Drumul de ocolire a orașului Vulcănești, cu o lungime de 8,58 km, a fost astăzi dat în exploatare și deschis pentru trafic rutier. La inaugurare a participat vicepremierul Vladimir Bolea, ministrul infrastructurii și dezvoltării regionale, transmite IPN.
Sectorul nou construit, care face parte din traseul M3, Chișinău-Giurgiulești, a cuprins atât reconstrucția unor tronsoane existente, cât și realizarea unui traseu complet nou. Proiectul a inclus drumuri de acces, intersecția cu traseul G142 Vulcănești–Etulia, pod, pasaj pentru tehnică agricolă și sisteme de drenaj.
„Pentru locuitorii orașului aceasta înseamnă mai multă siguranță și confort pe străzi, mai puțin zgomot și poluare, din cauza redirecționării transportului de mare tonaj în afara localității”, a spus ministrul Bolea.
Demnitarul a precizat că modernizarea acestui sector al drumului M3 va îmbunătăți conectivitatea sudului țării cu rețeaua europeană de transport.
Lucrările au fost finanțate de Banca Europeană pentru Reconstrucție și sunt finalizate cu două luni mai devreme decât termenul contractual.
The post A fost deschis drumul de ocolire a orașului Vulcănești, modernizat pe traseul M3 appeared first on ipn.md.