VIDEO Irina Vlah: Guvernarea PAS pregăteşte o nouă lovitură – salarii pentru „oamenii buni” din credite externe

Irina Vlah, liderul Partidului Republican „Inima Moldovei”, spune că „guvernarea PAS pregăteşte o nouă lovitură – salarii pentru „oamenii buni” din credite externe”.

„În scurt timp, numărul de angajaţi ai Cancelariei de Stat urmează să crească cu 56 persoane. Iar pentru întreţinerea acestora (salarii şi condiţii de muncă) numai în următoarele nouă luni va fi nevoie de circa 21 milioane de lei.

Un calcul elementar arată că fiecare din aceşti noi angajaţi ne va costa doar în 2026 circa 375 000 lei sau aproape 42 mii de lei pe lună. Dar bani în buget pentru aceasta nu sunt prevăzuţi. Astfel, că ei urmează să fie finanţaţi din banii atraşi ca şi credite. Cel mai probabil, din creditul se circa 1,5 miliarde de euro de la Uniunea Europeană.

Cu ce concret se vor ocupa aceşti oamenii, nu se ştie. Oficial, se spune că noii angajaţi se vor ocupa de integrare europeană. Adică, acelaşi etern refren – orice interes ascuns al guvernării e camuflat sub integrare europeană”, a declarat ea.

Politiciana a spus că nu este greu să ne dăm seama cine vor fi angajaţii Cancelariei de Stat, care vor primi salarii din banii atraşi ca şi credite.

„Urmăriţi atent procesul de angajare şi vă veţi convinge că, în mare parte, va fi vorba de rude, prieteni, ONG-iști sau de activişti apropiaţi puterii. De ce să-ţi plăteşti activiştii din banii proprii, dacă o poţi face din banii pe care cetăţenii îi vor întoarce cu procente?!”, a mai menționat liderul politic.

Potrivit Irinei Vlah, se creează impresia că PAS face un test şi, dacă acesta va arăta că poţi achita salarii bune apropiaţilor din credite, la anul o mulţime de „oameni buni” vor fi angajaţi de PAS la stat cu salarii grase, din credite, iar acestea vor fi achitate ulterior de către cetăţeni şi încă cu procente.

„Iată aşa arată vremurile bune. Dar nu pentru toţi, ci doar pentru „oamenii buni”!”, a subliniat politiciana.

ULTIMA ORĂ

VIDEO: O nouă acțiune de salubrizare. Irina Vlah: „Am pus în ordine acest obelisc comemorativ înainte de Ziua Victoriei”

Irina Vlah, liderul Partidului Republican „Inima Moldovei”, după ce...

Blogul lui Luchianiuc: Epopeea Băncii de Economii SA – „pâine și circ”

Cum se distrage atenția publicului de la adevăratele probleme...

VIDEO | Comisia securitate națională a susținut un nou proiect al Partidului Nostru care vine în sprijinul diasporei

Comisia securitate națională, apărare și ordine publică a examinat...

Doru Petruți: „Ipocrizia pare deja marcă înregistrată în discursul public”

Directorul IMAS, Doru Petruți, critică lipsa de coerență instituțională...

Victoria Furtună propune instituționalizarea opoziției parlamentare: „Avem nevoie de pârghii reale, nu de decor politic”

Președinta Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, solicită instituționalizarea opoziției...

ULTIMA ORĂ

Ancheta SIS pe cazul lui Balan a pornit de la suspiciuni interne și a fost confirmată de parteneri externi. Musteață: „Este un trădător

Ancheta în cazul fostului director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate (SIS), Alexandru Balan, a fost declanșată după ce, încă din 2022–2023, în interiorul...

VIDEO | MAN a solicitat audierea în Parlament a Ministrului Mediului pe cazul catastrofei ecologice de la Sîngera

Deputata MAN, Olga Ursu a solicitat în plenul Parlamentului audierea Ministrului Mediului în contextul catastrofei ecologice de la Sîngera. Olga Ursu a declarat că situația...

Important

Ancheta SIS pe cazul lui Balan a pornit de la suspiciuni interne și a fost confirmată de parteneri externi. Musteață: „Este un trădător

Ancheta în cazul fostului director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate (SIS), Alexandru Balan, a fost declanșată după ce, încă din 2022–2023, în interiorul instituției au apărut suspiciuni privind comportamentul său și posibile contacte cu servicii speciale străine, confirmate ulterior de parteneri externi, care au documentat legăturile acestuia cu structuri din Belarus, a declarat șeful SIS, Alexandru Musteață.

Israelul a refuzat să primească cerealele transportate de Rusia din teritoriile ocupate, după protestul Kievului

În urma protestului Kievului, Israelul a refuzat să descarce nava Panormitis cu cereale scoase ilegal de Rusia din teritoriile ocupate ale Ucrainei. Ministrul de externe al Ucrainei, Andrei Sibiga, a calificat acest lucru drept un „pas pozitiv”, care demonstrează eficacitatea măsurilor juridice și diplomatice, transmite Digi24. „Acesta este, de asemenea, un semnal clar pentru toate celelalte nave, căpitani, operatori, asiguratori și guverne: nu cumpărați cereale ucrainene furate. Nu deveniți complici...

Promo-LEX: Procuratura Generală, între testul independenței și restabilirea încrederii publice: Trebuie să demonstreze că nu este un instrument politic

Mandatul noului procuror general începe cu obligația de a livra rezultate concrete în combaterea corupției și consolidarea încrederii publice în justiție precum și cu necesitatea de a demonstra independența reală a Procuraturii Generale. Opinia aparține expertului Asociației Promo-LEX, Vadim Vieru și a fost făcută în cadrul emisiunii ÎN CONTEXT de la Moldova 1.

Marea Britanie ridică alerta teroristă la „sever” după atacul antisemit din Londra. Starmer, huiduit

Guvernul britanic a anunţat joi, 30 aprilie curent, că a ridicat nivelul de ameninţare teroristă cu o treaptă, la „sever”, al patrulea pe o scară de cinci în sistemul său de evaluare, după atacul antisemit care a avut loc cu o zi înainte în Londra, soldat cu doi răniți, transmit știrileprotv.ro. „Astăzi, nivelul naţional de ameninţare a fost ridicat la „sever”, ceea ce înseamnă că un atac terorist este considerat...

Regimul separatist are tot mai puține venituri în buget, dar menține cheltuielile pentru structurile paralele de forță

Regimul separatist are tot mai puține venituri în buget, dar menține cheltuielile pentru structurile paralele de forță la același nivel. În linii mari, 10 sau 15 la sută din bugetul separatist merge la așa-zisa apărare și întregul bloc de forță paralel: ceea ce numesc ei miliție și armată.

Regimul separatist are tot mai puține venituri în buget, dar menține cheltuielile pentru structurile paralele de forță

Regimul separatist are tot mai puține venituri în buget, dar menține cheltuielile pentru structurile paralele de forță la același nivel. În linii mari, 10 sau 15 la sută din bugetul separatist merge la așa-zisa apărare și întregul bloc de forță paralel: ceea ce numesc ei miliție și armată.

(foto) „Când feciorii vin acasă…”. Igor Dodon, emoții la Aeroport: Fiii ex-președintelui au revenit din Rusia, în ajun de 1 Mai

Fostul șef de stat, Igor Dodon a avut parte de momente pline de emoție la Aeroport, acolo unde și-a întâmpinat feciorii reveniți din Rusia, în ajun de 1 mai.