Aproape finalizat: după 14 ani, actorii Teatrului din Cahul se vor muta în noul sediu

Ministerul Culturii se angajează să finalizeze, în anul 2026, construcția Teatrului „B. P. Hasdeu” din Cahul, începută în 2012. Noua clădire – primul teatru construit în Republica Moldova în ultimele patru decenii – a ajuns la un stadiu avansat, a declarat ministrul Cristian Jardan. Autoritățile promit că lucrările vor fi încheiate astfel încât echipa teatrului să se mute în sediul modern, transmite IPN.

„Teatrul „B. P. Hasdeu” din Cahul este una dintre cele mai importante instituții culturale din sudul țării. Din nefericire, din mai multe motive, noua clădire a instituției, începută încă din 2012 cu sprijinul generos al României, nu a fost finalizată”, a remarcat ministrul, care a vizitat obiectivul și a discutat cu conducerea teatrului.

Cristian Jardan a precizat că recent a fost anunțată a treia licitație pentru desemnarea companiei care va finaliza lucrările. „Angajamentul nostru este ca, anul viitor, să finalizăm în sfârșit aceste lucrări și ca echipa teatrului să se mute la casă nouă”, a afirmat ministrul culturii.

Guvernul României a alocat un grant nerambursabil de 800 de mii de euro pentru construirea noului sediu al teatrului din Cahul. Lucrările au fost sistate sau amânate din diverse motive începând cu anul 2019, transformând proiectul într-o datorie istorică.

Autoritățile din Republica Moldova au relansat eforturile pentru finalizarea edificiului în vara acestui an, când Guvernul a aprobat includerea proiectului de finisare în Documentul Unic de Program, alocând finanțare din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală. Costul estimat al lucrărilor rămase este de aproape 12 milioane de lei.

Noul edificiu va include o sală de spectacole modernă, cu o capacitate de aproximativ 250 de locuri.

The post Aproape finalizat: după 14 ani, actorii Teatrului din Cahul se vor muta în noul sediu appeared first on ipn.md.

ULTIMA ORĂ

Starea militarului rănit cu arma rămâne critică

Militarul care s-a rănit cu arma este în stare...

Președinția cipriotă a Consiliului UE prioritizează securitatea și extinderea Uniunii

Consolidarea securității și a capacității de apărare, precum și...

Inspecție la stații de alimentare auto, după sesizările șoferilor despre calitatea motorinei

Statul inițiază controale la stațiile de alimentare cu combustibil,...

Bugetul Procuraturii crește în 2026 cu 15 milioane de lei

Bugetul Procuraturii pentru anul curent depășește 519 milioane de...

Adunarea Națională a Franței a votat recunoașterea permiselor moldovenești

Adunarea Națională a Franței a aprobat Acordul cu Republica...

A fost suspendată ratificarea acordului UE-SUA, din cauza tensiunilor legate de Groenlanda

Ratificarea acordului comercial între Uniunea Europeană și Statele Unite...

Premierul Munteanu la Davos: România – principalul partener al Republicii Moldova

Republica Moldova construiește legături energetice, rutiere și educaționale cu...

ULTIMA ORĂ

Prima victorie a Bulgariei la Eurovision. Dara: „Sunt foarte încântată să vă întâmpin pe toți la Sofia, anul viitor”

Bulgaria a scris istorie la Eurovision Song Contest 2026, după ce artista Dara a câștigat trofeul cu piesa „Bangaranga”, prima victorie a țării în concurs....

VIDEO | Ion Ceban prezintă retrospectiva săptămânii: Evenimente pentru familie, proiecte de infrastructură și investiții în educație

Primarul General Ion Ceban a prezentat bilanțul săptămânii 11–17 mai pentru municipiul Chișinău - o săptămână marcată de evenimente publice de amploare, decizii administrative...

Important

Prima victorie a Bulgariei la Eurovision. Dara: „Sunt foarte încântată să vă întâmpin pe toți la Sofia, anul viitor”

Bulgaria a scris istorie la Eurovision Song Contest 2026, după ce artista Dara a câștigat trofeul cu piesa „Bangaranga”, prima victorie a țării în concurs. Pe locul doi s-a clasat Israel, iar pe trei - Romania. Cu o prestație care a ridicat arena din Viena în picioare, Satoshi a adus Republica Moldova pe locul opt la Eurovision Song Contest 2026. Publicul a cântat alături de el piesa „Viva, Moldova!”.

Cum decurge procesul de vot la Orhei și ce așteptări au localnicii de la noul primar

Cetățenii cu drept de vot din nouă localități sunt așteptați, pe 17 mai, la urnele de vot pentru a-și alege primarii. Alegeri sunt organizate și în municipiul Orhei. În cursa electorală au rămas opt candidați, după ce Victor Perțu, candidatul Partidului „Democrația Acasă”, a fost exclus. Cu doar două ore înainte de încheierea scrutinului, la Orhei, oamenii continuă să vină la secțiile de votare pentru a-și exercita dreptul la...

„Țările noastre au fost și vor fi prietene”. Satoshi, prima reacție după scandalul voturilor date de juriul din RM României, la Eurovision

Reprezentantul țării noastre la Eurovision, Satoshi a venit cu prima reacție publică după valul de controverse provocat de voturile acordate de juriul din Republica Moldova României la Eurovision Song Contest 2026. „Fac un apel la rațiune. Nu alimentați ura”, a scris artistul.

„Țările noastre au fost și vor fi prietene”. Satoshi, prima reacție după scandalul voturilor date de juriul din RM României, la Eurovision

Reprezentantul țării noastre la Eurovision, Satoshi a venit cu prima reacție publică după valul de controverse provocat de voturile acordate de juriul din Republica Moldova României la Eurovision Song Contest 2026. „Fac un apel la rațiune. Nu alimentați ura”, a scris artistul.

(video) „Dă-te jos!” Ceartă într-un troleibuz din capitală: Doi tineri, luați la rost după ce au urcat cu bicicletele în transport

Un schimb tensionat de replici a avut loc într-un troleibuz din Chișinău, după ce doi tineri au urcat în transportul public cu bicicletele. Incidentul a fost filmat de pasageri și distribuit pe rețelele sociale.

(video) „Dă-te jos!” Ceartă într-un troleibuz din capitală: Doi tineri, luați la rost după ce au urcat cu bicicletele în transport

Un schimb tensionat de replici a avut loc într-un troleibuz din Chișinău, după ce doi tineri au urcat în transportul public cu bicicletele. Incidentul a fost filmat de pasageri și distribuit pe rețelele sociale.

Ambasada României la Chișinău, după criticile legate de votul juriului din R. Moldova: „Eurovisionul ne amintește că muzica apropie oamenii dincolo de orice clasament...

Concursul muzical „Eurovision” ne amintește, în fiecare an, că muzica reușește să apropie oameni, emoții și comunități dincolo de orice clasament stabilit de un juriu. Este declarația Ambasadei României la Chișinău, după valul de critici legat de votul juriului din R. Moldova la marea finală a concursului muzical din 16 mai.