Peste 7 800 de consumatori, rămași fără curent, reconectați – date actualizate

Ministerul Energiei a venit cu date actualizate cu privire la numărul de consumatori care au rămas fără energie electrică în urma condițiilor meteo nefavorabile din după-amiaza zilei de joi. Potrivit instituției, este vorba despre mai bine de 7 800 de consumatori, care au fost reconectați integral la rețeaua electrică, transmite IPN.

Pe parcursul nopții au fost înregistrate deconectări, cauzate de rafalele puternice de vânt și depunerile de polei. Astfel, numărul total al consumatorilor afectați a ajuns la aproximativ 6 mii în aria de deservire a SA „RED-Nord” și 1 800 în aria SA „Premier Energy Distribution”.

Echipele de intervenție ale operatorilor sistemului de distribuție au acționat neîntrerupt pe parcursul nopții și al zilei de astăzi, fiind mobilizate în teren pentru remedierea operativă a avariilor apărute în rețelele electrice. Operatorii de distribuție gestionează cazuri unitare, care vizează remedierea avizelor privind deranjamentele în rețelele de joasă tensiune (0,4 kV).

Ministerul Energiei precizează că continuă să monitorizeze situația din teritoriu.

The post Peste 7 800 de consumatori, rămași fără curent, reconectați – date actualizate appeared first on ipn.md.

ULTIMA ORĂ

Starea militarului rănit cu arma rămâne critică

Militarul care s-a rănit cu arma este în stare...

Președinția cipriotă a Consiliului UE prioritizează securitatea și extinderea Uniunii

Consolidarea securității și a capacității de apărare, precum și...

Inspecție la stații de alimentare auto, după sesizările șoferilor despre calitatea motorinei

Statul inițiază controale la stațiile de alimentare cu combustibil,...

Bugetul Procuraturii crește în 2026 cu 15 milioane de lei

Bugetul Procuraturii pentru anul curent depășește 519 milioane de...

Adunarea Națională a Franței a votat recunoașterea permiselor moldovenești

Adunarea Națională a Franței a aprobat Acordul cu Republica...

A fost suspendată ratificarea acordului UE-SUA, din cauza tensiunilor legate de Groenlanda

Ratificarea acordului comercial între Uniunea Europeană și Statele Unite...

Premierul Munteanu la Davos: România – principalul partener al Republicii Moldova

Republica Moldova construiește legături energetice, rutiere și educaționale cu...

ULTIMA ORĂ

Şeful legislativului, Igor Grosu, participă la Conferința președinților de Parlamente din statele UE la Copenhaga

Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, se află într-o vizită oficială în Danemarca, unde participă la Conferința Președinților de Parlamente din statele membre ale Uniunii...

VIDEO | Alexandru Berlinschii acuză CEC de influență politică după excluderea unui candidat la Orhei

Deputatul Partidului Nostru, Alexandru Berlinschii, fost secretar al Comisiei Electorale Centrale, acuză CEC că ar acționa sub influență politică, după eliminarea din cursa pentru...

Important

Şeful legislativului, Igor Grosu, participă la Conferința președinților de Parlamente din statele UE la Copenhaga

Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, se află într-o vizită oficială în Danemarca, unde participă la Conferința Președinților de Parlamente din statele membre ale Uniunii Europene și statele candidate. Evenimentul reprezintă o platformă...

Agenda evenimentelor, luni, 4 mai

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, participă la Summitul Comunității Politice Europene, găzduit la Erevan de Prim-ministrul Armeniei, Nikol Pașinian. Maia Sandu va co-prezida, alături de Președintele Franței, Emmanuel Macron, o sesiune dedicată reziliențe...

BTA: Președintele Bulgariei și premierul Armeniei au semnat o declarație de parteneriat strategic

Președinta Bulgariei, Iliana Iotova, și prim-ministrul Armeniei, Nikol Pașinian, au semnat duminică, la Erevan, o Declarație comună privind parteneriatul strategic dintre cele două țări, a anunțat serviciul de presă al președinției. Părțile și-au exprimat speranț...

ONU avertizează că fără presă liberă nu pot exista drepturi, dezvoltare și pace

Libertatea presei este o condiție esențială pentru existența drepturilor fundamentale, a dezvoltării durabile și a păcii, a declarat secretarul general al Organizația Națiunilor Unite, Antonio Guterres, cu ocazia Zilei Mondiale a Libertății Presei, marcată anual pe 3 ...

Peste 600 de studenți și profesori din România și Republica Moldova se reunesc la București pentru ediția 36 a Agronomiadei

Peste 600 de studenți și cadre didactice din România și Republica Moldova vor participa, în perioada 8–10 mai, la cea de-a 36-a ediție a Agronomiadei, una dintre cele mai importante competiții profesional-științifice și sportive din mediul academic agron...

Agricultura modernă prinde rădăcini: O antreprenoare din R. Moldova exportă 99% din producție în UE

O fermieră din Republica Moldova a reușit să transforme o afacere agricolă într-un model de succes orientat spre export, după ce a implementat tehnologii moderne, a obținut certificări internaționale riguroase și a beneficiat de sprijin financiar european și național. Este vorba despre Zinaida Plămădeală, care gestionează culturi extinse și infrastructură performantă, livrând aproape întreaga producție pe piața Uniunii Europene.

Agricultura modernă prinde rădăcini: O antreprenoare din R. Moldova exportă 99% din producție în UE

O fermieră din Republica Moldova a reușit să transforme o afacere agricolă într-un model de succes orientat spre export, după ce a implementat tehnologii moderne, a obținut certificări internaționale riguroase și a beneficiat de sprijin financiar european și național. Este vorba despre Zinaida Plămădeală, care gestionează culturi extinse și infrastructură performantă, livrând aproape întreaga producție pe piața Uniunii Europene.