VIDEO | Victoria Furtună acuză presiuni politice: „Se pregătește un dosar pentru a mă scoate din viața publică”

Lidera partidului Moldova Mare, Victoria Furtună, a declarat că ar exista pregătiri pentru percheziții și deschiderea unui dosar pe numele său, pe care îl califică drept unul „politic”.

Politiciana afirmă că ar deține informații potrivit cărora la sfârșitul lunii martie ar urma să fie efectuate percheziții în privința sa.

Potrivit acesteia, acuzațiile ar viza o presupusă finanțare ilegală a campaniei electorale. Furtună respinge însă aceste acuzații și susține că acțiunile ar avea un caracter politic.

„Stau azi în fața voastră cu inima grea, dar cu capul sus. Știu din surse sigure că la sfârșitul lunii martie vor veni să mă percheziționeze și să mă scoată din viața publică. Vor folosi denunțuri mincinoase, obținute prin șantaj și amenințări”, a declarat ea.

Politiciana susține că scopul acestor acțiuni ar fi eliminarea sa din viața publică și scoaterea partidului Moldova Mare în afara legii.

„Dosarul este politic 100%. Este arma celor de la Partidul Acțiune și Solidaritate pentru a ne îngenunchea”, a afirmat Furtună.

Lidera formațiunii a declarat că nu a comis niciodată fapte ilegale și că va continua să promoveze ceea ce ea numește o Moldovă „liberă și suverană”, bazată pe valorile familiei tradiționale și pe o economie stabilă.

Totodată, aceasta a lansat un apel către cetățeni și către opoziția parlamentară să rămână uniți și să se opună presiunilor politice pe care le reclamă.

„Nu mă vor înfrânge. Sunt fiica acestui pământ și merită să lupt până la capăt, chiar și cu prețul libertății”, a mai declarat Victoria Furtună.

ULTIMA ORĂ

Victoria Furtună: Moldova ar putea deveni o platformă regională pentru dialog și arbitraj internațional

Lidera partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, a prezentat o...

Victoria Furtună propune crearea unui Fond Internațional Agrar de Rezervă cu participarea Republicii Moldova

Lidera partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, anunță lansarea unei...

Victoria Furtună: „Revin acasă cu soluții care pot ajuta femeile din Moldova în lupta cu cancerul”

După participarea la Forumul Economic Internațional de la Sankt...

ULTIMA ORĂ

Bill Gates recunoaște că întâlnirile cu Epstein au fost o „gravă eroare de judecată”

În cadrul unei audieri cu ușile închise în fața Comisiei pentru Supraveghere din Camera Reprezentanților, miercuri, Bill Gates a declarat că „nu ar fi trebuit...

Ion Ceban, după ce a pierdut în primă instanță procesul cu Oana Țoiu: „Vreau doar să le aduc aminte că această imunitate nu va...

Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, a declarat că va continua demersurile judiciare în România după ce a pierdut în primă instanță procesul intentat împotriva...

Important

Bill Gates recunoaște că întâlnirile cu Epstein au fost o „gravă eroare de judecată”

În cadrul unei audieri cu ușile închise în fața Comisiei pentru Supraveghere din Camera Reprezentanților, miercuri, Bill Gates a declarat că „nu ar fi trebuit niciodată să se întâlnească cu Epstein” și că nu a avut cunoștință despre eventuale activități infracționale în desfășurare. „Nu am victimizat niciodată pe nimeni. Deși este posibil ca el să fi încercat să dezvolte o relație personală, nu am fost niciodată interesat de asta și...

Producţia OPEC a coborât la cel mai redus nivel din ultimii peste 20 de ani, pe fondul blocadei americane împotriva Iranului

Producţia de petrol a Organizaţiei Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) a scăzut în luna mai la cel mai redus nivel înregistrat în ultimele două decenii, potrivit unui sondaj realizat de Reuters.The post Producţia OPEC a coborât la cel mai redus nivel din ultimii peste 20 de ani, pe fondul blocadei americane împotriva Iranului first appeared on Nexta.ro.

UPDATE – SUA au lansat noi atacuri asupra Iranului, pentru a doua seară consecutiv. Iranul anunţă că închide complet Strâmtoarea Ormuz şi susţine că...

Statele Unite au început să lanseze atacuri asupra mai multor ţinte din Iran pentru a doua zi consecutiv, a anunţat miercuri seara Comandamentul Central al SUA (CENTCOM). Donald Trump susţine că a vorbit direct cu oficiali iranieni care l-au rugat să înceteze atacurile, fapt dezminţit de presa iraniană. Teheranul a anunţat în schimb că închide complet Strâmtoarea Ormuz, o afirmaţie contrazisă de CENTCOM.The post UPDATE – SUA au lansat...

Ce au descoperit polițiștii care le-au interogat pe prostituatele clanului Pian. Fetele au fost puse în fața faptului împlinit

Fetele care ar fi fost exploatate sexual de fratele și fiul lui Emi Pian, au povestit polițiștilor cum au ajuns să se prostitueze pentru liderii temutului clan bucureștean. Surse judiciare au afirmat, în exclusivitate pentru Gândul, că unele dintre ele nici măcar nu-și dădeau seama că sunt victimele traficului de persoane. Vasile Duduianu, zis Grațian Pian (fratele lui Emi Pian), Gabriel Cristian Duduianu, alias „Aly Pian” (fiul lui Emi Pian...

Creștere alarmantă a abandonului școlar. România, avertizată de Comisia Europeană. Profesorii dau vina pe măsurile Guvernului Bolojan

Datele prezentate în cel mai recent raport de țară al Comisiei Europene relevă o situație îngrijorătoare în ceea ce privește abandonul școlar din România, în ciuda eforturilor finanțate prin Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar (PNRAS).The post Creștere alarmantă a abandonului școlar. România, avertizată de Comisia Europeană. Profesorii dau vina pe măsurile Guvernului Bolojan first appeared on Nexta.ro.

Sevastopol suspendă temporar distribuția de carburanți după atacuri ucrainene

Guvernatorul Sevastopolului numit de Moscova, Mihail Razvojaiev, a transmis că bonurile de raționalizare pentru benzină nu vor putea fi onorate temporar, iar alimentarea cu combustibil va fi prioritară pentru transportul public, serviciile de utilități, vehiculele de intervenție și cele guvernamentale. „Din păcate, camioanele cisternă nu au putut ajunge în oraș în această noapte”, a scris Razvojaiev pe Telegram, îndemnând populația să nu se înghesuie la benzinării. Anunțul vine pe fondul intensificării...

Sevastopol suspendă temporar distribuția de carburanți după atacuri ucrainene

Guvernatorul Sevastopolului numit de Moscova, Mihail Razvojaiev, a transmis că bonurile de raționalizare pentru benzină nu vor putea fi onorate temporar, iar alimentarea cu combustibil va fi prioritară pentru transportul public, serviciile de utilități, vehiculele de intervenție și cele guvernamentale. „Din păcate, camioanele cisternă nu au putut ajunge în oraș în această noapte”, a scris Razvojaiev pe Telegram, îndemnând populația să nu se înghesuie la benzinării. Anunțul vine pe fondul intensificării...