Negocierile tehnice cu UE au loc constant. Cele politice urmează a fi deblocate – expert

Derularea negocierilor tehnice reprezintă un semnal clar de sprijin din partea Uniunii Europene și o oportunitate pentru Republica Moldova de a continua reformele necesare, în așteptarea unui consens politic la nivel european. Opinia aparține expertului Eugen Muravschi și a fost exprimată în cadrul dezbaterii publice: „Negocierile de aderare la UE: oportunități și capacități, provocări și manipulări”, organizată de Agenția de Presă IPN. Expertul a explicat diferența dintre negocierile tehnice și cele politice și rolul instituțiilor europene în tot acest proces.

În contextul discuțiilor privind stadiul actual al negocierilor de aderare, Eugen Muravschi a explicat că procesul include două componente distincte: tehnică și politică, etape care nu trebuie confundate sau ierarhizate greșit.

„Există o distincție dintre negocierile tehnice și cele politice. Să fie clar, negocierile tehnice nu sunt un fel de premiu de consolare, adică, „dacă nu am reușit să deschidem negocierile politice, atunci să aibă loc măcar negocierile tehnice”. Nu este așa. Negocierile tehnice sunt indispensabile. Oricum ar trebui să trecem prin aceste negocieri tehnice. Ele sunt obligatorii și este un gest enorm de suport din partea UE. UE a stabilit că, până este găsit un consens politic, procesul să nu fie blocat, ci să aibă loc negocierile tehnice”, a explicat expertul.

Referindu-se la beneficiile acestui format de lucru, expertul a subliniat că negocierile tehnice permit Republicii Moldova să avanseze în implementarea reformelor și să fie mai bine pregătită pentru etapele ulterioare ale procesului de aderare.

„În cadrul negocierilor tehnice noi ne facem tema pentru acasă în avans. Pentru că după negocierile politice, oricum ar fi urmat negocierile tehnice. Noi facem lucrurile în avans, ceea ce înseamnă că nu stăm pe loc, ci progresăm. Faptul că UE a găsit această soluție este un semnal politic. Majoritatea țărilor UE vor ca Moldova să adere”, a mai spus Eugen Muravschi.

Totodată, Eugen Muravschi a precizat că, deși procesul tehnic este în plină desfășurare, componenta politică rămâne temporar blocată, iar soluționarea acestei situații nu depinde de autoritățile de la Chișinău.

„Procesul de negociere tehnică este în derulare. Componenta politică este amânată. Se găsesc soluții ca să ne mișcăm înainte. Negocierile politice sunt cele care dau un start oficial și un final oficial. În tot acest timp, negocierile tehnice au loc constant. Va trebui să existe o soluție pentru deblocarea negocierilor politice, dar asta nu ține de competența Chișinăului, ci de țările membre și de instituțiile europene”, a punctat Muravschi.

Dezbaterea publică la tema: „Negocierile de aderare la UE: oportunități și capacități, provocări și manipulări” este ediția a 340-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”. Proiectul este susținut de Fundația germană Hanns Seidel.

The post Negocierile tehnice cu UE au loc constant. Cele politice urmează a fi deblocate – expert appeared first on ipn.md.

ULTIMA ORĂ

Starea militarului rănit cu arma rămâne critică

Militarul care s-a rănit cu arma este în stare...

Președinția cipriotă a Consiliului UE prioritizează securitatea și extinderea Uniunii

Consolidarea securității și a capacității de apărare, precum și...

Inspecție la stații de alimentare auto, după sesizările șoferilor despre calitatea motorinei

Statul inițiază controale la stațiile de alimentare cu combustibil,...

Bugetul Procuraturii crește în 2026 cu 15 milioane de lei

Bugetul Procuraturii pentru anul curent depășește 519 milioane de...

Adunarea Națională a Franței a votat recunoașterea permiselor moldovenești

Adunarea Națională a Franței a aprobat Acordul cu Republica...

A fost suspendată ratificarea acordului UE-SUA, din cauza tensiunilor legate de Groenlanda

Ratificarea acordului comercial între Uniunea Europeană și Statele Unite...

Premierul Munteanu la Davos: România – principalul partener al Republicii Moldova

Republica Moldova construiește legături energetice, rutiere și educaționale cu...

ULTIMA ORĂ

FOTO // Patruzeci de elevi din întreaga țară au fost premiați pentru performanțe deosebite la Olimpiada Republicană de Limba română

Excelența în educație și dragostea pentru graiul matern au fost celebrate la Chișinău, unde 40 de elevi au fost laureați în cadrul Olimpiadei Republicane la...

VIDEO | Alexandru Berlinschii acuză CEC de influență politică după excluderea unui candidat la Orhei

Deputatul Partidului Nostru, Alexandru Berlinschii, fost secretar al Comisiei Electorale Centrale, acuză CEC că ar acționa sub influență politică, după eliminarea din cursa pentru...

Important

FOTO // Patruzeci de elevi din întreaga țară au fost premiați pentru performanțe deosebite la Olimpiada Republicană de Limba română

Excelența în educație și dragostea pentru graiul matern au fost celebrate la Chișinău, unde 40 de elevi au fost laureați în cadrul Olimpiadei Republicane la Limba și literatura română (limba de instruire). Competiția, desfășurată în perioada 30...

Maia Sandu, după vizita la Cernobîl: „Dacă pagubele provocate de Rusia nu sunt reparate până în 2030, ne vom confrunta din nou cu emisii...

Atacurile armatei ruse din 2024 au afectat siguranța centralei de la Cernobîl, iar daunele create necesită măsuri urgente până în 2030. În caz contrar, există riscul unor emisii radioactive periculoase pentru întreaga regiune, inclusiv pentru Republica Moldova, avertizează președinta Maia Sandu, care a întreprins, pe 26 aprilie curent, o vizită la Cernobîl pentru a comemora victimele catastrofei nucleare produse acum 40 de ani.

Criuleni: „Radio Liceu FM” din Cruglic, creat de elevi cu sprijinul UNICEF

Elevii Liceului Teoretic din satul Cruglic, raionul Criuleni, și-au inaugurat propriul post de radio școlar, unde produc și difuzează emisiuni, spoturi audio și podcasturi dedicate vieții instituției. Proiectul, intitulat „Radio Liceu FM, vocea care ne unește”, a fost realizat prin programul social Upshift, susținut de UNICEF și implementat în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova.

Petrocubul, la o victorie de titlu

Fotbaliștii clubului Petrocub Hâncești sunt tot mai aproape de a cuceri cel de-al doilea lor titlu de campioni ai Republicii Moldova la fotbal. În derby-ul etapei a 8-a a Superligii, „petroliștii" au surclasat cu 3:0 în deplasare pe Milsami Orhei și și-au păstrat avansul de 5 puncte în fruntea clasamentului. Fundașul central Cătălin Cucoș a deschis scorul în minutul 67 cu o lovitură de cap.

Republica Moldova şi Japonia consolidează cooperarea pentru intervenții mai rapide și servicii de urgență modernizate

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a găzduit astăzi vizita ministrului Afacerilor Interne și Comunicațiilor al Japoniei, Yoshimasa Hayashi, în cadrul unui dialog dedicat consolidării cooperării bilaterale în domeniul situațiilor de urgență, securității și...

Conducerea țării de Ziua Libertății Presei: Protejarea adevărului rămâne o responsabilitate a întregii societăți

Conducerea Republica Moldova a transmis mesaje de apreciere pentru jurnaliști cu ocazia Ziua Internațională a Libertății Presei, evidențiind importanța unei prese libere pentru funcționarea democrației. Președinta Maia Sandu a declarat că o democrație poate rezista doar prin existența unor jurnaliști „curajoși, corecți și dedicați”, mulțumind profesioniștilor din mass-media pentru contribuția lor la apărarea valorilor democratice. Șefa statului a subliniat că presa din Moldova a avut un rol important în consolidarea...

Conducerea țării de Ziua Libertății Presei: Protejarea adevărului rămâne o responsabilitate a întregii societăți

Conducerea Republica Moldova a transmis mesaje de apreciere pentru jurnaliști cu ocazia Ziua Internațională a Libertății Presei, evidențiind importanța unei prese libere pentru funcționarea democrației. Președinta Maia Sandu a declarat că o democrație poate rezista doar prin existența unor jurnaliști „curajoși, corecți și dedicați”, mulțumind profesioniștilor din mass-media pentru contribuția lor la apărarea valorilor democratice. Șefa statului a subliniat că presa din Moldova a avut un rol important în consolidarea...