Făceau contrabandă cu vin în SUA. Patru companii și șase persoane trimise în judecată

Patru companii și șase persoane au fost trimise în judecată pentru contrabandă cu vinuri de peste 3,6 milioane de lei spre Statele Unite ale Americii, în anii 2021-2023, transmite IPN.

Potrivit Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, persoanele învinuite sunt fondatori, administratori și angajați de companii. Aceștia au creat o schemă prin care vindeau vinul moldovenesc ca fiind produs în Armenia din „suc din rodii pur 100%” și vin demi-dulce în Georgia. Companiile vizate au marcat și tipărit etichete, cutii și dopuri pentru sticle false.

PCCOCS precizează că persoanele riscă închisoare de la 4 la 10 ani, iar companiile – amendă de până la 600 de mii de lei și privarea dreptului de activitate.

The post Făceau contrabandă cu vin în SUA. Patru companii și șase persoane trimise în judecată appeared first on ipn.md.

ULTIMA ORĂ

Starea militarului rănit cu arma rămâne critică

Militarul care s-a rănit cu arma este în stare...

Președinția cipriotă a Consiliului UE prioritizează securitatea și extinderea Uniunii

Consolidarea securității și a capacității de apărare, precum și...

Inspecție la stații de alimentare auto, după sesizările șoferilor despre calitatea motorinei

Statul inițiază controale la stațiile de alimentare cu combustibil,...

Bugetul Procuraturii crește în 2026 cu 15 milioane de lei

Bugetul Procuraturii pentru anul curent depășește 519 milioane de...

Adunarea Națională a Franței a votat recunoașterea permiselor moldovenești

Adunarea Națională a Franței a aprobat Acordul cu Republica...

A fost suspendată ratificarea acordului UE-SUA, din cauza tensiunilor legate de Groenlanda

Ratificarea acordului comercial între Uniunea Europeană și Statele Unite...

Premierul Munteanu la Davos: România – principalul partener al Republicii Moldova

Republica Moldova construiește legături energetice, rutiere și educaționale cu...

ULTIMA ORĂ

Cronica ARHIVELOR // Maria Bieșu, legenda operei moldovenești, care a cucerit marile scene ale lumii

Agenția Națională a Arhivelor evocă memoria artistei de operă Maria Bieșu (3 august 1935, Volintiri, Ștefan-Vodă - 16 mai 2012, Chișinău), laureată a mai multor...

Secretarul de Stat al Ministerului Justiției din Slovacia, în vizită la Curtea Constituțională a Moldovei

Președinta Curții Constituționale, Domnica Manole, a primit joi, 15 mai 2026, vizita lui Milan Hodás, Secretarul de Stat al Ministerului Justiției al Republicii Slovace....

Important

Cronica ARHIVELOR // Maria Bieșu, legenda operei moldovenești, care a cucerit marile scene ale lumii

Agenția Națională a Arhivelor evocă memoria artistei de operă Maria Bieșu (3 august 1935, Volintiri, Ștefan-Vodă - 16 mai 2012, Chișinău), laureată a mai multor premii naționale și internaționale. Instituția prezintă imagini cu Maria Bieșu în timpul unei...

O femeie din Fălești a dispărut fără urmă după ce a plecat spre Bălți. Poliția cere ajutorul populației

Polițiștii din Fălești solicită ajutorul cetățenilor pentru găsirea unei femei în vârstă de 36 de ani, dată dispărută după ce a plecat de acasă spre municipiul Bălți. Potrivit informațiilor oferite de oamenii legii, femeia a părăsit domiciliul în data de 14 mai, iar de atunci nu a mai revenit acasă. Rudele au alertat poliția în aceeași zi, fiind inițiate imediat măsuri de căutare. Semnalmentele femeii: înălțime aproximativă: 1,75 metri; păr castaniu. În momentul dispariției,...

Declarație neașteptată la Tallinn: ”Poate Maia într-o zi devine președinta României”. Cum a reacționat șefa statului

Moment surprinzător la Tallinn, acolo unde Maia Sandu a participat la conferința „Building Forward: Small but Resilient · LMC 2026”. În timpul discuției cu fostul lider estonian Toomas Hendrik Ilves despre integrarea europeană și viitorul Republicii Moldova, Ilves a făcut referire la ideea unirii Republicii Moldova cu România, sugerând că sprijinul pentru această opțiune ar putea crește dacă procesul de aderare la Uniunea Europeană va avansa prea lent. Unul dintre...

Munteanu, după decretul lui Putin privind cetățenia rusă pentru locuitorii din Transnitria: „Kremlinul vrea să atragă cât mai mulți soldați pe front”

Decizia Kremlinului de a simplifica acordarea cetățeniei ruse pentru locuitorii din regiunea transnistreană ar putea avea drept scop recrutarea de noi militari pentru războiul din Ucraina. Declarația a fost făcută pe 16 mai, pentru presă, de către prim-ministrul țării, Alexandru Munteanu. Premierul i-a îndemnat pe locuitorii din regiunea transnistreană să fie prudenți și să înțeleagă The post Munteanu, după decretul lui Putin privind cetățenia rusă pentru locuitorii din Transnitria:...

Munteanu, după decretul lui Putin privind cetățenia rusă pentru locuitorii din Transnitria: „Kremlinul vrea să atragă cât mai mulți soldați pe front”

Decizia Kremlinului de a simplifica acordarea cetățeniei ruse pentru locuitorii din regiunea transnistreană ar putea avea drept scop recrutarea de noi militari pentru războiul din Ucraina. Declarația a fost făcută pe 16 mai, pentru presă, de către prim-ministrul țării, Alexandru Munteanu. Premierul i-a îndemnat pe locuitorii din regiunea transnistreană să fie prudenți și să înțeleagă The post Munteanu, după decretul lui Putin privind cetățenia rusă pentru locuitorii din Transnitria:...

Alerte cu bombă false la Olympic Fest de la Port Mall. Anatol Golea: Am sporit măsurile de securitate

Cinci alerte cu bombă au fost înregistrate sâmbătă, în timpul desfășurării Olympic Fest 2026, eveniment organizat la Port Mall cu ocazia Zilei Sportivului și Mișcării Olimpice. Toate apelurile s-au dovedit a fi false, iar activitățile au continuat fără incidente, scrie ipn.md.

Președintele Estoniei, Alar Karis, după întrevederea cu Maia Sandu: „Moldova aparține Europei. Apreciem mult că avansați în această cale”

Republica Moldova aparține Europei, iar Estonia susține ferm acest parcurs. Apreciem mult că avansați în această cale. Mesajul a fost transmis astăzi de președintele Estoniei, Alar Karis, în urma unei întrevederi cu președinta Maia Sandu, la Tallinn, com...