Autoritățile din sistemul de sănătate avertizează că introducerea licențelor de activitate pe termen nelimitat pentru întreprinderile mici și mijlocii ar putea genera riscuri pentru siguranța și controlul în sectorul farmaceutic. Opinia a fost exprimată în cadrul consultărilor publice asupra proiectului de lege cu privire la optimizarea procedurilor de eliberare a unor acte permisive, organizate de Comisia parlamentară pentru economie, buget și finanțe, transmite IPN.
În cadrul consultărilor, reprezentanții Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale au cerut menținerea unor criterii stricte de autorizare, bazate pe standardele de bună practică în distribuție și fabricație, avertizând că eliminarea termenelor de valabilitate ale licențelor ar putea diminua controlul asupra activității farmaciilor.
„În proiectul propus se permite eliberarea licenței pentru activitatea farmaceutică pe termen nelimitat. Noi nu susținem această propunere și dorim să îmbunătățim anumite procese, prin includerea autorizațiilor pentru fiecare farmacie”, a declarat directoarea AMDM, Iuliana Albu. Potrivit ei, în contextul în care licența are un termen nelimitat, agenția nu va avea posibilitatea să urmărească în timp real toate modificările pe care le efectuează farmaciile.
„Trebuie să schimbăm modul în care gândim reglementarea. Agenția Medicamentului este organ de control și poate verifica oricând conformitatea, având temeiuri de suspendare sau retragere a actelor în cazul încălcărilor. Nu se pierde controlul, ci se eficientizează, eliminând barierele birocratice inutile la intrarea pe piață”, a menționat expertul Oleg Chelaru.
Totodată, reprezentanții Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării susțin că măsura va reduce birocrația și va apropia Moldova de practicile europene. Secretara de stat a MDED, Natalia Silvestru, a subliniat necesitatea adaptării cadrului legal la realitățile economice actuale și la angajamentele asumate în agenda de reforme.
Propunerea de a introduce licența pe termen nelimitat a fost susținută și de reprezentanții din mediul privat, care au făcut referire la practica europeană de a pune accent pe control după autorizare.
Proiectul de lege propune trecerea de la un sistem strict de licențiere la unul bazat pe notificare și verificări ulterioare, precum și extinderea termenelor de valabilitate pentru anumite acte permisive. Inițiativa, care simplifică obținerea a 26 de acte permisive, a fost votată în prima lectură de Parlament.
The post Licențele nelimitate, între reducerea birocrației și riscuri pentru sectorul farmaceutic appeared first on ipn.md.