CRET 2025 trasează o nouă direcție pentru educația timpurie a copiilor

Educația timpurie din Moldova intră într-o nouă etapă, după ce Ministerul Educației și Cercetării a aprobat Cadrul de Referință al Educației Timpurii, ediția 2025. Documentul stabilește rezultatele estimate la finalul învățământului preșcolar și urmărește ca trecerea copilului la școală să fie firească, sigură și susținută, transmite IPN.

Potrivit MEC, documentul consolidează un curriculum de nouă generație, centrat pe competențe și adaptat nevoilor reale ale copiilor. Sunt integrate noile obiective educaționale – pentru sănătate și starea de bine, dezvoltare durabilă și valori, iar învățarea este construită în jurul jocului, explorării și relațiilor autentice. CRET 2025 este aliniat normelor internaționale și pune accent pe contextul local.

„CRET 2025 propune o viziune modernă, reunită sub conceptul „Educația timpurie 360”, unde învățarea pornește de la joc, curiozitate și explorare, se construiește prin relații autentice și experiențe directe și încurajează conexiuni între diferite domenii, astfel încât fiecare copil să-și poată valorifica potențialul”, susține Marcelina Baleca, șefă de direcție la MEC.

Documentul le acordă un rol activ părinților, încurajați să devină parteneri în procesul educațional, și pune accent pe dezvoltarea profesională a educatorilor. CRET 2025 va sta la baza actualizării curriculumului, standardelor și programelor de formare, pentru o transformare coerentă a educației timpurii în Moldova.

The post CRET 2025 trasează o nouă direcție pentru educația timpurie a copiilor appeared first on ipn.md.

ULTIMA ORĂ

Starea militarului rănit cu arma rămâne critică

Militarul care s-a rănit cu arma este în stare...

Președinția cipriotă a Consiliului UE prioritizează securitatea și extinderea Uniunii

Consolidarea securității și a capacității de apărare, precum și...

Inspecție la stații de alimentare auto, după sesizările șoferilor despre calitatea motorinei

Statul inițiază controale la stațiile de alimentare cu combustibil,...

Bugetul Procuraturii crește în 2026 cu 15 milioane de lei

Bugetul Procuraturii pentru anul curent depășește 519 milioane de...

Adunarea Națională a Franței a votat recunoașterea permiselor moldovenești

Adunarea Națională a Franței a aprobat Acordul cu Republica...

A fost suspendată ratificarea acordului UE-SUA, din cauza tensiunilor legate de Groenlanda

Ratificarea acordului comercial între Uniunea Europeană și Statele Unite...

Premierul Munteanu la Davos: România – principalul partener al Republicii Moldova

Republica Moldova construiește legături energetice, rutiere și educaționale cu...

ULTIMA ORĂ

25 de mașini de lux, printre care Porsche, Mustang, BMW M și Mercedes-AMG, confiscate din garajul unei asistente medicale în Belgia: Statul a vândut...

O asistentă medicală la domiciliu din Belgia, suspectată de fraudă în sistemul de sănătate, a ajuns în atenția publică după ce anchetatorii au descoperit...

Domnica Manole: Curtea Europeană a Drepturilor Omului reprezintă „conștiința juridică a Europei democratice”

Curtea Europeană a Drepturilor Omului reprezintă „conștiința juridică a Europei democratice”, a declarat astăzi președinta Curții Constituționale a Republicii Moldova, Domnica Manole, în cadrul...

Important

25 de mașini de lux, printre care Porsche, Mustang, BMW M și Mercedes-AMG, confiscate din garajul unei asistente medicale în Belgia: Statul a vândut...

O asistentă medicală la domiciliu din Belgia, suspectată de fraudă în sistemul de sănătate, a ajuns în atenția publică după ce anchetatorii au descoperit că avea o colecție impresionantă de vehicule de lux. Printre mașini se aflau Porsche, Mustang, BMW M și Mercedes-AMG, iar statul belgian a început să le vândă pentru a recupera banii din dosar, scrie Libertatea.

„Probleme sunt foarte multe”: Ce așteaptă locuitorii din Taraclia de la viitorul primar

Alegătorii din orașul Taraclia sunt așteptați pe 17 mai la urne să-și aleagă primarul. De cinci luni, Primăria este gestionată de un interimar. Înainte de asta, Veaceslav Lupov, care a fost afiliat fostului Partid Șor, și-a depus mandatul. În cursa pentru un mandat scurt, de un an și jumătate, s-au înscris șapte candidați. În urma reformei administrative, raionul Taraclia ar urma să fie transformat în municipiu de gradul doi.Alegătorii...

Republica Moldova ar putea crea o instituție specială pentru gestionarea fondurilor mari din partea Uniunii Europene

Maia Sandu a anunțat că în Republica Moldova ar putea fi creată o instituție separată care să gestioneze și să asigure absorbția fondurilor europene oferite țării în următorii ani. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Территория свободы”, de la Realitatea TV. Potrivit șefei statului, autoritățile analizează mai multe modele instituționale utilizate în statele membre ale Uniunii Europene pentru gestionarea proiectelor mari finanțate din bani europeni. „La nivel național, Guvernul analizează posibilitatea...

Andrii Sybiha, la Bălți: Ucraina și Moldova trebuie să rămână unite împotriva inamicului comun

Securitatea Republicii Moldova și cea a Ucrainei sunt indivizibile. Ambele state vor intensifica cooperarea bilaterală în domeniul securității și vor rămâne unite în fața amenințării comune reprezentată de Rusia. Declarațiile au fost făcute de Ministrul Afacerilor Externe al Ucrainei, Andrii Sybiha, care a vizitat joi municipiul Bălți. Șeful diplomației de la Kiev și-a exprimat convingerea că atât Republica Moldova, cât și Ucraina vor fi împreună în Uniunea Europeană.

Maia Sandu, despre ministrul Apărării: „A făcut mai multe decât orice predecesor”

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a transmis condoleanțe familiei tânărului decedat în urma tragediei produse în unitate militară din Cahul. Șefa statului a menționat că a fost inițiată o anchetă, iar după finalizarea investigațiilor vor fi luate măsuri împotriva persoanelor responsabile. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Территория свободы” de la Realitatea TV. Totodată, Maia Sandu a subliniat că regulile privind utilizarea armelor în unitățile militare trebuie înăsprite. „Transmit sincere...