Colaborarea Republicii Moldova cu NATO va continua prin Programul de parteneriat individual adaptat Moldova – NATO 2025-2028. Documentul stabilește principalele obiective ale cooperării bilaterale, inclusiv contracararea amenințărilor hibride, promovarea comunicării strategice și creșterea asistenței în situații de urgență. Subiectul a fost discutat de premierul Alexandru Munteanu cu secretarul general adjunct al NATO pentru afaceri politice și politica de securitate, Boris Ruge, transmite IPN.
În cadrul discuțiilor de la Guvern, a fost abordat contextul regional de securitate și sprijinul Organizației Tratatului Atlanticului de Nord pentru consolidarea rezilienței Republicii Moldova în parcursul european.
Șeful executivului a menționat că parteneriatul cu NATO ajută Republica Moldova să-și întărească capacitatea de a răspunde la crize, să-și modernizeze instituțiile de apărare și să protejeze spațiul informațional și cibernetic.
„Avem responsabilitatea să protejăm cetățenii noștri și contribuim la menținerea păcii pe continent”, a subliniat premierul.
The post Moldova își consolidează colaborarea cu NATO prin programul de parteneriat 2025-2028 appeared first on ipn.md.