Președintele României trimite la reexaminare legea modificată privind combaterea extremismului

Președintele României, Nicușor Dan, a transmis Parlamentului de la București cererea de reexaminare a legii modificate privind combaterea extremismului, informează IPN.

Potrivit șefului statului român, în forma actuală legea este insuficient de clară în definirea unor infracțiuni. Unele articole pot fi interpretate abuziv, ceea ce ar putea transforma în infractori persoane fără legătură cu extremismul, afirmă Nicușor Dan.

„Statul român are datoria de a acționa ferm împotriva urii, xenofobiei și incitării la discriminare. Totuși, această datorie poate fi îndeplinită doar prin legi clare, previzibile și echilibrate. În caz contrar, riscăm efectul opus: amplificarea tensiunilor într-o societate deja polarizată și adâncirea neîncrederii în instituțiile statului”, a scris președintele pe Facebook.

Noua lege prevede pedepse cu închisoarea de la unu la cinci ani pentru distribuirea oricărui material care conține idei xenofobe, fără a face diferența între materiale de propagandă extremistă și opere literare sau texte istorice, a exemplificat Nicușor Dan, adăugând că România are nevoie atât de fermitate, cât și de echilibru – ambele fiind esențiale pentru apărarea democrației.

The post Președintele României trimite la reexaminare legea modificată privind combaterea extremismului appeared first on ipn.md.

ULTIMA ORĂ

Starea militarului rănit cu arma rămâne critică

Militarul care s-a rănit cu arma este în stare...

Președinția cipriotă a Consiliului UE prioritizează securitatea și extinderea Uniunii

Consolidarea securității și a capacității de apărare, precum și...

Inspecție la stații de alimentare auto, după sesizările șoferilor despre calitatea motorinei

Statul inițiază controale la stațiile de alimentare cu combustibil,...

Bugetul Procuraturii crește în 2026 cu 15 milioane de lei

Bugetul Procuraturii pentru anul curent depășește 519 milioane de...

Adunarea Națională a Franței a votat recunoașterea permiselor moldovenești

Adunarea Națională a Franței a aprobat Acordul cu Republica...

A fost suspendată ratificarea acordului UE-SUA, din cauza tensiunilor legate de Groenlanda

Ratificarea acordului comercial între Uniunea Europeană și Statele Unite...

Premierul Munteanu la Davos: România – principalul partener al Republicii Moldova

Republica Moldova construiește legături energetice, rutiere și educaționale cu...

ULTIMA ORĂ

BTA: Bulgaria: DARA câștigă Eurovision Song Contest 2026

Bulgaria a câștigat Eurovision Song Contest 2026, în cadrul unei gale finale spectaculoase desfășurate sâmbătă. Reprezentanta țării, DARA, a fost favorita atât a juriilor, cât...

MAN a marcat Ziua Familiei. Ion Ceban: „Pledăm pentru valorile familiale și condiții demne pentru fiecare cetățean”

Membrii Partidului Mișcarea Alternativa Națională (MAN) din întreaga țară au marcat astăzi Ziua Internațională a Familiei. Cu această ocazie, liderul formațiunii, Ion Ceban, a...

Important

BTA: Bulgaria: DARA câștigă Eurovision Song Contest 2026

Bulgaria a câștigat Eurovision Song Contest 2026, în cadrul unei gale finale spectaculoase desfășurate sâmbătă. Reprezentanta țării, DARA, a fost favorita atât a juriilor, cât și a publicului. Show-ul a fost transmis în direct de Bulgar...

BTA: Bulgaria: DARA câștigă Eurovision Song Contest 2026

Bulgaria a câștigat Eurovision Song Contest 2026, în cadrul unei gale finale spectaculoase desfășurate sâmbătă. Reprezentanta țării, DARA, a fost favorita atât a juriilor, cât și a publicului. Show-ul a fost transmis în direct de Bulgar...

IGP a înregistrat 12 incidente și presupuse încălcări în timpul alegerilor locale noi

Inspectoratul General al Poliției (IGP) a înregistrat astăzi 12 incidente și presupuse încălcări ale legislației electorale în timpul alegerilor locale noi și a referendumurilor locale organizate astăzi în 12 localități din țară, informează MO...

MAN a marcat Ziua Familiei. Ion Ceban: „Pledăm pentru valorile familiale și condiții demne pentru fiecare cetățean”

Membrii Partidului Mișcarea Alternativa Națională (MAN) din întreaga țară au marcat astăzi Ziua Internațională a Familiei. Cu această ocazie, liderul formațiunii, Ion Ceban, a reiterat angajamentul partidului pentru apărarea valorilor tradiționale și crearea unor oportunități economice reale care să reunească familiile în Republica Moldova. Valorile familiale, temelia unui stat puternic În mesajul său, Ion Ceban a evidențiat că familia reprezintă pilonul central al unei societăți reziliente, iar protejarea acesteia ar trebui...

Sportul poate reduce tensiunea arterială, mesajul transmis la un maraton din capitală

Sportul poate reduce tensiunea arterială, principalul factor de risc pentru apariția unui accident vascular cerebral (AVC). Este mesajul a zeci de persoane care au participat la un maraton organizat în Parcul „Valea Morilor” din Chișinău. Mulți din alergători sunt angajați din sistemul medical, care au vrut să transmită un mesaj de conștientizare. Fiecare dintre noi trebuie să cunoască simptomele unui AVC și felul în care putem acorda primul ajutor...

Vizită la Parlament: Accesul în sala de plen, locul în care sunt votate legile, cel mai așteptat moment

Parlamentul R. Moldova și-a deschis ușile pentru vizitatorii curioși să vadă locul în care sunt adoptate legi. După ce au admirat mașini de epocă folosite de foști președinți de țară, vizitatorii au avut acces în sala de plen, unde au testat fotoliile deputaților.

Alegeri locale pentru nouă primării și referendumuri | Secțiile de vot, închise: Peste 24.600 de persoane au votat

Cetățenii cu drept de vot din nouă localități din țară au fost așteptați la urnele de vot duminică, 17 mai, pentru a-și alege primarii. Într-o localitate, cetățenii și-au ales noua componență a consiliului local, iar în alte două localități s-au desfășurat referendumuri locale privind revocarea primarilor. La urnele de vot au fost așteptați circa 70 mii de alegători. Cele 40 de secții de votare au fost deschise la ora...