Moldova ar putea negocia acord cu FMI fără finanțare și axat pe reforme, ministrul finanțelor

Moldova ar putea avea, în perioada următoare, un acord cu Fondul Monetar Internațional care să nu implice finanțare directă, ci să confirme angajamentele statului pentru reforme, a anunțat ministrul finanțelor. Andrian Gavriliță a explicat că pot fi mai multe tipuri de acorduri posibile între un stat și FMI, transmite IPN.

„Sunt trei tipuri de acorduri care le poate avea un stat cu FMI. Unul care să implice finanțare, altul care să prevadă disponibilitatea de a accesa finanțarea și un acord care, de fapt, agreează anumite reforme și nu implică soluții de finanțare”, a clarificat oficialul.

Potrivit șefului de la finanțe, pentru Moldova va fi un acord cel mai probabil fără finanțare sau cu posibilitatea accesării finanțării. Gavriliță a spus că este un mecanism, un instrument popular, utilizat în special în statele din Balcani, care au acorduri cu FMI fără finanțare.

Ministrul a precizat că, deocamdată, nu există o decizie finală privind tipul de acord care ar putea fi semnat. „Noi abia urmează să avem discuțiile, deocamdată nu știm care va fi formula finală. Vizita care a avut loc recent a fost prealabilă și nu a inclus discuții despre un acord concret, dar am stabilit că urmează discuții pentru a analiza opțiunile”, a precizat demnitarul.

Autoritățile analizează opțiunile existente, în condițiile în care sursele externe pentru investiții sunt, în mare parte, acoperite prin Planul de creștere cu Uniunea Europeană.

The post Moldova ar putea negocia acord cu FMI fără finanțare și axat pe reforme, ministrul finanțelor appeared first on ipn.md.

ULTIMA ORĂ

Starea militarului rănit cu arma rămâne critică

Militarul care s-a rănit cu arma este în stare...

Președinția cipriotă a Consiliului UE prioritizează securitatea și extinderea Uniunii

Consolidarea securității și a capacității de apărare, precum și...

Inspecție la stații de alimentare auto, după sesizările șoferilor despre calitatea motorinei

Statul inițiază controale la stațiile de alimentare cu combustibil,...

Bugetul Procuraturii crește în 2026 cu 15 milioane de lei

Bugetul Procuraturii pentru anul curent depășește 519 milioane de...

Adunarea Națională a Franței a votat recunoașterea permiselor moldovenești

Adunarea Națională a Franței a aprobat Acordul cu Republica...

A fost suspendată ratificarea acordului UE-SUA, din cauza tensiunilor legate de Groenlanda

Ratificarea acordului comercial între Uniunea Europeană și Statele Unite...

Premierul Munteanu la Davos: România – principalul partener al Republicii Moldova

Republica Moldova construiește legături energetice, rutiere și educaționale cu...

ULTIMA ORĂ

Armata poloneză anunță că a interceptat un avion rusesc de spionaj deasupra Mării Baltice. „O altă acțiune agresivă”

Polonia a anunțat că forțele sale aeriene au interceptat o aeronavă rusească de recunoaștere și spionaj deasupra apelor internaționale din Marea Baltică, calificând zborul acesteia...

Elena Grițco: Cooperarea interregională cu China poate genera proiecte concrete pentru localități și cetățenii din Republica Moldova

Elena Grițco, vicepreședinta Fracțiunii Partidului Nostru, a efectuat o vizită oficială în Republica Populară Chineză în perioada 21–30 aprilie, la invitația părții chineze, alături...

Important

Drona a dispărut de pe radar în apropierea localității Mingir

Ministerul Apărării informează că în rezultatul atacului masiv al...

VIDEO | Victoria Furtună cere recunoașterea internațională a neutralității Republicii Moldova

Lidera Partidul Moldova Mare, Victoria Furtună, solicită ONU, NATO...

Armata poloneză anunță că a interceptat un avion rusesc de spionaj deasupra Mării Baltice. „O altă acțiune agresivă”

Polonia a anunțat că forțele sale aeriene au interceptat o aeronavă rusească de recunoaștere și spionaj deasupra apelor internaționale din Marea Baltică, calificând zborul acesteia drept o provocare și o potențială amenințare, informează hotnews.ro. „Aparatul zbura în spațiul aerian internațional fără un plan de zbor înregistrat și cu transponderul oprit. Nu a existat nicio încălcare a spațiului aerian polonez”, a transmis armata poloneză, într-o postare pe rețelele de socializare. Ministrul Apărării,...

Anunțul făcut de Trump despre războiul ruso-ucrainean, înainte de a pleca spre China. Ce nu va primi Moscova, în final

Înainte de a pleca în China, președintele SUA, Donald Trump, a declarat că sfârșitul războiului ruso-ucrainean „se apropie cu pași mari”, informează știrileprotv.ro. Întrebat despre perspectivele încheierii războiului ruso-ucrainean, Trump a afirmat că este de părere că se apropie o soluționare. „Sfârșitul războiului din Ucraina, chiar cred că se apropie cu pași mari”, a spus el, potrivit Ukrainska Pravda. „Credeți sau nu, se apropie, și credem că vom ajunge la o înțelegere...

Agenda evenimentelor, joi, 14 mai

Agenda Parlamentului Republicii Moldova: 09:00, b. 302G – ședința Comisiei juridice, pentru numiri și imunități; 09:30, 718C – ședința Comisiei pentru integrare europeană; 10:00 – ședința plenară a Parlamentului; 14:00, sala pentru conferi...

Accidentul tragic de la Boldurești: Cercetarea probelor, finalizată de Curtea de Apel, dar ședința a fost amânată la cererea avocatului lui Ciochină

Procurorii PCCOCS anunță că judecătorii Curții de Apel Centru au finalizat cercetarea probelor în dosarul accidentului fatal produs în 2024 la Boldurești, raionul Nisporeni, în care a murit Mihai Beșliu, adolescentul de 14 ani. Ședința de judecată a fost însă întreruptă la solicitarea apărării.

Accidentul tragic de la Boldurești: Cercetarea probelor, finalizată de Curtea de Apel, dar ședința a fost amânată la cererea avocatului lui Ciochină

Procurorii PCCOCS anunță că judecătorii Curții de Apel Centru au finalizat cercetarea probelor în dosarul accidentului fatal produs în 2024 la Boldurești, raionul Nisporeni, în care a murit Mihai Beșliu, adolescentul de 14 ani. Ședința de judecată a fost însă întreruptă la solicitarea apărării.

Parcursul academic și artistic al lui Gheorghe Mustea, onorat la AȘM. Maestrul, decorat cu placheta „Excelența în cercetare”

Parcursul academic și artistic al maestrului Gheorghe Mustea a fost onorat la Academia de Științe a Moldovei (AȘM), în cadrul unei sesiuni dedicate celei de-a 75-a aniversări a compozitorului. Evenimentul a scos în evidență contribuția academicianului la patrimoniul cultural național, acesta fiind decorat cu placheta „Excelența în cercetare”.

Parcursul academic și artistic al lui Gheorghe Mustea, onorat la AȘM. Maestrul, decorat cu placheta „Excelența în cercetare”

Parcursul academic și artistic al maestrului Gheorghe Mustea a fost onorat la Academia de Științe a Moldovei (AȘM), în cadrul unei sesiuni dedicate celei de-a 75-a aniversări a compozitorului. Evenimentul a scos în evidență contribuția academicianului la patrimoniul cultural național, acesta fiind decorat cu placheta „Excelența în cercetare”.