Mai multe personalități și instituții din Republica Moldova au fost recunoscute pentru contribuția lor în educație, civism și dezvoltarea comunității, la Seara Regală dedicată Curajului Civic, găzduită luni, de Palatul Regal din București. Evenimentul se află sub patronajul Majestății Sale Custodele Coroanei și a reunit demnitari ai României și Republicii Moldova, membri ai corpului diplomatic și reprezentanți ai mediului academic, cultural și civic din ambele state, transmite IPN.
Printre personalitățile din Republica Moldova onorate în cadrul ceremoniei a fost Mariana Harjevschi, directoarea Bibliotecii Municipale „Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Chișinău, la categoria Puterea exemplului. „Primesc această recunoaștere în numele întregii echipe a Bibliotecii Municipale „B.P. Hasdeu” și al comunității pe care o slujim. Cred cu tărie că biblioteca publică este un spațiu al curajului, al învățării continue și al implicării civice”, a declarat Mariana Harjevschi.
În lista celor premiați sunt și Elena Vorotneac, cadru didactic la Liceul Teoretic cu Profil de Arte „Elena Alistar” din Chișinău, și soprana Valentina Nafornița, premiată pentru înalt civism.
La categoria performanță academică a fost onorat și Constantin Babuc, student la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, olimpic din Republica Moldova, cu multiple distincții la olimpiade internaționale de biologie și matematică, inclusiv medalii de aur și argint, precum și cu mențiuni de onoare la Olimpiada Internațională de Biologie (IBO) și Olimpiada Internațională de Matematică.
De asemenea, distincție a primit și organizația Asociația Obștească „Eco-Răzeni”, reprezentată de directorul executiv Sergiu Gurău.
Seara Regală dedicată Curajului Civic a continuat cu celebrarea contribuțiilor în slujba comunității, aducând în prim-plan exemple de devotament, excelență și responsabilitate socială.
The post Personalități din Moldova, premiate de Familia Regală pentru contribuții în educație și civism appeared first on ipn.md.