În sistemul medical din Moldova lipsesc peste 1 200 de specialiști

Sistemul medical din Republica Moldova se confruntă cu un deficit semnificativ de personal. În prezent, peste 1 200 de specialiști lipsesc în spitale, centre de sănătate și farmacii. Cea mai mare parte a acestui deficit o reprezintă asistenții medicali, pentru care există 847 de posturi neacoperite, urmați de medicii de familie, unde mai sunt necesari încă 259 de specialiști.

Agenția Națională pentru Sănătate Publică a precizat, într-un răspuns pentru IPN, că la începutul acestui an în sistemul medical public și privat activau 12 424 de specialiști, iar numărul asistenților medicali era de 18 943.

Potrivit ANSP, pe 1 octombrie, sistemul de sănătate avea nevoie de 483 de specialiști cu studii superioare în spitalele raionale, 464 în instituțiile municipale și republicane și 289 în centrele de sănătate. Cele mai mari lipsuri se înregistrau în rândul medicilor de familie, cu 259 de posturi neacoperite, urmați de specialiștii în anestezie și terapie intensivă (107 posturi) și radiologie și imagistică medicală (77 posturi).

De asemenea, ANSP precizează că în rândul cadrelor medicale secundare există un deficit semnificativ: 847 de asistenți medicali, 149 de asistenți medicali în diagnostic de laborator, 56 de asistenți medicali generaliști, 81 de tehnicieni radiologi, 27 de specialiști în sănătate publică, 41 de asistenți farmaciști și 26 de moașe.

Distribuția teritorială arată diferențe semnificative între regiuni. Satele din nordul și centrul țării continuă să fie cele mai puțin deservite de medici, cu doar 22,2-22,9 medici la 10 mii de locuitori în 2024, față de media națională de 52,2 medici. Cele mai afectate raioane sunt Călărași (25,5 medici/10 mii de locuitori), Dondușeni (18,3), Căușeni (21,5) și Ștefan-Vodă (16,9), unde se înregistrează atât o scădere a numărului total de medici în ultimul an, cât și o lipsă cronică de specialiști.

De asemenea, ANSP subliniază că diferențele între municipii și raioane sunt semnificative. În Chișinău activau 2 087 de medici, cu un grad de acoperire de 31,5 medici la 10 mii de locuitori, în timp ce în Bălți acest indicator ajungea la 42,9. În contrast, raioanele înregistrează mai puțin de 20-22 de medici la aceeași populație.

The post În sistemul medical din Moldova lipsesc peste 1 200 de specialiști appeared first on ipn.md.

ULTIMA ORĂ

Starea militarului rănit cu arma rămâne critică

Militarul care s-a rănit cu arma este în stare...

Președinția cipriotă a Consiliului UE prioritizează securitatea și extinderea Uniunii

Consolidarea securității și a capacității de apărare, precum și...

Inspecție la stații de alimentare auto, după sesizările șoferilor despre calitatea motorinei

Statul inițiază controale la stațiile de alimentare cu combustibil,...

Bugetul Procuraturii crește în 2026 cu 15 milioane de lei

Bugetul Procuraturii pentru anul curent depășește 519 milioane de...

Adunarea Națională a Franței a votat recunoașterea permiselor moldovenești

Adunarea Națională a Franței a aprobat Acordul cu Republica...

A fost suspendată ratificarea acordului UE-SUA, din cauza tensiunilor legate de Groenlanda

Ratificarea acordului comercial între Uniunea Europeană și Statele Unite...

Premierul Munteanu la Davos: România – principalul partener al Republicii Moldova

Republica Moldova construiește legături energetice, rutiere și educaționale cu...

ULTIMA ORĂ

Katy Black recunoaște că a luat bani de la Malta, ca să-i promoveze la Eurovision: „Ăsta e jobul meu”

Încă un scandal de amploare în jurul concursului Eurovision. Influencera Katy Black, cu o comunitate de 610 mii de urmăritori, este acuzată că a fost...

Cine este Minodora Calistru-Prisacu care a făcut public cazul Ludmilei Vartic

Femeia care a făcut primele dezvăluiri, sub protecția anonimatului, care arată că femeiea care a semnat cu pseudonimul Minodora Calistru-Prisacu se numeşte Rodica Calistru....

Important

Katy Black recunoaște că a luat bani de la Malta, ca să-i promoveze la Eurovision: „Ăsta e jobul meu”

Încă un scandal de amploare în jurul concursului Eurovision. Influencera Katy Black, cu o comunitate de 610 mii de urmăritori, este acuzată că a fost plătită, la fel ca și Nicolle Cherry din România, ca să promoveze reprezentantul Maltei în Marea Finală. Lovită de un val de critici, Ecaterina a recunoscut că a avut loc un parteneriat achitat și și-a cerut scuze de la moldoveni, pentru că a acceptat...

Igor Grosu, întrevedere cu Gunther Krichbaum: Moldova este lider la implementarea reformelor pentru aderarea la UE

„Republica Moldova își ia în serios angajamentele pe aderare la UE și a demonstrat acest lucru, fiind lider la implementarea măsurilor de reformă”, a declarat președintele Parlamentului, Igor Grosu, în cadrul unei întrevederi cu ministrul de stat pentru Europa al Republicii Federale Germania, Günter Krichbaum, aflat la Chișinău cu ocazia participării la cea de-a 135-a sesiune a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei. Oficialii au discutat despre cooperarea bilaterală și...

INTERVIU MOLDPRES // Directoarea Lucia Țurcan: „Centrul de Excelență în Construcții se aliniază standardelor europene – proiecte ERASMUS+, tehnologii moderne și mai multă practică...

Centrul de Excelență în Construcții din Chișinău are un rol important în pregătirea specialiștilor pentru piața muncii, oferind tinerilor posibilitatea de a obține profesii și specialități solicitate în sectorul construcțiilor. Instituția formează...

INTERVIU MOLDPRES // Directoarea Lucia Țurcan: „Centrul de Excelență în Construcții se aliniază standardelor europene – proiecte ERASMUS+, tehnologii moderne și mai multă practică...

Centrul de Excelență în Construcții din Chișinău are un rol important în pregătirea specialiștilor pentru piața muncii, oferind tinerilor posibilitatea de a obține profesii și specialități solicitate în sectorul construcțiilor. Instituția formează...

INTERVIU MOLDPRES // Directoarea Lucia Țurcan: „Centrul de Excelență în Construcții se aliniază standardelor europene – proiecte ERASMUS+, tehnologii moderne și mai multă practică...

Centrul de Excelență în Construcții din Chișinău are un rol important în pregătirea specialiștilor pentru piața muncii, oferind tinerilor posibilitatea de a obține profesii și specialități solicitate în sectorul construcțiilor. Instituția formează...

Artă gastronomică moldovenească, în Austria: Turnul Ringturm din Viena, „înfășurat” într-un mural monumental despre sarmale

Tradiția culinară a R. Moldova a devenit subiectul unui performance artistic chiar în inima Austriei. Clădirea Ringturm, sediul central al Vienna Insurance Group (VIG) și cel mai înalt imobil din centrul istoric al Vienei, a fost complet acoperită de lucrarea „Your Happiness is in Your Own Hands” (fericirea ta este în propriile tale mâini n.r.) a artistului moldovean Pavel Brăila.

(video) Ion Ceban, după primul tur al alegerilor din Orhei: „PAS a încasat-o rușinos drept în ceafă. Oamenii i-au pedepsit pentru diversiunile lor”

Primarul de Chișinău, Ion Ceban, a comentat rezultatele primului tur al alegerilor pentru Primăria Orhei. „PAS și candidatul lor au înregistrat 14%, clasându-se pe locul 5, abia întrunind 1000 de voturi, mai puțin decât la o secție de votare în Chișinău. PAS a încasat-o rușinos, drept în ceafă, și oamenii i-au pedepsit la aceste alegeri locale, unde au creat diversiuni”, a declarat edilul, în ședința de astăzi a...