Rețeaua energetică a Moldovei rămâne stabilă în pofida tensiunilor de sâmbătă, Moldelectrica

Sistemul Electroenergetic Național funcționează în parametri normali și acoperă integral consumul de energie electrică al Republicii Moldova, informează întreprinderea de stat Moldelectrica. Operatorul precizează că stabilitatea rețelei este asigurată, iar dispecerii monitorizează continuu situația pentru menținerea frecvenței și tensiunii în limitele admise, transmite IPN.

Clarificările vin în contextul atacurilor lansate sâmbătă asupra infrastructurii energetice din Ucraina, în apropierea graniței cu Republica Moldova, atacuri care au dus la deconectarea unui important grup energetic. În urma acestor perturbări, liniile de interconexiune dintre cele două țări au funcționat aproape la capacitate maximă, iar depășirea fluxurilor planificate a făcut ca Moldelectrica să solicite pentru câteva ore ajutor de avarie din România.

Potrivit întreprinderii, aprovizionarea Republicii Moldova cu energie electrică se realizează în conformitate cu prognozele furnizorilor și cu planificarea operativă a operatorului de sistem, volumul necesar pentru acoperirea consumului intern fiind asigurat integral. Dispecerii Moldelectrica monitorizează în permanență parametrii SEN și aplică măsuri operative de ajustare pentru menținerea stabilității frecvenței și tensiunii în rețeaua de transport.

Pentru a sprijini funcționarea stabilă a sistemului, cetățenii sunt încurajați să adopte un consum responsabil de energie electrică, în special în orele de vârf, contribuind astfel la reducerea presiunii asupra rețelei naționale.

The post Rețeaua energetică a Moldovei rămâne stabilă în pofida tensiunilor de sâmbătă, Moldelectrica appeared first on ipn.md.

ULTIMA ORĂ

Starea militarului rănit cu arma rămâne critică

Militarul care s-a rănit cu arma este în stare...

Președinția cipriotă a Consiliului UE prioritizează securitatea și extinderea Uniunii

Consolidarea securității și a capacității de apărare, precum și...

Inspecție la stații de alimentare auto, după sesizările șoferilor despre calitatea motorinei

Statul inițiază controale la stațiile de alimentare cu combustibil,...

Bugetul Procuraturii crește în 2026 cu 15 milioane de lei

Bugetul Procuraturii pentru anul curent depășește 519 milioane de...

Adunarea Națională a Franței a votat recunoașterea permiselor moldovenești

Adunarea Națională a Franței a aprobat Acordul cu Republica...

A fost suspendată ratificarea acordului UE-SUA, din cauza tensiunilor legate de Groenlanda

Ratificarea acordului comercial între Uniunea Europeană și Statele Unite...

Premierul Munteanu la Davos: România – principalul partener al Republicii Moldova

Republica Moldova construiește legături energetice, rutiere și educaționale cu...

ULTIMA ORĂ

Incendiu provocat de o dronă la centrala nucleară Barakah din Emiratele Arabe. Ce spun autoritățile din Abu Dhabi

Autoritățile din Abu Dhabi au anunțat că au intervenit duminică în urma unui incendiu izbucnit la un generator electric situat în afara perimetrului interior...

VIDEO | Ion Ceban prezintă retrospectiva săptămânii: Evenimente pentru familie, proiecte de infrastructură și investiții în educație

Primarul General Ion Ceban a prezentat bilanțul săptămânii 11–17 mai pentru municipiul Chișinău - o săptămână marcată de evenimente publice de amploare, decizii administrative...

Important

Incendiu provocat de o dronă la centrala nucleară Barakah din Emiratele Arabe. Ce spun autoritățile din Abu Dhabi

Autoritățile din Abu Dhabi au anunțat că au intervenit duminică în urma unui incendiu izbucnit la un generator electric situat în afara perimetrului interior al centralei nucleare Barakah, în regiunea Al Dhafra - Emiratele Arabe, incident provocat de un atac cu dronă, scrie adevarul.ro.

Președintele Nicușor Dan va discuta cu partidele parlamentare pentru a desemna un candidat la funcția de premier

Președintele Nicușor Dan a convocat pentru luni consultări cu partidele și formațiunile politice parlamentare în vederea desemnării candidatului la funcția de prim-ministru, informează MOLDPRES, cu referire la AGERPRES. Potrivit programului anunțat de Administra...

Alertă în Tulcea. Un proiectil cu două kilograme de explozibil a fost descoperit în Pardina și detonat controlat

Ministerul Apărării anunţă, sâmbătă, că în curtea unei proprietăţi nelocuite din localitatea Pardina, judeţul Tulcea, a fost semnalată existenţa unui proiectil reactiv nedirijat, neexplodat, știrileprotv.ro. Verificările tehnice au confirmat prezenţa unei cantităţi de două kilograme de explozibil în corpul proiectilului. Perimetrul a fost securizat, iar o echipă de specialişti ai Ministerului Apărării Naţionale se deplasează la faţa locului, pentru a evalua situaţia. Ministerul Apărării Naţionale a fost informat sâmbătă, 16 mai,...

Ministrul Culturii declară că instituția „nu are vreo legătură directă cu organizarea Eurovision”: Cu toții vrem explicații, mai ales după votul publicului

Ministerul Culturii al Republicii Moldova a venit cu o reacție după valul de controverse provocat de votul acordat României la Eurovision Song Contest 2026. Instituția susține că nu are „nicio legătură directă” cu organizarea concursului, însă afirmă că așteaptă explicații după rezultatele votului.