Tânăr, condamnat pentru escrocherii cu criptomonede

Un tânăr de 26 de ani a fost condamnat pentru escrocherii online prin tranzacții fictive cu criptomonede, prejudiciul fiind estimat la peste 700 de mii de lei. Instanța l-a amendat cu 50 de mii de lei și l-a privat pentru patru ani de dreptul de a ocupa funcții ce implică administrarea banilor și bunurilor materiale, transmite IPN.

Potrivit Procuraturii Generale, în august 2022, inculpatul a pus în aplicare o schemă frauduloasă de tranzacționare a criptomonedei USDT, folosind aplicația Telegram. Acesta s-a înregistrat într-un grup specializat și a creat conturi false pentru vânzări și cumpărări de monedă virtuală.

Într-un episod, tânărul a simulat negocieri între două persoane, fără ca acestea să știe despre rolul său real. Victima s-a întâlnit cu inculpatul în apropierea Pieței Centrale din Chișinău pentru a efectua schimbul de numerar, însă ulterior s-a constatat că transferul a fost direcționat către un alt cont. Prejudiciul cauzat într-un singur caz a depășit 15 mii de dolari.

Aceeași metodă a fost utilizată și în cazul altor două victime, iar în total prejudiciul material a fost estimat la peste 700 de mii de lei. În cadrul procesului de judecată, inculpatul și-a recunoscut integral vina și a restituit banii victimelor.

The post Tânăr, condamnat pentru escrocherii cu criptomonede appeared first on ipn.md.

ULTIMA ORĂ

Starea militarului rănit cu arma rămâne critică

Militarul care s-a rănit cu arma este în stare...

Președinția cipriotă a Consiliului UE prioritizează securitatea și extinderea Uniunii

Consolidarea securității și a capacității de apărare, precum și...

Inspecție la stații de alimentare auto, după sesizările șoferilor despre calitatea motorinei

Statul inițiază controale la stațiile de alimentare cu combustibil,...

Bugetul Procuraturii crește în 2026 cu 15 milioane de lei

Bugetul Procuraturii pentru anul curent depășește 519 milioane de...

Adunarea Națională a Franței a votat recunoașterea permiselor moldovenești

Adunarea Națională a Franței a aprobat Acordul cu Republica...

A fost suspendată ratificarea acordului UE-SUA, din cauza tensiunilor legate de Groenlanda

Ratificarea acordului comercial între Uniunea Europeană și Statele Unite...

Premierul Munteanu la Davos: România – principalul partener al Republicii Moldova

Republica Moldova construiește legături energetice, rutiere și educaționale cu...

ULTIMA ORĂ

Şeful legislativului, Igor Grosu, participă la Conferința președinților de Parlamente din statele UE la Copenhaga

Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, se află într-o vizită oficială în Danemarca, unde participă la Conferința Președinților de Parlamente din statele membre ale Uniunii...

VIDEO | Alexandru Berlinschii acuză CEC de influență politică după excluderea unui candidat la Orhei

Deputatul Partidului Nostru, Alexandru Berlinschii, fost secretar al Comisiei Electorale Centrale, acuză CEC că ar acționa sub influență politică, după eliminarea din cursa pentru...

Important

Şeful legislativului, Igor Grosu, participă la Conferința președinților de Parlamente din statele UE la Copenhaga

Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, se află într-o vizită oficială în Danemarca, unde participă la Conferința Președinților de Parlamente din statele membre ale Uniunii Europene și statele candidate. Evenimentul reprezintă o platformă...

Agenda evenimentelor, luni, 4 mai

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, participă la Summitul Comunității Politice Europene, găzduit la Erevan de Prim-ministrul Armeniei, Nikol Pașinian. Maia Sandu va co-prezida, alături de Președintele Franței, Emmanuel Macron, o sesiune dedicată reziliențe...

BTA: Președintele Bulgariei și premierul Armeniei au semnat o declarație de parteneriat strategic

Președinta Bulgariei, Iliana Iotova, și prim-ministrul Armeniei, Nikol Pașinian, au semnat duminică, la Erevan, o Declarație comună privind parteneriatul strategic dintre cele două țări, a anunțat serviciul de presă al președinției. Părțile și-au exprimat speranț...

ONU avertizează că fără presă liberă nu pot exista drepturi, dezvoltare și pace

Libertatea presei este o condiție esențială pentru existența drepturilor fundamentale, a dezvoltării durabile și a păcii, a declarat secretarul general al Organizația Națiunilor Unite, Antonio Guterres, cu ocazia Zilei Mondiale a Libertății Presei, marcată anual pe 3 ...

Peste 600 de studenți și profesori din România și Republica Moldova se reunesc la București pentru ediția 36 a Agronomiadei

Peste 600 de studenți și cadre didactice din România și Republica Moldova vor participa, în perioada 8–10 mai, la cea de-a 36-a ediție a Agronomiadei, una dintre cele mai importante competiții profesional-științifice și sportive din mediul academic agron...

Agricultura modernă prinde rădăcini: O antreprenoare din R. Moldova exportă 99% din producție în UE

O fermieră din Republica Moldova a reușit să transforme o afacere agricolă într-un model de succes orientat spre export, după ce a implementat tehnologii moderne, a obținut certificări internaționale riguroase și a beneficiat de sprijin financiar european și național. Este vorba despre Zinaida Plămădeală, care gestionează culturi extinse și infrastructură performantă, livrând aproape întreaga producție pe piața Uniunii Europene.

Agricultura modernă prinde rădăcini: O antreprenoare din R. Moldova exportă 99% din producție în UE

O fermieră din Republica Moldova a reușit să transforme o afacere agricolă într-un model de succes orientat spre export, după ce a implementat tehnologii moderne, a obținut certificări internaționale riguroase și a beneficiat de sprijin financiar european și național. Este vorba despre Zinaida Plămădeală, care gestionează culturi extinse și infrastructură performantă, livrând aproape întreaga producție pe piața Uniunii Europene.