Vlad Filat: „Sunt pe loc, nu mă eschivez și nu evit nicio procedură”

Fostul premier moldovean Vlad Filat, dat în urmărire internațională în legătură cu o condamnare pronunțată în Franța într-un dosar de corupție, afirmă că se află în Republica Moldova și că își apără deschis drepturile legale, transmite IPN.

Vlad Filat a scris pe pagina sa de Facebook că decizia instanței din Franța nu este definitivă. Hotărârea a fost contestată prin apel și, până la epuizarea tuturor căilor legale de atac, nu poate produce efecte juridice finale.

„În aceste condiții, dosarul nu poate fi transmis Republicii Moldova pentru recunoaștere sau executare, atât timp cât procedurile judiciare din Franța sunt în desfășurare”, a precizat liderul liberal-democrat.

Vlad Filat a mai menționat că va oferi un comentariu detaliat pe acest caz după publicarea motivării deciziei.

Instanța din Franța a pronunțat sentința în lipsă, la începutul lunii decembrie. Fostul prim-ministru moldovean, găsit vinovat de spălare de bani într-un caz de mită, a fost amendat cu 100 de mii de euro și condamnat la doi ani de închisoare. Totodată, fosta sa soție, de care a divorțat în 2012, a fost obligată să achite o amendă de 150 de mii de euro și, împreună cu Vlad Filat, despăgubiri pentru daune morale în valoare de 10 mii de euro către Republica Moldova.

La solicitarea Biroului Central al Organizației Internaționale a Poliției Criminale (Interpol) din 26 decembrie, pe numele lui Vlad Filat a fost emis un mandat de reținere. Constituția Republicii Moldova interzice extrădarea propriilor cetățeni, însă liderul liberal-democrat poate fi reținut dacă se va deplasa într-unul dintre statele membre.

The post Vlad Filat: „Sunt pe loc, nu mă eschivez și nu evit nicio procedură” appeared first on ipn.md.

ULTIMA ORĂ

Starea militarului rănit cu arma rămâne critică

Militarul care s-a rănit cu arma este în stare...

Președinția cipriotă a Consiliului UE prioritizează securitatea și extinderea Uniunii

Consolidarea securității și a capacității de apărare, precum și...

Inspecție la stații de alimentare auto, după sesizările șoferilor despre calitatea motorinei

Statul inițiază controale la stațiile de alimentare cu combustibil,...

Bugetul Procuraturii crește în 2026 cu 15 milioane de lei

Bugetul Procuraturii pentru anul curent depășește 519 milioane de...

Adunarea Națională a Franței a votat recunoașterea permiselor moldovenești

Adunarea Națională a Franței a aprobat Acordul cu Republica...

A fost suspendată ratificarea acordului UE-SUA, din cauza tensiunilor legate de Groenlanda

Ratificarea acordului comercial între Uniunea Europeană și Statele Unite...

Premierul Munteanu la Davos: România – principalul partener al Republicii Moldova

Republica Moldova construiește legături energetice, rutiere și educaționale cu...

ULTIMA ORĂ

Dosarul „Kuliok”, examinat în continuare după schimbarea judecătorului. Reacția apărării și explicațiile expertului

Alexandru Negru este noul judecător-raportor care a preluat examinarea dosarului „Kuliok”, în care este judecat fostul președinte Igor Dodon, după plecarea magistratului Ghenadie Eremciuc de...

Reacția lui Vlad Plahotniuc după sentință: „Judecătorii au fost ținuți în șah de vettingul PAS”

Vlad Plahotniuc a reacționat după sentința pronunțată în prima instanță în dosarul său, calificând decizia drept „un triumf al puterii politice asupra legii” și...

Important

Dosarul „Kuliok”, examinat în continuare după schimbarea judecătorului. Reacția apărării și explicațiile expertului

Alexandru Negru este noul judecător-raportor care a preluat examinarea dosarului „Kuliok”, în care este judecat fostul președinte Igor Dodon, după plecarea magistratului Ghenadie Eremciuc de la Curtea Supremă de Justiție. La prima ședință desfășurată miercuri, 6 mai, în noua componență, instanța a decis că procesul va continua fără reluarea examinării cauzei de la început, în timp ce avocatul lui Dodon a acuzat „duble standarde”. Pe de altă parte, expertul...

Incendiu în Teheran: 11 persoane au murit și alte zeci sunt rănite

Un incendiu s-a produs la un complex comercial din apropierea orașului Teheran, în urma căruia au murit 11 persoane, iar alte câteva zeci sunt rănite, scrie mediafax.ro. Incendiul a cuprins un complex comercial din apropierea capitalei Iranului, Teheran, ucigând cel puțin 11 persoane și rănind alte zeci de persoane, a relatat, miercuri, 6 mai curent, presa de stat. Imaginile difuzate de televiziunea de stat au arătat o clădire cu mai multe...

Hantavirus a ajuns în Europa. Un pasager care părăsise nava Hondius a fost testat pozitiv

Hantavirus a ajuns în Europa, după ce un pasager care părăsise deja nava de croazieră MV Hondius a fost testat pozitiv la întoarcerea acasă, au anunțat autoritățile într-o actualizare miercuri, scrie observatornews.ro.

Germania înăsprește regulile de 9 mai: Fără simboluri sovietice sau rusești în spațiile publice

Berlinul a reintrodus interdicția simbolurilor sovietice pe 8 și 9 mai din cauza războiului Rusiei împotriva Ucrainei, transmite DW.

Chișinăul se alătură apelului de boicot al prezenței Rusiei la Bienala de la Veneția. Ministrul Culturii: „Cultura nu poate fi separată de război și...

Republica Moldova a semnat o declarație comună prin care condamnă participarea Federației Ruse la Bienala de la Veneția, alăturându-se Ucrainei și unor state europene precum Polonia, Lituania și Estonia. Anunțul a fost făcut de ministrul Culturii, Cristian Jardan,...

Vreme frumoasă, fără precipitații și maxime de până la 27 de grade Celsius, prognozate pentru joi

Meteorologii prognozează pentru ziua de joi, 7 mai, vreme frumoasă, fără precipitații și maxime de până la +27 de grade Celsius, transmite MOLDPRES. Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, mâine cerul va fi senin pe întreg teritoriul țării, i...

Ministrul Infrastructurii: „Podul de Flori” și primul tronson de autostradă vor fi gata în 2026

Podul de la Ungheni, parte a proiectului denumit simbolic „Podul de Flori”, va fi dat în exploatare în toamna anului 2026, a declarat ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, în cadrul emisiunii „În Context&rd...