, un titlu, să vă bucurați de o promovare, după o lungă perioadă de muncă susținută. Se poate să bateți palma pentru o vânzare-cumpărare și să deveniți proprietari sau poate fi vorba despre...