A fost stins incendiul de pe bulevardul Renașterii din capitală. Victime nu sunt

Incendiul izbucnit dimineața într-un apartament de la etajul 15 al unui bloc locativ de pe bulevardul Renașterii Naționale a fost lichidat la ora 10:34. Flăcările s-au extins rapid spre acoperiș și au afectat o suprafață de 50 de metri pătrați, transmite IPN.

Purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, Liliana Puşcaşu, nu a raportat victime și a precizat că apartamentul în care a izbucnit incendiul nu era locuibil.

Potrivit IGSU, accesul în bloc este permis. Excepție face zona în care specialiștii laboratorului experimental antiincendiar efectuează cercetarea statică și dinamică a locului incendiului, pentru înaintarea versiunilor.

Inspectoratul a mai remarcat că intervenția a fost îngreunată de mașinile parcate neregulamentar, care au blocat accesul autospecialelor. Echipajele au ajuns în zona afectată doar după eliberarea căilor de acces cu sprijinul poliției.

The post A fost stins incendiul de pe bulevardul Renașterii din capitală. Victime nu sunt appeared first on ipn.md.

ULTIMA ORĂ

Starea militarului rănit cu arma rămâne critică

Militarul care s-a rănit cu arma este în stare...

Președinția cipriotă a Consiliului UE prioritizează securitatea și extinderea Uniunii

Consolidarea securității și a capacității de apărare, precum și...

Inspecție la stații de alimentare auto, după sesizările șoferilor despre calitatea motorinei

Statul inițiază controale la stațiile de alimentare cu combustibil,...

Bugetul Procuraturii crește în 2026 cu 15 milioane de lei

Bugetul Procuraturii pentru anul curent depășește 519 milioane de...

Adunarea Națională a Franței a votat recunoașterea permiselor moldovenești

Adunarea Națională a Franței a aprobat Acordul cu Republica...

A fost suspendată ratificarea acordului UE-SUA, din cauza tensiunilor legate de Groenlanda

Ratificarea acordului comercial între Uniunea Europeană și Statele Unite...

Premierul Munteanu la Davos: România – principalul partener al Republicii Moldova

Republica Moldova construiește legături energetice, rutiere și educaționale cu...

ULTIMA ORĂ

Alerte cu bombă false la Olympic Fest de la Port Mall. Golea: Am sporit măsurile de securitate

Cinci alerte cu bombă au fost înregistrate sâmbătă, în timpul desfășurării Olympic Fest 2026, eveniment organizat la Port Mall cu ocazia Zilei Sportivului și Mișcării...

Secretarul de Stat al Ministerului Justiției din Slovacia, în vizită la Curtea Constituțională a Moldovei

Președinta Curții Constituționale, Domnica Manole, a primit joi, 15 mai 2026, vizita lui Milan Hodás, Secretarul de Stat al Ministerului Justiției al Republicii Slovace....

Important

Alerte cu bombă false la Olympic Fest de la Port Mall. Golea: Am sporit măsurile de securitate

Cinci alerte cu bombă au fost înregistrate sâmbătă, în timpul desfășurării Olympic Fest 2026, eveniment organizat la Port Mall cu ocazia Zilei Sportivului și Mișcării Olimpice. Toate apelurile s-au dovedit a fi false, iar activitățile au continuat fără incidente. Potrivit organizatorilor la festival participă mii de persoane, inclusiv copii, părinți, sportivi și reprezentanți ai federațiilor sportive. În urma alertelor, măsurile de securitate au fost sporite, iar la fața locului au...

Lazare, „cel mai bătrân câine din lume”, a murit. Micuțul avea 30 de ani

Lazare, un spaniel pitic continental în vârstă de 30 de ani, care ar putea fi cel mai bătrân câine din lume, a murit joi în apropiere de Annecy, în Franța, a anunțat vineri stăpâna sa, conform AFP, citată de hotnews.ro.

A plecat la Bălți și nu s-a mai întors acasă: O femeie din Fălești, dispărută fără urmă. Poliția cere ajutorul cetățenilor

Polițiștii din Fălești solicitǎ suportul cetǎțenilor pentru localizarea unei femei de 36 de ani din orașul Fălești. Potrivit informațiilor, la data de 14 mai, aceasta a plecat de la domiciliu în direcția municipiului Bălți, iar până în prezent nu a revenit acasă, locul aflării sale fiind necunoscut.

Focuri de armă în centru Chișinăului: Ce spune poliția despre incident

Un bărbat a fost reținut noaptea trecută pentru 72 de ore, după ce ar fi tras mai multe focuri dintr-o armă de vânătoare pe o stradă din sectorul Centru al capitalei. Informația a fost confirmată pentru IPN de ofițerul de presă a Direcției de poliție a municipiului Chișinău, Cristina Talpă, care a precizat că bărbatul se afla la volanul unui autoturism în momentul incidentului. Cristina Talpă a precizat că oamenii...