Granturi de până la 1,5 mln lei, destinate eficienței energetice, pentru 24 de IMM-uri

Cel puțin 24 de întreprinderi mici și mijlocii vor beneficia de finanțare nerambursabilă de până la 1,5 milioane de lei, în cadrul unui acord de grant semnat de Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului și Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei. Decizia cu privire la aprobarea semnării a fost luată azi la Guvern, transmite IPN.

Grantul este acordat pentru echipamente moderne și tehnologii noi în domeniul energetic. Proiectul, cu o valoare totală de 3,86 milioane de euro, în care partea a doua de peste 2 milioane de euro va fi acoperită de antreprenori, va fi implementat până pe 30 septembrie 2026.

Vicepremierul Eugeniu Osmochescu, ministrul dezvoltării economice și digitalizării, a explicat că grantul de 1,85 mln euro face parte din proiectul „Întreprinderi și comune puternice pentru Moldova”, care are scopul de a eficientiza consumul de energie și de stabilitate în faza crizelor energetice a IMM-urilor.

The post Granturi de până la 1,5 mln lei, destinate eficienței energetice, pentru 24 de IMM-uri appeared first on ipn.md.

ULTIMA ORĂ

Starea militarului rănit cu arma rămâne critică

Militarul care s-a rănit cu arma este în stare...

Președinția cipriotă a Consiliului UE prioritizează securitatea și extinderea Uniunii

Consolidarea securității și a capacității de apărare, precum și...

Inspecție la stații de alimentare auto, după sesizările șoferilor despre calitatea motorinei

Statul inițiază controale la stațiile de alimentare cu combustibil,...

Bugetul Procuraturii crește în 2026 cu 15 milioane de lei

Bugetul Procuraturii pentru anul curent depășește 519 milioane de...

Adunarea Națională a Franței a votat recunoașterea permiselor moldovenești

Adunarea Națională a Franței a aprobat Acordul cu Republica...

A fost suspendată ratificarea acordului UE-SUA, din cauza tensiunilor legate de Groenlanda

Ratificarea acordului comercial între Uniunea Europeană și Statele Unite...

Premierul Munteanu la Davos: România – principalul partener al Republicii Moldova

Republica Moldova construiește legături energetice, rutiere și educaționale cu...

ULTIMA ORĂ

Panicǎ la repetiția Paradei de 9 mai din Moscova: Militarii au fugit spre adăposturi

Repetiția secretă a Paradei Victoriei de la Moscova s-a încheiat cu o retragere în masă a soldaților. Rușii au încercat să repete parada de 9...

Reacția lui Vlad Plahotniuc după sentință: „Judecătorii au fost ținuți în șah de vettingul PAS”

Vlad Plahotniuc a reacționat după sentința pronunțată în prima instanță în dosarul său, calificând decizia drept „un triumf al puterii politice asupra legii” și...

Important

Panicǎ la repetiția Paradei de 9 mai din Moscova: Militarii au fugit spre adăposturi

Repetiția secretă a Paradei Victoriei de la Moscova s-a încheiat cu o retragere în masă a soldaților. Rușii au încercat să repete parada de 9 mai în capitală, însă participanții s-au dispersat pe fondul unei amenințări aeriene, scrie portalul Dialog.UA.

A murit Ted Turner, cunoscutul om de afaceri american și fondatorul CNN. Avea 87 de ani

Ted Turner, magnatul media care a pus bazele culturii moderne a știrilor non-stop prin lansarea canalului CNN, a încetat din viață. Decesul a fost confirmat de reprezentantul familiei, Phillip Evans. „Ted a fost un lider extrem de implicat și dedicat, curajos, îndrăzneț și mereu gata să riște, urmându-și propriul instinct”, a declarat Mark Thompson, director general și președinte al consiliului de administrație CNN. CNN a fost departe de a fi singurul...

(video) Ted Turner, fondatorul reţelei americane CNN, a murit la 87 de ani. Cine a fost omul care a revoluţionat televiziunea

Ted Turner, vizionarul care a redefinit industria media din Statele Unite și a pus bazele CNN, primul canal de știri cu program 24 de ore din țară, a murit miercuri, 6 mai, la vârsta de 87 de ani. Decesul a fost anunțat chiar de CNN, care a citat un comunicat al Turner Enterprises, scrie adevarul.ro.

Maia Sandu a primit-o la Chișinău pe Secretara de Stat a Carolinei de Nord

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a întâlnit astăzi, 6 mai, la Chișinău cu Elaine Marshall, Secretara de Stat a statului Carolina de Nord. Întrevederea a avut loc în contextul reuniunii Comitetului Bilateral Moldova — Carolina de Nord și marchează 25 de ani de parteneriat civil și 30 de ani de cooperare între Armata Națională a Republicii Moldova și Garda Națională a Carolinei de Nord. „Discuțiile au vizat mai multe domenii...

Absolvenții de la Medicină ar putea scăpa de obligația de a activa în mediul rural

Prevederea care obligă tinerii specialiști din sistemul medical să activeze în mediul rural, conform repartizării Ministerului Sănătății, ar putea fi eliminată, a anunțat ministrul Emil Ceban.

Consiliul orașului Sîngera solicită organizarea unui referendum local privind amplasarea uzinei de deșeuri

Consiliul orașului Sîngera a decis organizarea unui referendum local privind amplasarea uzinei de deșeuri în localitate. Primarul Valeriu Popa a anunțat că decizia privind desfășurarea plebiscitului a fost transmisă Comisiei Electorale Centrale (CEC), care a confirmat recepționarea demersului. Edilul afirmă că inițiativa autorităților locale vine după ce instituțiile de mediu ar fi eliberat autorizația pentru centrul de colectare și tratare a deșeurilor fără consultarea populației și a administrației publice...

Tigres de Monterrey s-a calificat în finala Cupei Campionilor zonei CONCACAF

Tigres de Monterrey s-a calificat în finala Cupei Campionilor zonei CONCACAF, echivalentul Ligii Campionilor în America de Nord. Echipa mexicană a eliminat în dublă manșă formația americană Soccer Club Nashville. După victoria cu 1:0 repurtată în deplasare, Tigres a câștigat cu același scor și pe teren propriu. Gazdele au marcat sigurul gol al întâlnirii de pe Estadio Universitario din Monterrey prin argentinianul Juan Brunetta, în minutul 68.