Politicile sociale în 2025: un echilibru fragil, fără reforme structurale reale – expertă

Sistemul de protecție socială din Republica Moldova a reușit, în acest an, să evite dezechilibre majore, dar nu a produs transformările structurale așteptate de populație. De această părere este experta în politici sociale, Mariana Iațco, care a menționat pentru IPN că reformele au avansat lent, în pofida presiunilor sociale și economice tot mai accentuate.

„Dacă ar fi să sintetizăm într-o frază, aș spune că sistemul de protecție socială a reușit să mențină un echilibru fragil între presiunile externe și angajamentele interne, însă politicile sociale încă nu au livrat cu adevărat schimbările structurale promise populație”, afirmă Mariana Iațco, conferențiară universitară a USM, doctor în științe politice.

Progrese punctuale, reforme fragmentate

Potrivit expertei, autoritățile au făcut pași vizibili în digitalizarea prestațiilor sociale și în direcționarea mai exactă a ajutoarelor către beneficiarii eligibili. Totuși, sistemul rămâne fragmentat, iar ritmul reformelor este sub așteptări. Deși există o deschidere mai mare spre colaborarea cu societatea civilă, multe inițiative au rămas la nivel de intenție.

Unul dintre rezultatele concrete ale anului a fost majorarea ajutorului social minim garantat, de la 1 196 la 1 388 de lei, măsură care a oferit un sprijin temporar pentru familiile vulnerabile, afectate de inflația persistentă. „De asemenea, extinderea programului de sprijin pentru familiile monoparentale, precum și creșterea bugetului total pentru asistența socială cu circa 12%, sunt semnale pozitive care merită subliniate”, a precizat experta.

Copiii, vârstnicii și persoanele cu dizabilități, în continuare vulnerabili

Protecția copilului continuă să fie un domeniu deficitar, în special la nivel local. Accesul inegal la servicii și suprasolicitarea centrelor existente mențin riscuri ridicate pentru copiii aflați în situații de vulnerabilitate. „Doar 60% dintre raioane au acces la servicii de asistență parentală profesionistă, iar multe centre de plasament sunt suprasolicitate”, notează Mariana Iațco.

Potrivit ei, în cazul vârstnicilor și al persoanelor cu dizabilități, politicile sociale nu asigură încă un nivel de trai adecvat. Datele Ministerul Muncii și Protecției Sociale arată că, deși pensiile au fost indexate, valorile minime nu acoperă costurile reale ale unui coș de consum decent. Situația este și mai dificilă pentru persoanele cu dizabilități, ale căror venituri rămân sub pragul minim de existență.

„În 2025, politicile sociale destinate vârstnicilor și persoanelor cu dizabilități rămân insuficiente pentru a asigura un nivel de trai adecvat. Deși pensiile au fost indexate, impactul asupra reducerii sărăciei în rândul acestor grupuri este încă unul limitat”, subliniază experta.

Sărăcie extinsă și disparități teritoriale

Mariana Iațco precizează că sărăcia rămâne una dintre cele mai grave probleme sociale. Continuarea șocurilor inflaționiste din ultimii ani, însoțite cu o creștere economică precară și vulnerabilități sociale cronice, a produs o situație dramatică pentru majoritatea populației.

„În anul 2025, rata sărăciei absolute a atins 33,6% din populație, ceea ce înseamnă că aproximativ o treime dintre cetățeni trăiesc cu venituri sub pragul minim necesar pentru acoperirea nevoilor de bază, iar peste un sfert nu are acces la servicii medicale, învățământ, canalizare, apă potabilă, sisteme de încălzire și muncă decentă”, explică experta.

Totodată, în anul 2025 s-au remarcat disparități structurale semnificative între mediul rural și cel urban. În zonele rurale, rata sărăciei absolute se ridică la 42,9%, aproape dublu față de mediul urban, unde este 21,6%, ceea ce reflectă decalaje persistente în accesul la locuri de muncă decente, servicii publice, infrastructură și oportunități economice.

Potrivit expertei, și crizele energetice recente au amplificat aceste vulnerabilități, crescând costurile pentru încălzire și utilități și reducând capacitatea gospodăriilor sărace de a face față cheltuielilor curente.

Presiuni demografice și provocări pentru viitor

În analiză se menționează că o altă provocare în domeniul social continue să fie scăderea demografică și îmbătrânirea populației, care reprezintă un risc social strategic. În ultimele decenii Republica Moldova se confruntă cu un declin persistent al populației, combinat cu rate scăzute de natalitate și emigrarea accelerată a tinerilor.

„În absența unor politici demografice și sociale coerente, aceste tendințe riscă să devină factori structurali de frânare a dezvoltării pe termen lung”, avertizează Mariana Iațco.

Potrivit ei, din perspectivă sistemică, evoluțiile demografice și sociale din 2025 au generat efecte cumulative cu impact major asupra economiei și coeziunii sociale. Presiunea asupra sistemelor de pensii și de asigurări sociale a crescut, pe fondul deteriorării raportului dintre populația activă și cea inactivă, ceea ce pune sub semnul întrebării sustenabilitatea financiară pe termen mediu și lung.

Îmbătrânirea accelerată a populației accentuează vulnerabilitățile, mai ales în mediul rural, unde depopularea și accesul limitat la servicii medicale și sociale sporesc riscul de excluziune.

Totodată, reducerea continuă a forței de muncă active diminuează capacitatea economiei de a asigura o creștere sustenabilă și afectează competitivitatea și atractivitatea investițională, în lipsa unor politici demografice și sociale coerente.

Progrese punctuale, restanțe structurale

În privința ritmului reformelor, experta menționează că anul 2025 a adus rezultate vizibile mai ales în zona digitalizării. Aproape 78% dintre cererile pentru prestații sociale au fost depuse online, ceea ce a redus presiunea asupra funcționarilor și a diminuat riscul erorilor administrative.

În schimb, reformele cu impact structural au avansat lent. Evaluarea dizabilității și crearea unei baze de date sociale naționale au fost amânate în repetate rânduri. În paralel, sistemul social continuă să fie afectat de sărăcia ridicată, inegalitățile regionale și demografice, disfuncțiile pieței muncii și impactul crizelor externe, inclusiv cele energetice.

„Problemele date sunt agravate de contextul migrației, corupției instituționale și decalajelor în dezvoltarea rurală. Eforturile de reformă și integrarea europeană oferă o direcție de politică, însă implementarea efectivă și sustenabilă rămâne o provocare centrală în agenda socială a țării”, spune Mariana Iațco.

Recomandări pentru 2026

Privind spre 2026, perspectivele sociale rămân tensionate, pe fondul migrației continue, al scăderii populației active și al riscurilor generate de instabilitatea climatică. În acest context, experta subliniază necesitatea accelerării reformelor și a unei abordări integrate.

„Recomandările-cheie pentru anul următor ar fi consolidarea domeniului social prin răspunderea eficientă la provocările iminente. În continuare este important ca Guvernul să adopte un pachet coerent de măsuri structurale. În primul rând, introducerea mecanismului unic de evaluare a vulnerabilităților ar permite o identificare mai corectă și rapidă a nevoilor reale ale beneficiarilor, reducând decalajele și dublările în acordarea ajutoarelor sociale”, notează Mariana Iațco.

De asemenea, ea menționează că programele de formare profesională trebuie corelate mai strâns cu cerințele pieței muncii, iar serviciile comunitare pentru vârstnici, inclusiv îngrijirea la domiciliu, trebuie extinse.

O altă recomandare vizează consolidarea unui sistem digitalizat și transparent al venitului minim garantat, menit să simplifice accesul la prestații și să asigure o distribuire echitabilă a resurselor publice.

The post Politicile sociale în 2025: un echilibru fragil, fără reforme structurale reale – expertă appeared first on ipn.md.

ULTIMA ORĂ

Starea militarului rănit cu arma rămâne critică

Militarul care s-a rănit cu arma este în stare...

Președinția cipriotă a Consiliului UE prioritizează securitatea și extinderea Uniunii

Consolidarea securității și a capacității de apărare, precum și...

Inspecție la stații de alimentare auto, după sesizările șoferilor despre calitatea motorinei

Statul inițiază controale la stațiile de alimentare cu combustibil,...

Bugetul Procuraturii crește în 2026 cu 15 milioane de lei

Bugetul Procuraturii pentru anul curent depășește 519 milioane de...

Adunarea Națională a Franței a votat recunoașterea permiselor moldovenești

Adunarea Națională a Franței a aprobat Acordul cu Republica...

A fost suspendată ratificarea acordului UE-SUA, din cauza tensiunilor legate de Groenlanda

Ratificarea acordului comercial între Uniunea Europeană și Statele Unite...

Premierul Munteanu la Davos: România – principalul partener al Republicii Moldova

Republica Moldova construiește legături energetice, rutiere și educaționale cu...

ULTIMA ORĂ

Irina Loghin a fost audiată la poliție: „Situația a scăpat de sub control”. În ce dosar apare numele artistei

Irina Loghin, în vârstă de 85 de ani, a ajuns la audieri într-un dosar în care imaginea ei a fost folosită ilegal și fără...

VIDEO | Igor Dodon a cerut audierea ministrului Economiei:  300 mii de migranți – risc pentru securitatea națională a Moldovei

Igor Dodon, liderul fracțiunii socialiștilor din Parlament, afirmă că 300 mii de migranți e un risc pentru securitatea națională a Moldovei. În context, deputatul a cerut...

Important

Drona a dispărut de pe radar în apropierea localității Mingir

Ministerul Apărării informează că în rezultatul atacului masiv al...

Irina Loghin a fost audiată la poliție: „Situația a scăpat de sub control”. În ce dosar apare numele artistei

Irina Loghin, în vârstă de 85 de ani, a ajuns la audieri într-un dosar în care imaginea ei a fost folosită ilegal și fără acordul său pentru a promova produse contrafăcute pentru slăbit, medicamente pentru articulații, diabet și produse de înfrumusețare. Artista a ajuns la capătul puterilor și susține că situația a scăpat de sub control, transmite cancan.ro.

Declarații la Realitatea: Tichetele de vacanță pot stimula investițiile și diversificarea afacerilor din mediul rural

Odată cu creșterea fluxului de turiști, generată de introducerea tichetelor de vacanță, comunitățile rurale vor beneficia de mai multe oportunități de dezvoltare. Părerea aparține invitaților emisiunii „Consens Național” de la Realitatea TV care au menționat că agenții economici vor avea posibilitatea să-și promoveze produsele autentice și să dezvolte servicii pentru turiști. Potrivit lor, la fel de importantă este și diversificarea traseelor pentru a cuprinde mai multe comunități. Andrei Chistol, șeful...

Igor Dodon a cerut audierea ministrului Economiei, în Parlament: 300 mii de migranți — risc pentru securitatea națională a Moldovei

Igor Dodon, liderul fracțiunii socialiștilor din Parlament, afirmă că 300 mii de migranți e un risc pentru securitatea națională a Moldovei.

Legea cetățeniei, modificată în Parlament: Proceduri simplificate pentru obținerea actelor

Persoanele care au obținut cetățenia Republicii Moldova prin naștere, însă nu au reușit să-și perfecteze un act de identitate până la vârsta de 18 ani, vor trece printr-o procedură simplificată de constatare a apartenenței la cetățenie. Parlamentul a votat în lectură finală o inițiativă care modifică Legea cetățeniei și facilitează procesul de documentare.

VIDEO Persoane cu boli grave, înșelate cu medicamente contrafăcute: 113 percheziții și 10 suspecți

O rețea de operatori telefonici care vindea medicamente și suplimente alimentare contrafăcute, cu un rulaj estimat la circa 240 de milioane de euro și care ar fi provocat victime în mai multe state europene, a fost destructurată de ofițerii INI, în comun cu procurorii PCCOS. Sunt vizați 10 suspecți, opt bărbați și două femei din Anenii Noi, Chișinău, Fălești, Florești, Ialoveni și Glodeni, cu vârste cuprinse între 19 și...

Moldova Digital Summit 2026 aduce în prim-plan viitorul afacerilor în era inteligenței artificiale

Moldova Digital Summit 2026 va reuni lideri din tehnologie, sectorul financiar, mediul de afaceri, startup-uri, investitori și factori de decizie pentru a discuta direct despre cum pot fi folosite inteligența artificială, automatizarea și datele în business. La această ediție, o atenție deosebită este acordată agendei de business pentru toate tipurile de companii, construită pentru întreprinderile care vor să treacă de la discuții generale despre digitalizare la soluții aplicate. Ediția din...

GALERIE FOTO // Vicepremierul Mihai Popșoi a discutat cu reprezentanți ai OSCE despre securitatea regională și conflictul transnistrean

Viceprim-ministrul Mihai Popșoi i-a găzduit la Ministerul Afacerilor Externe pe președintele în exercițiu al OSCE, șeful Departamentului Federal pentru Afaceri Externe al Confederației Elvețiene, Ignazio Cassis, și secretarul general al OSCE, Feridun Sinirlioğlu, a...