Consultări accelerate pentru licitația de 170 MW eolian: doar trei zile pentru propuneri

Autoritățile vor lansa săptămâna viitoare licitația pentru instalarea a 170 MW în centrale eoliene. Anunțul urmează să fie publicat după ședința din 15 decembrie, în care va fi aprobată documentația finală, transmite IPN.

Comisia de licitație a decis astăzi publicarea proiectului documentației pentru consultări finale, oferind părților interesate posibilitatea de a prezenta propuneri și comentarii până la 11 decembrie.

Potrivit Ministerului Energiei, termenul scurt pentru consultări derivă din angajamentele asumate de Guvernul Republicii Moldova prin scrisoarea de intenție transmisă Comisiei Europene, care prevede lansarea licitației pentru acordarea statutului de producător eligibil mare până la sfârșitul anului 2025.

Proiectele selectate vor include, pe lângă instalarea celor 170 MW în parcuri eoliene, și obligativitatea implementării sistemelor de stocare a energiei electrice, dimensionate la 0,25 MWh pentru fiecare MW instalat (în total circa 44 MWh).

The post Consultări accelerate pentru licitația de 170 MW eolian: doar trei zile pentru propuneri appeared first on ipn.md.

ULTIMA ORĂ

Starea militarului rănit cu arma rămâne critică

Militarul care s-a rănit cu arma este în stare...

Președinția cipriotă a Consiliului UE prioritizează securitatea și extinderea Uniunii

Consolidarea securității și a capacității de apărare, precum și...

Inspecție la stații de alimentare auto, după sesizările șoferilor despre calitatea motorinei

Statul inițiază controale la stațiile de alimentare cu combustibil,...

Bugetul Procuraturii crește în 2026 cu 15 milioane de lei

Bugetul Procuraturii pentru anul curent depășește 519 milioane de...

Adunarea Națională a Franței a votat recunoașterea permiselor moldovenești

Adunarea Națională a Franței a aprobat Acordul cu Republica...

A fost suspendată ratificarea acordului UE-SUA, din cauza tensiunilor legate de Groenlanda

Ratificarea acordului comercial între Uniunea Europeană și Statele Unite...

Premierul Munteanu la Davos: România – principalul partener al Republicii Moldova

Republica Moldova construiește legături energetice, rutiere și educaționale cu...

ULTIMA ORĂ

Cum deosebim alergia de răceală în sezonul pufului de plop, explicațiile medicului

În această perioadă, plopii elimină puful alb care plutește în aer. Deși la prima vedere pare inofensiv, acesta ar putea favoriza pătrunderea polenului în organism...

Secretarul de Stat al Ministerului Justiției din Slovacia, în vizită la Curtea Constituțională a Moldovei

Președinta Curții Constituționale, Domnica Manole, a primit joi, 15 mai 2026, vizita lui Milan Hodás, Secretarul de Stat al Ministerului Justiției al Republicii Slovace....

Important

Cum deosebim alergia de răceală în sezonul pufului de plop, explicațiile medicului

În această perioadă, plopii elimină puful alb care plutește în aer. Deși la prima vedere pare inofensiv, acesta ar putea favoriza pătrunderea polenului în organism și poate provoca reacții alergice, explică medicul alergolog, Svetlana Șișcanu.

Cetățenii sunt așteptați la urne pentru a participa la alegerile locale noi și la referendumurile locale

Cetățenii cu drept de vot din nouă localități ale țării sunt așteptați astăzi la urnele de vot pentru a-și alege primarii. Într-o localitate votanții își vor alege noua componență a consiliului local, iar în alte două localități vor avea loc re...

Locuitorii din mai multe sate își aleg primarii, în două sate au loc referendumuri locale de revocare a primarilor

Cetățenii cu drept de vot din nouă localități din țară sunt așteptați la urnele de vot duminică, 17 mai, pentru a-și alege primarii. Într-o localitate, cetățenii își vor alege noua componență a consiliului local, iar în alte două localități vor avea loc referendumuri locale privind revocarea primarilor. La urnele de vot sunt așteptați circa 70 mii de alegători. Cele 40 de secții de votare au fost deschise la ora...

Horoscop 17 mai – zodia căreia îi va fi recunoscută valoarea

Horoscop 17 mai - surprize astăzi. O să profităm de timpul liber și ne putem relaxa, în tihnă, acasă, dar la fel de bine putem accepta o ieșire în oraș, în altă localitate, și o să ne oferim un bun respiro. TAUR E animație, sărbătoriți ceva, pe voi sau pe altcineva, e o atmosferă șampanizată și o să cunoașteți și altă lume, poate ieșiți undeva, în societate. Se poate să întâlniți...

Două decenii de Eurovision pentru R. Moldova: Toate rezultatele obținute de țara noastră în acest concurs

Clasarea lui Satoshi pe locul 8 la Eurovision 2026 a marcat revenirea Republicii Moldova în competiție, bifând, astfel, cea de-a 20-a participare a țării după o pauză de un an. Totuși, rezultatul nu a reușit să depășească alte trei rezultate ale R. Moldova din acest concurs: locul 3 ocupat în 2017 de trupa SunStroke Project cu hitul „Hey, Mamma!”, locul 6 obținut în 2005 de Zdob și Zdub cu...

LIVE TEXT, VIDEO | Bulgaria, marea câștigătoare a Eurovision 2026. R. Moldova, pe locul opt

Bulgaria a câștigat concursul Eurovision 2026, după ce a acumulat 516 puncte în marea finală desfășurată la Wiener Stadthalle din Viena. Pe locul doi s-a clasat Israel, cu 343 de puncte, iar România a ocupat poziția a treia, cu 296 de puncte. Republica Moldova a ajuns pe locul opt în finala competiției. Reprezentantul țării noastre, Vlad Sabajuc, alias Satoshi, care a interpretat piesa „Viva, Moldova!”, a acumulat în total...

Moldova s-a clasat în top 10 la Eurovision 2026. Pe ce loc

Republica Moldova a obținut locul 8 la Eurovision Song Contest 2026, desfășurat la Viena, Austria. Satoshi a reprezentat țara cu piesa „Viva, Moldova!”, acumulând 226 de puncte în marea finală de sâmbătă seară. România s-a clasat pe locul 3, Israel pe locul 2, iar Bulgaria este mare câștigător al Eurovision 2026. Amintim că Moldova participă la Eurovision Song din anul 2005. Cel mai bun rezultat al ţării noastre a fost în...