VIDEO | Partidul Nostru a solicitat Guvernului explicații privind reevaluarea imobilelor

Fracțiunea parlamentară Partidul Nostru a adresat o interpelare Guvernului, solicitând clarificări cu privire la modul în care a fost efectuată reevaluarea bunurilor imobiliare. Despre acest lucru a anunțat vicepreședinta fracțiunii, Elena Grițco, în cadrul emisiunii de la TV8.

Deputata a recunoscut că reevaluarea era necesară, întrucât nu a mai fost realizată de foarte mult timp, însă autoritățile trebuiau să ia în calcul consecințele pentru cetățeni.

„Există un impozit pe lux, aplicat bunurilor imobiliare cu o valoare de peste 3,2 milioane de lei. Mulți cetățeni, inclusiv pensionari, au constatat că, în urma reevaluării, imobilele lor se încadrează în acest impozit de lux. Într-o situație similară s-a pomenit o categorie foarte largă de persoane”, a explicat Grițco.

Ea a menționat că ministrul Finanțelor a declarat că este necesară majorarea, în Codul fiscal, a pragului de la care un imobil este considerat de lux, astfel încât acest impozit să vizeze doar persoanele cu adevărat înstărite.

„În elaborarea acestei baze de date au fost investite sute de milioane de lei – ea trebuia din start să țină cont de factorii sociali și de alți indicatori, nu să se ajungă acum în situația în care oamenii s-au trezit că apartamentul lor dintr-un bloc vechi valorează milioane”, a subliniat Elena Grițco.

Totodată, ea a accentuat că autoritățile centrale, ca de obicei, transferă responsabilitatea pentru consecințe asupra primăriilor.

„Așteptăm un răspuns oficial din partea Guvernului și vom insista asupra prevenirii unor consecințe nedrepte pentru cetățeni”, a conchis Elena Grițco.

ULTIMA ORĂ

Renato Usatîi propune două soluții pentru recuperarea banilor pierduți de victimele escrocheriilor online

Liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, anunță două soluții prin...

VIDEO | Renato Usatîi cere investigarea unei rețele internaționale care ar fi prejudiciat mii de cetățeni moldoveni

Președintele Partidului Nostru, Renato Usatîi, a declarat că victime...

Deputata Partidului Nostru, Elena Grițco, a fost aleasă în Consiliul de Coordonare al Platformei Deputatelor din Parlament

Vicepreședinta fracțiunii parlamentare „Partidul Nostru”, Elena Grițco, a fost...

VIDEO | Deputatul Partidului Nostru, Serghei Ivanov, alături de fermierii protestatari: Nu suferă doar agricultorii, ci întreaga țară!

Deputatul Partidului Nostru, Serghei Ivanov, președintele Comisiei agricultură și...

ULTIMA ORĂ

Negocierile dintre SUA și Iran s-au încheiat, discuțiile tehnice vor continua

O declarație a mediatorilor Pakistan și Qatar a precizat că celula va include guvernul libanez și va „asigura respectarea încheierii operațiunilor militare din Liban”. Rămâne,...

VIDEO | Ion Ceban atacă reforma fiscală a PAS: „Viața în Moldova se va scumpi cu 20%. Oamenii cu venituri mici nu vor face...

Primarul general al Chișinăului și liderul MAN, Ion Ceban, a atacat vehement pachetul de modificări fiscale propus de Guvernul PAS, avertizând că prețurile vor...

Important

Negocierile dintre SUA și Iran s-au încheiat, discuțiile tehnice vor continua

O declarație a mediatorilor Pakistan și Qatar a precizat că celula va include guvernul libanez și va „asigura respectarea încheierii operațiunilor militare din Liban”. Rămâne, însă neclar dacă acest lucru va fi suficient pentru a opri luptele dintre miliția Hezbollah, susținută de Iran, și Israel, care ocupă Libanul și insistă că trebuie să mențină mână liberă pentru a ataca militanții care lansează atacuri în nordul Israelului, relatează AP. Discuțiile au...

Retailerii europeni cer exceptarea reclamelor generate de AI de la noile reguli de transparenţă ale Uniunii Europene

Asociaţia europeană a comercianţilor EuroCommerce, ai cărei membri includ Amazon, H&M, Inditex şi Ikea, solicită Comisiei Europene să excepteze reclamele generate cu ajutorul inteligenţei artificiale de la obligaţia de a indica în mod explicit utilizarea AI, transmite Reuters.The post Retailerii europeni cer exceptarea reclamelor generate de AI de la noile reguli de transparenţă ale Uniunii Europene first appeared on Nexta.ro.

Columbia: Abelardo de la Espriella, candidat de dreapta susţinut de Trump, a câştigat alegerile prezidenţiale

Avocatul anti-sistem susţinut de Statele Unite, Abelardo de la Espriella, a câştigat duminică al doilea tur al alegerilor prezidenţiale din Columbia, deplasând ţara, afectată de violenţele grupărilor armate, brusc spre dreapta.The post Columbia: Abelardo de la Espriella, candidat de dreapta susţinut de Trump, a câştigat alegerile prezidenţiale first appeared on Nexta.ro.

Columbia: Abelardo de la Espriella, candidat de dreapta susţinut de Trump, a câştigat alegerile prezidenţiale

Avocatul anti-sistem susţinut de Statele Unite, Abelardo de la Espriella, a câştigat duminică al doilea tur al alegerilor prezidenţiale din Columbia, deplasând ţara, afectată de violenţele grupărilor armate, brusc spre dreapta.The post Columbia: Abelardo de la Espriella, candidat de dreapta susţinut de Trump, a câştigat alegerile prezidenţiale first appeared on Nexta.ro.

Israelul anunţă ridicarea restricţiilor privind adunările publice legate de război în nordul ţării

Israelul a anunţat că toate restricţiile privind adunările publice legate de războiul cu Hezbollah-ul pro-iranian vor fi ridicate în nordul ţării, în apropierea graniţei cu Libanul, începând de luni.The post Israelul anunţă ridicarea restricţiilor privind adunările publice legate de război în nordul ţării first appeared on Nexta.ro.

Razii de amploare în Rusia, unde bărbații sunt duși cu forţa la sediile birourilor de informare-recrutare

Razii de amploare au loc în Penza, Rusia, unde bărbații sunt reţinuţi direct în stradă şi duși la birourile de informare-recrutare și forțați să semneze contracte cu Ministerul rus al Apărării, scrie publicația Meduza. În oraşul Penza, birourile de informare-recrutare, împreună cu forțele ruse de securitate, efectuează razii de mare amploare. Aceste informaţii au devenit …The post Razii de amploare în Rusia, unde bărbații sunt duși cu forţa la...

Germania ar putea majora vârsta de pensionare la 70 de ani şi crea un fond public de pensii după modelul Suediei

Germania analizează o reformă majoră a sistemului de pensii, care ar putea duce la creşterea graduală a vârstei de pensionare până la 70 de ani şi la înfiinţarea unui fond public de investiţii pentru susţinerea pensiilor viitoare, potrivit unor surse familiarizate cu propunerile unei comisii guvernamentale, transmite Reuters.The post Germania ar putea majora vârsta de pensionare la 70 de ani şi crea un fond public de pensii după modelul...