„BNM 2025 – Momentum European: Un an de progrese și integrare”, conferință la Chișinău

Banca Națională a Moldovei organizează vineri conferința de nivel înalt „BNM 2025 – Momentum European: Un an de progrese și integrare”, un eveniment dedicat anului 2025 și etapelor-cheie ale integrării Republicii Moldova în arhitectura financiară europeană.  

Conferința va reuni înalți oficiali ai autorităților naționale și europene, reprezentanți ai instituțiilor financiare, experți economici și parteneri internaționali, oferind o platformă de dialog privind modernizarea infrastructurii financiare și impactul direct al acesteia asupra economiei și societății, transmite IPN.

Potrivit BNM, evenimentul marchează un an cu progrese majore pentru sistemul financiar al Republicii Moldova, în care modernizarea infrastructurii de plăți a trecut de la obiectiv strategic la rezultate concrete pentru cetățeni și mediul de afaceri. Discuțiile vor viza evoluțiile recente în domeniul plăților digitale, securitatea și eficiența sistemelor de plată, precum și rolul acestora în consolidarea stabilității financiare și a competitivității economice.

Un accent aparte va fi pus pe conectarea operațională a Republicii Moldova la Zona Unică de Plăți în Euro (SEPA), începând cu 6 octombrie 2025, precum și pe dezvoltarea și extinderea sistemului MIA Plăți Instant, care permite efectuarea plăților în câteva secunde și reprezintă un reper regional în digitalizarea serviciilor financiare.

„Integrarea Republicii Moldova în spațiul financiar european reflectă direcția clară a Băncii Naționale către inovație și către dezvoltarea unor servicii financiare sigure, accesibile și aliniate standardelor europene, în sprijinul cetățenilor și al mediului de afaceri”, afirmă guvernatoarea BNM, Anca Dragu.

The post „BNM 2025 – Momentum European: Un an de progrese și integrare”, conferință la Chișinău appeared first on ipn.md.

ULTIMA ORĂ

Starea militarului rănit cu arma rămâne critică

Militarul care s-a rănit cu arma este în stare...

Președinția cipriotă a Consiliului UE prioritizează securitatea și extinderea Uniunii

Consolidarea securității și a capacității de apărare, precum și...

Inspecție la stații de alimentare auto, după sesizările șoferilor despre calitatea motorinei

Statul inițiază controale la stațiile de alimentare cu combustibil,...

Bugetul Procuraturii crește în 2026 cu 15 milioane de lei

Bugetul Procuraturii pentru anul curent depășește 519 milioane de...

Adunarea Națională a Franței a votat recunoașterea permiselor moldovenești

Adunarea Națională a Franței a aprobat Acordul cu Republica...

A fost suspendată ratificarea acordului UE-SUA, din cauza tensiunilor legate de Groenlanda

Ratificarea acordului comercial între Uniunea Europeană și Statele Unite...

Premierul Munteanu la Davos: România – principalul partener al Republicii Moldova

Republica Moldova construiește legături energetice, rutiere și educaționale cu...

ULTIMA ORĂ

Absolvenții de liceu, invitați la târguri educaționale la Ungheni și Orhei: universitățile vor prezenta oportunitățile oferite studenților

Absolvenții de liceu sunt invitați sâmbătă, 16 mai, la târguri educaționale organizate în orașele Ungheni și Orhei. Participanții vor avea ocazia să descopere oportunitățile oferite...

Mesaj emoționant al Victoriei Furtună de Ziua Internațională a Familiei: „Adevărata politică se măsoară prin numărul familiilor care rămân acasă”

Victoria Furtună, liderul Partidului Moldova Mare, a folosit prilejul Zilei Internaționale a Familiei pentru a lansa un apel politic: Moldova are nevoie urgentă de...

Important

Absolvenții de liceu, invitați la târguri educaționale la Ungheni și Orhei: universitățile vor prezenta oportunitățile oferite studenților

Absolvenții de liceu sunt invitați sâmbătă, 16 mai, la târguri educaționale organizate în orașele Ungheni și Orhei. Participanții vor avea ocazia să descopere oportunitățile oferite de instituțiile de învățământ din țara noastră, inf...

Statele CoE se angajează să sprijine Ucraina și să lupte împotriva dezinformării: Reușitele reuniunii de la Chișinău

Sesiunea ministerială a Consiliului Europei (CoE) s-a încheiat cu semnarea unei declarații prin care statele membre se angajează să sprijine Ucraina și să lupte împotriva dezinformării și altor ingerințe externe. Condamnarea războiului și susținerea Ucrainei, noul Pact Democratic pentru Europa și combaterea interferențelor externe au fost direcțiile care au trasat traiectoria mandatului Republicii Moldova la președinția organizației.

Au răspuns la telefon și au pierdut sute de mii de lei: Rețea de escrocherie, destructurată la Chișinău

Valul înșelăciunilor telefonice continuă să facă victime în Chișinău, iar în doar 24 de ore mai multe persoane au rămas cu buzunarile goale după ce au fost convinse de pretinși reprezentanți ai băncilor sau instituțiilor de stat să ofere bani în schimbul unor servicii sau operațiuni inexistente.

Fiul lui Maduro rupe tăcerea. Dezvăluiri despre condițiile din închisoare și noaptea în care a avut loc raidul SUA: „Credea că va muri”

Nicolás Maduro Guerra, fiul fostului președinte venezuelean Nicolás Maduro, a oferit primul interviu amplu pentru presa occidentală după capturarea tatălui său de către forțele americane, în cadrul unei operațiuni desfășurate la Caracas la începutul lunii ianuarie. El a povestit despre condițiile actuale de detenție ale lui Maduro și despre situația politică actuală din Venezuela, scrie adevărul.ro.

Ucraina elimină restricțiile de trecere a frontierei pentru toate femeile

Guvernul Ucrainei a anulat restricțiile privind trecerea frontierei pentru toate femeile, fără excepții, indiferent de funcțiile deținute în organele administrației publice de stat, în administrația publică locală, în întreprinderile de stat și în instanțele de judecată. Anunțul a fost făcut vineri, 15 mai, de către prim-ministrul ucrainean Iulia Sviridenko. Anterior, autoritățile de la Kiev ridicaseră restricțiile de călătorie în străinătate, în perioada legii marțiale, doar pentru o anumită categorie de...

Maia Sandu, în vizită de lucru în Estonia: Securitatea regională și integrarea europeană, printre subiectele-cheie

Președinta Maia Sandu va efectua pe 16 mai o vizită de lucru la Tallinn, la invitația omologului eston Alar Karis. Vizita are drept scop consolidarea cooperării bilaterale dintre cele două state, în special în domeniile securității regionale și integrării europene a Republicii Moldova.

Reprezentanții autorităților locale și regionale din Letonia, în vizită la Guvern pentru schimb de experiență privind reforma APL

32 de primari și reprezentanți ai autorităților publice locale și regionale din Letonia au împărtășit din experiența lor de transformare a administrației publice locale, pentru a eficientiza guvernarea locală și a stimula dezvoltarea localităților. Vizita Asoc...