Expert în justiție, despre crearea PACCO: „O formulă ineficientă. Trebuie regândită paradigma”

Crearea Procuraturii pentru Anticorupție și Combaterea Criminalității Organizate (PACCO) prin comasarea Procuraturii Anticorupție (PA) și a Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) reprezintă „o formulă ineficientă”, afirmă expertul în justiție, Alexandru Bot. Acesta a pledat, la emisiunea ÎN CONTEXT de la Moldova 1, ediția din 16 decembrie, pentru menținerea structurilor existente, iar coautorul proiectului de lege, deputatul Igor Chiriac, a anunțat că vor fi organizate consultări după ce a fost recepționat avizul Comisiei de la Veneția.

MAI MULT RADIO MOLDOVA

Recomandăm și ..

Serghei Ivanov, Partidul Nostru: În lipsa subvențiilor agricultorii sunt executați de bănci. Guvernul trebuie să vină cu un program structurat de achitare a datoriilor la subvenții!

Tot mai mulți agricultori ajung sub executare silită din partea băncilor, după ce statul nu și-a onorat obligațiile privind subvențiile post-investiționale. Serghei Ivanov, deputat al Partidului Nostru și președinte al Comisiei parlamentare agricultură și industrie alimentară, solicită Guvernului să prezinte de urgență un program structurat și transparent de achitare a datoriilor față de fermieri. „Doar...

Ultima orǎ ..

Reabilitarea drumurilor strategice: Moldova va negocia un împrumut suplimentar de 150 de milioane de euro cu BERD

Republica Moldova urmează să negocieze cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) un împrumut suplimentar în valoare de 150 de milioane de euro, destinat reabilitării a două tronsoane de drum de importanță strategică. Comisia parlamentară pentru politică externă a aprobat avizul consultativ pentru negocierea și semnarea modificării Acordului de împrumut aferent Proiectului V de reabilitare a drumurilor din Moldova. „În urma suplimentării finanțării, vor fi modernizate la standarde europene două sectoare importante de infrastructură...

Plățile și serviciile bancare digitale câștigă tot mai mult teren în Moldova, potrivit studiului Mastercard

Serviciile și plățile digitale devin tot mai prezente în viața de zi cu zi a moldovenilor — de la cumpărăturile zilnice din magazine până la interacțiunea cu banca prin aplicațiai mobilă, care oferă acces la o gamă largă de servicii financiare. Conform studiului anual MasterIndex 2025 realizat de Mastercard, fiecare al doilea locuitor al țării The post Plățile și serviciile bancare digitale câștigă tot mai mult teren în Moldova, potrivit studiului Mastercard appeared first...

Cu 100 de milioane de lei mai puțin pentru drumuri. Bolea: „Alocațiile existente sunt redistribuite”

Fondurile destinate drumurilor publice naționale în anul 2025 au fost redistribuite între diferite tipuri de lucrări, după ce bugetul Fondului Rutier a fost diminuat cu 100 de milioane de lei. Ajustarea vizează modul de cheltuire a celor aproximativ 2.6 miliarde de lei rămași, astfel încât lucrările deja începute să continue, iar intervențiile considerate prioritare să fie finanțate până la sfârșitul anului.

Sindicatele nu obțin majorarea solicitată a salariului minim: Guvernul îl stabilește în mărime de 6.300 de lei

Salariul minim lunar pe țară va fi, începând cu 1 ianuarie 2026, de 6.300 de lei pentru un program complet de lucru de 169 de ore, ceea ce corespunde unui tarif de 37.28 de lei pe oră.

Indemnizația unică la naștere crește la 21.886 de lei de la începutul anului viitor

Pentru susținerea familiilor cu copii, indemnizația unică la naștere va fi majorată, începând cu 1 ianuarie 2026, până la 21.886 de lei, potrivit deciziei Guvernului din 17 decembrie.

Încă doi magistrați implicați în „Laundromat” recunoscuți vinovați, însă scutiți de pedeapsă

Colegiul penal al Curții de Apel Centru a recunoscut vinovați doi foști judecători implicați în dosarul „Laundromat”, însă instanța i-a scutit de pedeapsă din cauza expirării termenului de tragere la răspundere penală, comunică MOLDPRES. Pot...

Statele din formatul Ramstein vor aloca o sumă record Ucrainei în 2026

Țările aliate ale Ucrainei, în urma celei de-a 32-a reuniuni în formatul „Ramstein”, au convenit să aloce aproximativ 20 de miliarde de euro pentru sprijinirea Kievului în 2026. Acest lucru a fost anunțat de ministrul apărării al Ucrainei, Deni...