Condițiile meteo nefavorabile au afectat grav traficul în mai multe regiuni ale țării, unde ambulanțe și zeci de mijloace de transport au rămas blocate pe drumuri din cauza ghețușului și a stratului de zăpadă. În ultimele 24 de ore, salvatorii și pompierii IGSU au intervenit în aproape 90 de cazuri, peste 30 dintre acestea vizând deblocarea și tractarea vehiculelor, transmite IPN.
Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, în localitatea Hăsnășenii Mari din raionul Drochia, salvatorii au avut misiunea de a debloca o ambulanță care se deplasa spre un pacient și a derapat de pe drum din cauza ghețușului. O altă ambulanță, cu pacient, a fost tractată de salvatori în localitatea Susleni, raionul Orhei.
La Ialoveni, mai multe unități de transport, dintre care două autobuze, un camion și patru autovehicule, au avut nevoie de suport pentru a-și continua drumul. La Drochia, în localitatea Nicoreni, salvatorii au deblocat 10 automobile, iar alte trei autovehicule au fost tractate în localitatea Zăicani, raionul Râșcani.
Intervenții similare au avut loc în raioanele Glodeni, Sângerei, Ocnița, Edineț, precum și în municipiul Chișinău. În urma situațiilor de risc, nicio persoană nu a avut de suferit.
Salvatorii îndeamnă populația la responsabilitate maximă. În caz de situații de risc, persoanele sunt rugate să apeleze Serviciul 112.
The post Ambulanțe și mașini, blocate pe drumuri. Peste 30 de misiuni IGSU pentru tractare appeared first on ipn.md.