Deficiențe în gestionarea Fondului Național pentru Mediu, audit CCRM

În anul 2024, doar 43% din bugetul Fondului Național pentru Mediu (FNM) a fost valorificat, iar deficiențele în gestionarea fondurilor au blocat proiecte vitale de mediu și de aprovizionare cu apă. Constatările în acest sens se conțin într-un audit realizat de Curtea de Conturi asupra utilizării resurselor publice ale FNM, transmite IPN.

Auditorii au constatat că tranziția de la Fondul Ecologic Național (FEN) la Fondul Național pentru Mediu (FNM) nu a fost planificată corespunzător. Mecanismul de finanțare etapizat și contractele fără termene clare au blocat lucrările și au împiedicat beneficiarii să continue proiectele.

„Mecanismul de contractare și finanțare a fost marcat de disfuncționalități semnificative, precum încheierea contractelor fără termen limită de valabilitate și aplicarea unui model de finanțare etapizat care a condus la finanțarea parțială a lucrărilor”, a menționat Felicia Sârbu, auditoarea publică principală la CCRM.

Auditul mai relevă că Oficiul Național de Implementare a Proiectelor în domeniul Mediului (ONIPM), responsabil de gestionarea proiectelor, nu a asigurat pe deplin monitorizarea și calitatea lucrărilor. Directorul ONIPM, Nicolae Arnăut, a declarat în cadrul ședinței de examinare că instituția se confruntă cu o lipsă acută de personal și capacități manageriale, gestionând sute de proiecte cu doar câțiva specialiști.

Contactat de IPN, directorul ONIPM, Nicolae Arnăut, a confirmat că până în prezent a fost valorificat doar circa 40% din bugetul FNM, însă a precizat că restul resurselor vor fi utilizate până la sfârșitul anului. „Valorificarea de 40% reflecta situația din septembrie. Mai multe contracte și achiziții au fost încheiate în perioada octombrie-noiembrie, astfel că până la sfârșitul anului bugetul va fi valorificat integral”, a explicat Nicolae Arnăut.

Secretarul de stat al Ministerului Mediului, Petru Tataru, a recunoscut dificultățile întâmpinate și a anunțat că ministerul lucrează la modificarea manualului operațional pentru a asigura transparența finanțării și imparțialitatea deciziilor. „Am identificat probleme esențiale în post-monitorizare, pentru a ne asigura că proiectele sunt sustenabile și fiabile”, a declarat Petru Tataru.

Curtea de Conturi recomandă Ministerului Mediului și ONIPM să urgenteze aprobarea manualului operațional revizuit, să digitalizeze procesele de monitorizare și să clarifice responsabilitățile instituționale, pentru a debloca fondurile și a finaliza proiectele vitale pentru mediu și cetățeni.

The post Deficiențe în gestionarea Fondului Național pentru Mediu, audit CCRM appeared first on ipn.md.

ULTIMA ORĂ

Starea militarului rănit cu arma rămâne critică

Militarul care s-a rănit cu arma este în stare...

Președinția cipriotă a Consiliului UE prioritizează securitatea și extinderea Uniunii

Consolidarea securității și a capacității de apărare, precum și...

Inspecție la stații de alimentare auto, după sesizările șoferilor despre calitatea motorinei

Statul inițiază controale la stațiile de alimentare cu combustibil,...

Bugetul Procuraturii crește în 2026 cu 15 milioane de lei

Bugetul Procuraturii pentru anul curent depășește 519 milioane de...

Adunarea Națională a Franței a votat recunoașterea permiselor moldovenești

Adunarea Națională a Franței a aprobat Acordul cu Republica...

A fost suspendată ratificarea acordului UE-SUA, din cauza tensiunilor legate de Groenlanda

Ratificarea acordului comercial între Uniunea Europeană și Statele Unite...

Premierul Munteanu la Davos: România – principalul partener al Republicii Moldova

Republica Moldova construiește legături energetice, rutiere și educaționale cu...

ULTIMA ORĂ

BTA: Bulgaria: DARA câștigă Eurovision Song Contest 2026

Bulgaria a câștigat Eurovision Song Contest 2026, în cadrul unei gale finale spectaculoase desfășurate sâmbătă. Reprezentanta țării, DARA, a fost favorita atât a juriilor, cât...

MAN a marcat Ziua Familiei. Ion Ceban: „Pledăm pentru valorile familiale și condiții demne pentru fiecare cetățean”

Membrii Partidului Mișcarea Alternativa Națională (MAN) din întreaga țară au marcat astăzi Ziua Internațională a Familiei. Cu această ocazie, liderul formațiunii, Ion Ceban, a...

Important

BTA: Bulgaria: DARA câștigă Eurovision Song Contest 2026

Bulgaria a câștigat Eurovision Song Contest 2026, în cadrul unei gale finale spectaculoase desfășurate sâmbătă. Reprezentanta țării, DARA, a fost favorita atât a juriilor, cât și a publicului. Show-ul a fost transmis în direct de Bulgar...

BTA: Bulgaria: DARA câștigă Eurovision Song Contest 2026

Bulgaria a câștigat Eurovision Song Contest 2026, în cadrul unei gale finale spectaculoase desfășurate sâmbătă. Reprezentanta țării, DARA, a fost favorita atât a juriilor, cât și a publicului. Show-ul a fost transmis în direct de Bulgar...

IGP a înregistrat 12 incidente și presupuse încălcări în timpul alegerilor locale noi

Inspectoratul General al Poliției (IGP) a înregistrat astăzi 12 incidente și presupuse încălcări ale legislației electorale în timpul alegerilor locale noi și a referendumurilor locale organizate astăzi în 12 localități din țară, informează MO...

MAN a marcat Ziua Familiei. Ion Ceban: „Pledăm pentru valorile familiale și condiții demne pentru fiecare cetățean”

Membrii Partidului Mișcarea Alternativa Națională (MAN) din întreaga țară au marcat astăzi Ziua Internațională a Familiei. Cu această ocazie, liderul formațiunii, Ion Ceban, a reiterat angajamentul partidului pentru apărarea valorilor tradiționale și crearea unor oportunități economice reale care să reunească familiile în Republica Moldova. Valorile familiale, temelia unui stat puternic În mesajul său, Ion Ceban a evidențiat că familia reprezintă pilonul central al unei societăți reziliente, iar protejarea acesteia ar trebui...

Sportul poate reduce tensiunea arterială, mesajul transmis la un maraton din capitală

Sportul poate reduce tensiunea arterială, principalul factor de risc pentru apariția unui accident vascular cerebral (AVC). Este mesajul a zeci de persoane care au participat la un maraton organizat în Parcul „Valea Morilor” din Chișinău. Mulți din alergători sunt angajați din sistemul medical, care au vrut să transmită un mesaj de conștientizare. Fiecare dintre noi trebuie să cunoască simptomele unui AVC și felul în care putem acorda primul ajutor...

Vizită la Parlament: Accesul în sala de plen, locul în care sunt votate legile, cel mai așteptat moment

Parlamentul R. Moldova și-a deschis ușile pentru vizitatorii curioși să vadă locul în care sunt adoptate legi. După ce au admirat mașini de epocă folosite de foști președinți de țară, vizitatorii au avut acces în sala de plen, unde au testat fotoliile deputaților.

Alegeri locale pentru nouă primării și referendumuri | Secțiile de vot, închise: Peste 24.600 de persoane au votat

Cetățenii cu drept de vot din nouă localități din țară au fost așteptați la urnele de vot duminică, 17 mai, pentru a-și alege primarii. Într-o localitate, cetățenii și-au ales noua componență a consiliului local, iar în alte două localități s-au desfășurat referendumuri locale privind revocarea primarilor. La urnele de vot au fost așteptați circa 70 mii de alegători. Cele 40 de secții de votare au fost deschise la ora...