Procedura de recepționare simultană a dosarelor pentru obținerea dreptului de ședere și a celor pentru eliberarea permisului de ședere este sistată din data de 2 decembrie. Inspectoratul General pentru Migrație explică faptul că măsura are legătură cu pregătirile pentru introducerea noii cărți de rezidență, document care va înlocui actualele acte de identitate pentru străini începând din 2026, transmite IPN.
Instituția precizează că aceste schimbări sunt necesare pentru a adapta procesele de documentare la noul model din sistemul național de pașapoarte. Totodată, între 29 și 31 decembrie, ghișeele responsabile de documentarea străinilor nu vor primi cereri pentru permisele de ședere și nici cereri pentru buletinele de identitate destinate apatrizilor, refugiaților și beneficiarilor de protecție umanitară.
În primele două săptămâni din ianuarie 2026 va fi suspendată primirea cererilor pentru eliberarea Cărții de rezidență în regim accelerat. De asemenea, termenul de eliberare a documentelor pentru străinii cu drept de ședere provizorie în scop de muncă va fi extins la 14 zile calendaristice. Instituția subliniază că aceste ajustări sunt menite să asigure o tranziție sigură și ordonată către noile proceduri.
The post Recepționarea simultană a dosarelor pentru dreptul și permisul de ședere a fost sistată appeared first on ipn.md.