UE a aprobat un împrumut de 90 de miliarde de euro pentru Ucraina

Liderii Uniunii Europene au decis să acorde Ucrainei un împrumut de 90 de miliarde de euro pentru perioada 2026-2027. Suma va fi garantată din bugetul blocului comunitar. Decizia a fost luată după 14 ore de dezbateri în Consiliul European, în urma cărora nu s-a ajuns la un consens asupra utilizării activelor rusești înghețate, transmite IPN.

Președintele Consiliului European, António Costa, a subliniat că împrumutul acordat Ucrainei va răspunde nevoilor financiare urgente ale țării, iar Kievul va rambursa creditul doar după ce Rusia va plăti reparațiile de război. Oficialul a menționat că banii vor fi restituiți din contul activelor rusești care rămân deocamdată înghețate.

În același timp, liderii europeni și-au reafirmat sprijinul ferm în parcursul de aderare al Ucrainei la blocul comunitar și salută progresele semnificative înregistrate până în prezent de Kiev. Aceștia au menționat că vor continua să sprijine țara către un viitor pașnic și prosper în cadrul Uniunii Europene.

The post UE a aprobat un împrumut de 90 de miliarde de euro pentru Ucraina appeared first on ipn.md.

ULTIMA ORĂ

Starea militarului rănit cu arma rămâne critică

Militarul care s-a rănit cu arma este în stare...

Președinția cipriotă a Consiliului UE prioritizează securitatea și extinderea Uniunii

Consolidarea securității și a capacității de apărare, precum și...

Inspecție la stații de alimentare auto, după sesizările șoferilor despre calitatea motorinei

Statul inițiază controale la stațiile de alimentare cu combustibil,...

Bugetul Procuraturii crește în 2026 cu 15 milioane de lei

Bugetul Procuraturii pentru anul curent depășește 519 milioane de...

Adunarea Națională a Franței a votat recunoașterea permiselor moldovenești

Adunarea Națională a Franței a aprobat Acordul cu Republica...

A fost suspendată ratificarea acordului UE-SUA, din cauza tensiunilor legate de Groenlanda

Ratificarea acordului comercial între Uniunea Europeană și Statele Unite...

Premierul Munteanu la Davos: România – principalul partener al Republicii Moldova

Republica Moldova construiește legături energetice, rutiere și educaționale cu...

ULTIMA ORĂ

Viceprim-ministra Cristina Gherasimov explică condițiile politice ale integrării europene: „Să vedem întrevederea dintre premierul Ungariei și Zelenski”

Există semnale politice încurajatoare la nivel european, iar deciziile așteptate în următoarele săptămâni ar putea influența direct procesul de extindere. Viceprim-ministra Cristina Gherasimov a explicat condițiile...

Domnica Manole: Curtea Europeană a Drepturilor Omului reprezintă „conștiința juridică a Europei democratice”

Curtea Europeană a Drepturilor Omului reprezintă „conștiința juridică a Europei democratice”, a declarat astăzi președinta Curții Constituționale a Republicii Moldova, Domnica Manole, în cadrul...

Important

Viceprim-ministra Cristina Gherasimov explică condițiile politice ale integrării europene: „Să vedem întrevederea dintre premierul Ungariei și Zelenski”

Există semnale politice încurajatoare la nivel european, iar deciziile așteptate în următoarele săptămâni ar putea influența direct procesul de extindere. Viceprim-ministra Cristina Gherasimov a explicat condițiile în care ar putea fi deschise ...

Rubio, declarație surpriză: „Ucraina a construit cea mai puternică și formidabilă armată din Europa”

Secretarul de stat american Marco Rubio a declarat că Ucraina deține acum cea mai puternică forță militară din Europa, subliniind experiența țării pe câmpul de luptă și pierderile suferite de forțele rusești în timpul războiului, scrie mediafax.ro. Într-o declarație acordată pentru Fox News pe 14 mai, curent, în timpul călătoriei în China cu Donald Trump, șeful diplomației SUA, Marco Rubio a susținut că Forțele Armate ale Ucrainei au evoluat în cea...

A doua semifinală Eurovision Song Contest 2026: Reprezentanții României și Ucrainei, printre participanții care urcă pe scena de la Viena

Cea de-a doua semifinală a Eurovision Song Contest 2026 are loc în această seară, la Viena, iar reprezentanții țărilor vecine România și Ucraina se numără printre cei mai așteptați concurenți ai serii. În total, artiștii din 15 state vor lupta pentru cele zece locuri în marea finală de sâmbătă, 16 mai. Show-ul începe la ora 22:00 și va fi transmis în direct de Moldova 1.

Deschiderea oficială a negocierilor de aderare la UE, așteptată săptămâna viitoare. Maia Sandu: „Sperăm să fie luată decizia”

Autoritățile de la Chișinău se așteaptă ca decizia de deschidere oficială a negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană (UE) să fie luată în cel mai scurt timp. „Sperăm că săptămâna viitoare va fi decizia oficială”, a d...