Negocierile de aderare la UE: oportunități, capacități, provocări și manipulări. Dezbatere IPN

De la statutul de țară candidată și procesul de screening, până la reformele necesare și valorile fundamentale ale Uniunii Europene. Subiectele au fost abordate în cadrul dezbaterii publice: „Negocierile de aderare la UE: oportunități și capacități, provocări și manipulări”, organizată de Agenția de presă IPN. Experții au vorbit de asemenea despre etapele tehnice și politice ale negocierilor de aderare, responsabilitățile asumate de Republica Moldova și importanța respectării statului de drept și a democrației în parcursul european.

Expertul Igor Boțan a precizat că succesul parcursului european al Republicii Moldova depinde nu doar de îndeplinirea formală a etapelor tehnice, ci și de voința politică reală de a implementa reforme durabile.

„Un stat candidat la aderare la UE este o țară care a depus cererea de aderare și a primit acest statut de la Consiliul European, angajându-se să îndeplinească criteriile de la Copenhaga (democrație, stat de drept, economie de piață) și să alinieze legislația națională cu cea europeană (acquis-ul comunitar) prin reforme profunde, pregătindu-se astfel pentru a deveni membru deplin al Uniunii Europene”, a explicat expertul permanent al proiectului, Igor Boțan.

Referindu-se la etapele concrete ale negocierilor și la semnificația procesului de screening, experta Carolina Bogatiuc a subliniat că acesta este un pas important, dar nu echivalează cu aderarea propriu-zisă.

„Negocierile de aderare sunt un proces politic și tehnic care verifică cât de pregătit este un stat pentru a aplica regulile și standardele UE. Auzim că Republica Moldova a finalizat etapa de screening. Aceasta este o etapă premergătoare pentru deschiderea negocierilor de aderare. Screeningul evaluează cât din legislația UE este lipsă în legislația noastră și ce trebuie să preluăm din legislația europeană. Urmare a procesului de screening sunt setate reformele pe care Republica Moldova trebuie să le implementeze. Finalizarea negocierilor nu înseamnă aderarea în sine. După semnarea Tratatului de Aderare este nevoie de o perioadă în care fiecare stat membru UE trebuie să ratifice Tratatul de Aderare”, a explicat co-fondatoarea Mișcării Civice „Inițiativa Europeană”, Carolina Bogatiuc.

Expertul Eugen Muravschi a explicat structura negocierilor de aderare, organizată pe clustere tematice și a precizat că Uniunea Europeană pune un accent deosebit pe statul de drept și democrație.

„Clusterele sunt grupuri tematice. Legislația europeană este structurată în capitole tematice. Unul dintre clustere vizează valorile fundamentale. Este vorba despre statul de drept, drepturile omului, pluralismul, instituțiile democratice. Aceste lucruri sunt extrem de importante pentru că Uniunea Europeană nu este doar o uniune economică, este și o uniune de valori. Pentru UE este important ca un stat care aderă la UE să fie un stat democratic, funcțional, unde sunt respectate drepturile omului și pluralismul politic. UE nu vrea să se trezească cu un Lukașenko în interiorul ei”, a explicat expertul Comunității WatcDog, Eugen Muravschi.

Dezbaterea publică la tema „Negocierile de aderare la UE: oportunități și capacități, provocări și manipulări” este ediția a 340-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”. Proiectul este susținut de Fundația germană Hanns Seidel.

The post Negocierile de aderare la UE: oportunități, capacități, provocări și manipulări. Dezbatere IPN appeared first on ipn.md.

ULTIMA ORĂ

Starea militarului rănit cu arma rămâne critică

Militarul care s-a rănit cu arma este în stare...

Președinția cipriotă a Consiliului UE prioritizează securitatea și extinderea Uniunii

Consolidarea securității și a capacității de apărare, precum și...

Inspecție la stații de alimentare auto, după sesizările șoferilor despre calitatea motorinei

Statul inițiază controale la stațiile de alimentare cu combustibil,...

Bugetul Procuraturii crește în 2026 cu 15 milioane de lei

Bugetul Procuraturii pentru anul curent depășește 519 milioane de...

Adunarea Națională a Franței a votat recunoașterea permiselor moldovenești

Adunarea Națională a Franței a aprobat Acordul cu Republica...

A fost suspendată ratificarea acordului UE-SUA, din cauza tensiunilor legate de Groenlanda

Ratificarea acordului comercial între Uniunea Europeană și Statele Unite...

Premierul Munteanu la Davos: România – principalul partener al Republicii Moldova

Republica Moldova construiește legături energetice, rutiere și educaționale cu...

ULTIMA ORĂ

Incendiu la Parcani: un șopron a ars aproape complet, 10 găini salvate

Un incendiu a izbucnit în seara zilei de 2 mai în localitatea Parcani, din regiunea transnistreană. Un șopron a fost cuprins de flăcări. Potrivit informațiilor,...

VIDEO | Alexandru Berlinschii acuză CEC de influență politică după excluderea unui candidat la Orhei

Deputatul Partidului Nostru, Alexandru Berlinschii, fost secretar al Comisiei Electorale Centrale, acuză CEC că ar acționa sub influență politică, după eliminarea din cursa pentru...

Important

Incendiu la Parcani: un șopron a ars aproape complet, 10 găini salvate

Un incendiu a izbucnit în seara zilei de 2 mai în localitatea Parcani, din regiunea transnistreană. Un șopron a fost cuprins de flăcări. Potrivit informațiilor, pompierii au fost alertați de vecini, care au observat focul și au încercat să-l stingă până la sosirea echipajelor, folosind un furtun. În momentul izbucnirii incendiului, proprietarii nu se aflau acasă. La fața locului au intervenit două echipaje de pompieri. În timpul intervenției, salvatorii au reușit...

Uniunea Europeană susține munca jurnaliștilor moldoveni pentru a asigura accesul tuturor cetățenilor la informații obiective

Republica Moldova continuă să își consolideze poziția pe harta democrațiilor europene prin progrese notabile în domeniul libertății de exprimare. Într-o perioadă în care accesul la informații verificate este vital, mass-media din țara noastră de...

Uniunea Europeană susține munca jurnaliștilor moldoveni pentru a asigura accesul tuturor cetățenilor la informații obiective

Republica Moldova continuă să își consolideze poziția pe harta democrațiilor europene prin progrese notabile în domeniul libertății de exprimare. Într-o perioadă în care accesul la informații verificate este vital, mass-media din țara noastră de...

Osmochescu, la Reinvent Moldova 2.0: „Prosperitatea nu vine din dorințe”

Prosperitatea economică nu poate fi construită pe așteptări pasive, ci pe acțiuni concrete și rapide, a declarat ministrul Economiei, Eugen Osmochescu, în cadrul evenimentului organizat de Grupul Media Realitatea „Reinvent Moldova 2.0”. Oficialul a subliniat că este „mult mai ușor să canalizezi acțiunile spre un rezultat corect decât să nu faci nimic”, insistând că atât statul, cât și societatea și mediul privat trebuie să adopte o atitudine proactivă. „Prosperitatea nu este...

(video) „Sper că nu e adevărat”. Cum comentează Maia Sandu suspiciunile că Dumitru Vartic „ar fi protejat” de instituțiile de drept

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat că nu există tentative de mușamalizare în cazul decesului Ludmila Vartic și că ancheta trebuie să se desfășoare corect. „Este, ca în toate cazurile, important să se facă lumină și să se facă dreptate în acest caz”, a spus șefa statului la interviul „Jurnal politic”.

Robert Fico va merge pentru prima dată la Kiev de când a început războiul

Prim-ministrul slovac, Robert Fico, a anunţat sâmbătă că se va deplasa la Kiev în urma unei discuţii telefonice cu preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, Slovacia şi Ucraina exprimându-şi voinţa de a-şi îmbunătăți relaţiile, relatează AFP. „Vom continua formatul reuniunilor comune ale guvernului şi vom face, de asemenea, vizite reciproce în capitalele noastre”, a afirmat, într-un comunicat, Robert Fico, care a evitat până în prezent să se deplaseze la Kiev. „Am confirmat că...

Trump susține că Iranul nu a „plătit încă un preț suficient de mare”. SUA, sceptice față de oferta Teheranului

Donald Trump a declarat sâmbătă că urmează să analizeze o nouă propunere de pace venită din partea Teheranului, însă și-a exprimat scepticismul în privința șanselor acesteia, afirmând că Iranul nu a „plătit încă un preț suficient de mare”, scrie adevărul.ro.